Voi fi vreodată acceptată? Lupta mea pentru a-mi găsi locul în familia fiului meu

— Nu cred că-i place prăjitura cu mere, mamă, mi-a spus Vlad pe un ton reținut, în timp ce Ioana își muta privirea de la farfurie la telefon, evitând să mă privească.

Am simțit cum mi se strânge inima. Era a treia oară când încercam să-i gătesc ceva special, sperând că măcar desertul copilăriei lui Vlad o va face să se simtă binevenită. Dar Ioana părea mereu absentă, ca și cum prezența mea ar fi fost o povară de care abia aștepta să scape.

— Nu-i nimic, Vlad, poate data viitoare, am spus încercând să-mi ascund dezamăgirea. Dar vocea mi-a tremurat și știam că am fost transparentă.

După ce au plecat, am rămas singură în bucătărie, cu farfuriile nespălate și cu un nod în gât. M-am întrebat din nou: ce fac greșit? De ce nu pot să ajung la inima acestei fete care urmează să-mi devină noră?

Când Vlad mi-a spus prima dată că are o relație serioasă, m-am bucurat sincer. Îmi doream ca el să fie fericit, să-și găsească un sprijin, o familie a lui. Dar de când a apărut Ioana în viața noastră, parcă totul s-a schimbat. Vlad e mai distant, iar eu simt că pierd legătura cu propriul meu copil.

Într-o seară, după o altă vizită stângace, l-am sunat pe Vlad. Vocea lui era obosită.

— Mamă, Ioana e obosită după muncă. Nu lua totul personal.

— Dar nici nu încearcă! Nu vorbește cu mine, nu mă întreabă nimic… Parcă nici nu exist!

— Dă-i timp, te rog. E altfel decât noi.

Am închis telefonul cu ochii în lacrimi. Ce înseamnă „altfel decât noi”? Oare eu nu merit măcar un efort?

A doua zi, la serviciu, colega mea, Mariana, m-a văzut abătută.

— Ce ai pățit, Ana? Parcă nu ești tu.

I-am povestit totul, iar ea a oftat.

— Știi cum e… Nici eu nu mă înțeleg cu soacra mea. Poate Ioana are nevoie de spațiu. Poate îi e teamă că vrei să controlezi totul.

M-am gândit mult la vorbele Marianei. Oare chiar par posesivă? Eu doar vreau să fiu parte din viața lor…

Sâmbătă am încercat altceva: am invitat-o pe Ioana la o cafea, doar noi două. A acceptat cu reținere. Ne-am întâlnit într-o cafenea micuță din centru. Am încercat să sparg gheața:

— Ioana, știu că poate nu sunt cea mai ușoară persoană… Dar chiar îmi doresc să ne cunoaștem mai bine.

A zâmbit forțat și a privit pe fereastră.

— E greu pentru mine… Nu sunt obișnuită cu familii apropiate. La noi acasă fiecare își vede de treaba lui.

— Dar Vlad e tot ce am… Mi-ar plăcea să fim aproape.

— Știu… Dar uneori simt că mă sufoc. Că trebuie să fiu altcineva ca să vă plac.

Am rămas fără cuvinte. Nu voiam să o fac să se simtă așa. Am plecat fiecare pe drumul ei, mai confuze decât la început.

În următoarele luni am încercat să mă retrag puțin. Să nu mai sun atât de des, să nu mai insist cu vizitele sau cu mesele festive. Dar tăcerea era și mai grea decât respingerea. Vlad venea tot mai rar acasă. De Crăciun au lipsit amândoi. Am plâns toată noaptea, privind bradul gol și masa neatinsă.

Într-o zi, Vlad m-a sunat:

— Mamă, trebuie să vorbim.

Mi-a spus că Ioana se simte presată și că ar vrea să avem o relație mai „relaxată”. Să nu mai pun atâta suflet în fiecare detaliu.

— Dar eu așa știu să iubesc! am izbucnit. Sufletul meu nu știe să fie „relaxat”.

A tăcut mult timp la telefon.

— Poate trebuie să învățăm împreună cum să fim familie…

Am simțit atunci că nu doar eu sufăr. Și Vlad era prins între două lumi care nu se potriveau deloc.

Au trecut luni de zile până când Ioana a venit din nou la noi acasă. Era însărcinată. Am simțit un val de speranță — poate un copil ne va aduce împreună.

Dar și atunci, distanța dintre noi era vizibilă. Îi adusesem o păturică lucrată de mine pentru bebeluș. A mulțumit politicos, dar am văzut în ochii ei reținerea.

Într-o seară, după ce au plecat, am găsit păturica uitată pe canapea. Am plâns ca un copil.

Acum stau singură în casă și mă întreb: oare voi fi vreodată acceptată? Oare există familii perfecte sau doar oameni care încearcă mereu și mereu?

Poate că dragostea nu e întotdeauna reciprocă sau ușoară. Dar merită oare să renunți atunci când celălalt pare că nu te vrea aproape? Voi ce ați face în locul meu?