Șaptezeci de ani și o petrecere: Prețul unui vis de mamă

— Nu pot să cred, mamă, că ai cheltuit toți banii pe o petrecere! Vocea lui Radu răsuna în bucătăria mică, printre farfuriile nespălate și resturile de tort. Mâinile îmi tremurau pe ceșcuța de cafea, dar nu voiam să-i arăt cât mă doare. Camelia stătea cu brațele încrucișate lângă ușă, privindu-mă ca pe un copil care a făcut o prostie.

— Radu, e ziua mea… Șaptezeci de ani nu se împlinesc în fiecare zi. Am vrut să fie frumos, să fim toți împreună, am murmurat, încercând să-mi păstrez demnitatea.

— Frumos? Pentru cine? Pentru vecinii pe care nici nu-i cunoști? Pentru rudele care nici nu te-au sunat de Crăciun? Noi aveam nevoie de banii ăia! Ai promis că ne ajuți cu avansul la apartament!

M-am uitat la el și am simțit cum mi se strânge inima. Îmi amintesc perfect cum, în copilărie, îi cumpăram mereu câte o prăjitură când plângea la grădiniță. Acum, privirea lui era rece, ca o ușă trântită în față.

Camelia a intervenit cu voce tăioasă:

— Știți ce greu e să strângi bani pentru o casă? Noi nu avem părinți bogați ca alții. Ne bazam pe dumneavoastră…

Am simțit cum mi se rupe ceva în suflet. Am muncit toată viața la fabrica de confecții din Pitești. Am strâns fiecare leu, am renunțat la vacanțe, la haine noi, doar ca să nu le lipsească nimic băiatului meu. Și acum, când am vrut și eu o zi doar pentru mine…

— Poate că am greșit… Dar am vrut să simt că trăiesc. Să nu fiu doar mama care dă și tace. Să fiu și eu sărbătorită, am spus încet.

Radu a oftat și a ieșit trântind ușa. Camelia a rămas câteva clipe, apoi a plecat fără să spună nimic. Am rămas singură în bucătărie, cu mirosul de sarmale și cu florile primite de la vecina Ileana.

Noaptea aceea a fost lungă. M-am plimbat prin casă, printre baloane dezumflate și pahare uitate pe masă. Mi-am amintit de tata, cum venea acasă cu mâinile crăpate de muncă și tot găsea putere să mă ia în brațe. Mi-am amintit de mama, care nu a avut niciodată o zi doar pentru ea.

A doua zi dimineață, m-a sunat sora mea, Mariana:

— Cum a fost petrecerea? Ai fost fericită?

Am ezitat.

— A fost frumos… dar parcă ceva lipsea.

— Nu lăsa vorbele lor să-ți strice bucuria. Știi bine că ai dreptul la fericire. Câți ani ai muncit pentru ei?

Am zâmbit amar. Mariana mereu m-a înțeles. Dar tot mă durea.

În zilele următoare, Radu nu m-a mai sunat. Camelia mi-a trimis un mesaj sec: „Sperăm să vă descurcați cu pensia.” Am simțit că mă sufoc. M-am dus la cimitir la soțul meu, Ion:

— Ionel, tu ce-ai fi făcut? Ai fi zis că-s nebună? Sau ai fi dansat cu mine?

Vântul adia printre cruci și mi-am dat seama cât de singură sunt. Prietenele mele au început să mă evite; probabil au auzit discuțiile din familie. Vecina Ileana m-a invitat la cafea:

— Lenuța dragă, nu-i lăsa să-ți fure bucuria! Știi câte femei ajung la vârsta ta fără să fi avut niciodată o zi doar pentru ele?

Am dat din cap, dar nu puteam scăpa de vinovăție. Într-o seară, Radu a venit pe neașteptate.

— Mamă… îmi pare rău că am țipat la tine. Dar nu înțelegi cât de greu ne e…

L-am privit lung.

— Știu că vă e greu. Dar și mie mi-a fost greu toată viața. Și n-am cerut nimic. O zi… doar una…

A tăcut. S-a uitat la mâinile mele bătrâne și s-a înmuiat puțin.

— Poate că n-am fost corect… Dar nici tu n-ai fost sinceră cu noi.

Am izbucnit în plâns.

— Dacă nu eram sinceră, nu vă spuneam niciodată ce-mi doresc! Mereu am pus pe primul loc familia… Dar azi am vrut să fiu eu pe primul loc!

A venit lângă mine și m-a îmbrățișat stângaci.

— Hai să încercăm să ne înțelegem mai bine…

Camelia n-a venit nici atunci. A trecut o lună până când mi-a scris un mesaj mai cald: „Poate data viitoare facem o petrecere împreună.”

Acum stau singură în sufragerie, printre poze vechi și resturi de confetti. Mă gândesc: oare e greșit ca o mamă să-și dorească o zi doar pentru ea? Oare sacrificiul trebuie să fie fără sfârșit? Dacă aș putea da timpul înapoi… aș face altfel?

Poate că fiecare mamă merită măcar o zi în care să fie sărbătorită cu adevărat. Voi ce credeți? E prea mult să ceri puțină fericire după o viață de sacrificii?