Dacă mâine nu găsesc banii, totul se sfârșește – Povestea mea, Eszter

— Eszter, nu mai pot aștepta. Ori faci rost de bani până mâine, ori… gata. Nu mai are rost să ne mințim.

Vocea lui Gábor răsuna în bucătăria mică, printre farfuriile nespălate și mirosul de cafea rece. Mâinile îmi tremurau pe cana de ceai, iar inima îmi bătea atât de tare încât simțeam că o să leșin. Nu-mi venea să cred că omul cu care visam să-mi petrec viața mă privea acum ca pe o povară.

— Gábor, te rog… știi că nu am cum să fac rost de atâția bani peste noapte. E imposibil! Am încercat tot ce am putut…

El și-a trecut mâna prin păr, nervos:

— Eszter, nu mă interesează cum. Ori îi ai mâine, ori fiecare pe drumul lui. M-am săturat să trag singur la jug.

M-am ridicat încet de pe scaun, simțind cum mi se scurge sângele din obraji. Am ieșit pe balcon, încercând să respir aerul rece al serii de aprilie. Blocul nostru din cartierul Titan era liniștit, doar câteva lumini pâlpâiau la ferestrele vecinilor. M-am sprijinit de balustradă și am început să plâng în șoaptă.

Nu era prima dată când Gábor îmi cerea bani. De când și-a pierdut locul de muncă la service-ul auto, totul s-a schimbat între noi. La început am crezut că e doar o perioadă grea, că ne vom sprijini reciproc. Dar lunile au trecut și el a devenit tot mai irascibil, mai distant. Eu lucram la farmacie, salariul meu abia ne ajungea pentru chirie și facturi. Mama mă suna aproape zilnic să mă întrebe dacă sunt bine, dar nu aveam curaj să-i spun adevărul.

În seara aceea, după ce Gábor a trântit ușa și a plecat fără să spună unde merge, am rămas singură cu gândurile mele. Am început să scotocesc prin sertare după orice economii uitate. Am găsit doar câteva bancnote mototolite și niște monede. Am sunat-o pe prietena mea cea mai bună, Irina.

— Irina, te rog… am nevoie de ajutor. Gábor mi-a dat un ultimatum. Dacă nu fac rost de 2.000 de lei până mâine…

Irina a oftat adânc:

— Eszter, nu vreau să te rănesc, dar nu vezi că omul ăsta te folosește? Mereu tu trebuie să rezolvi totul! Nu ai obosit?

Am tăcut. Știam că are dreptate, dar nu puteam renunța așa ușor la tot ce am construit împreună. Sau poate doar la iluzia mea despre noi?

— Nu pot să-l las acum… dacă pleacă, rămân singură. Și dacă totuși o să-și revină?

Irina a tăcut o clipă:

— Eszter, dragostea nu înseamnă să-ți sacrifici demnitatea pentru cineva care nu te respectă.

Am închis telefonul cu ochii în lacrimi. Am încercat să-l sun pe fratele meu, Radu, dar n-am avut curaj. El mereu mi-a spus că Gábor nu e potrivit pentru mine. Tata nici nu voia să audă de el.

Noaptea a trecut greu. M-am perpelit în pat, ascultând zgomotele orașului și gândindu-mă la toate momentele frumoase pe care le-am trăit cu Gábor: plimbările prin Herăstrău, serile când găteam împreună sau când îmi promitea că vom avea o familie mare. Unde dispăruse omul acela?

Dimineața m-a găsit cu ochii umflați și sufletul gol. Am plecat la farmacie ca un robot, încercând să-mi ascund disperarea sub zâmbetul profesional. Colega mea, Camelia, m-a tras deoparte:

— Eszter, ai pățit ceva? Pari foarte abătută…

Am dat din cap că nu și mi-am văzut de treabă. La prânz am primit un mesaj de la Gábor: „Ai banii?”

Am simțit cum mă sufoc. Am ieșit afară și l-am sunat pe Radu.

— Radu… am nevoie de ajutor. Nu vreau să-ți cer bani, dar nu mai știu ce să fac.

El a oftat:

— Eszter, vino acasă diseară. Vorbim liniștiți. Nu trebuie să treci singură prin asta.

După serviciu am luat autobuzul spre casa părinților mei din Pantelimon. Mama m-a întâmpinat cu brațele deschise.

— Ce-ai pățit, fata mea? Ești albă ca varul!

Am izbucnit în plâns și le-am povestit totul: datoriile lui Gábor, presiunile lui, frica mea de singurătate.

Tata a tăcut mult timp înainte să spună:

— Eszter, tu meriți mai mult decât atât. Dacă omul ăsta te iubea cu adevărat, nu te-ar fi pus niciodată în situația asta.

Mama m-a strâns la piept:

— Oricât ai greși sau ai suferi, noi suntem aici pentru tine.

În seara aceea am dormit pentru prima dată liniștită după mult timp. Dimineața următoare i-am trimis lui Gábor un mesaj scurt: „Nu am banii și nici nu mai vreau să trăiesc cu frica ta.”

A încercat să mă sune de zeci de ori în acea zi, dar n-am mai răspuns. Am simțit cum o povară imensă mi se ridică de pe umeri.

Au trecut luni de atunci. Încă mă doare despărțirea și uneori mă întreb dacă am făcut bine. Dar am început să mă regăsesc: am ieșit cu prietenele mele la teatru, am început un curs de fotografie și chiar am zâmbit sincer din nou.

Uneori mă uit în oglindă și mă întreb: cât valorează iubirea dacă trebuie să-ți vinzi liniștea pentru ea? Oare câte femei trăiesc aceeași poveste ca mine și tac din rușine sau frică?

Poate că nu există răspunsuri simple. Dar știu sigur că nimeni nu ar trebui să-și sacrifice demnitatea pentru dragoste.