Prima cină cu viitoarea soacră – seara care mi-a schimbat viața

— Nu uita să zâmbești, Irina, orice ar fi, mi-a șoptit Vlad înainte să batem la ușa apartamentului din Drumul Taberei. Îi simțeam palma caldă pe spate, dar inima îmi bătea nebunește. Era prima dată când îi întâlneam părinții, iar Vlad îmi povestise doar în treacăt despre mama lui, doamna Mariana, o femeie severă, cu privire pătrunzătoare și replici ascuțite.

Ușa s-a deschis brusc și am dat nas în nas cu o femeie înaltă, cu părul prins strâns la spate și buze subțiri. — Bună seara, a spus ea sec, fără să-mi întindă mâna. — Vlad, ai întârziat. Tatăl tău deja s-a așezat la masă.

Am intrat stingheră, încercând să-mi ascund emoțiile. În sufragerie mirosea a sarmale și a ciorbă de burtă, dar atmosfera era departe de a fi caldă. Domnul Petre, tatăl lui Vlad, stătea cu ochii în farfurie, iar între el și soția lui plutea un aer greu, ca o ceață groasă care nu se risipește niciodată.

— Irina, ia loc lângă Vlad, a spus doamna Mariana, aranjând tacâmurile cu o precizie aproape militară. — Sper că nu ești pretențioasă la mâncare.

— Nu, deloc, am bâiguit eu, încercând să zâmbesc.

— Să vedem atunci, a murmurat ea și mi-a turnat ciorbă până la refuz.

Vlad încerca să detensioneze atmosfera cu glume stângace, dar nimeni nu râdea. La un moment dat, domnul Petre a ridicat privirea spre mine și a întrebat:

— Și tu ce lucrezi, Irina?

— Sunt profesoară de română la liceu.

Doamna Mariana a pufnit ușor. — Profesoară? Nu te-ai gândit la ceva mai… stabil? Știi cum e în ziua de azi cu salariile astea…

M-am simțit mică de tot. Vlad mi-a strâns mâna sub masă. — Irina e foarte pasionată de meseria ei, mamă.

— Pasiunea nu plătește facturile, Vlad, a replicat ea tăios.

Am încercat să schimb subiectul, întrebând despre copilăria lui Vlad. Doamna Mariana a zâmbit pentru prima dată, dar zâmbetul ei era rece.

— Vlad era mereu cu capul în nori. Noroc că l-am ținut eu din scurt. Altfel cine știe pe unde ajungea…

Domnul Petre a tușit ușor. — Las-o, Mariana. Nu e momentul…

— Ba e momentul! Să știe Irina cu cine are de-a face.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Vlad s-a ridicat brusc de la masă.

— Hai pe balcon, Irina. Avem nevoie de aer.

Pe balconul îngust, Vlad și-a aprins o țigară tremurând.

— Îmi pare rău… Așa sunt ei mereu. Mama nu suportă să nu controleze totul. Tata tace ca să nu iasă scandal.

— Poate ar trebui să plecăm…

— Nu. Trebuie să le arătăm că suntem împreună. Că nu pot decide pentru noi.

Când ne-am întors în sufragerie, doamna Mariana ne privea ca pe niște copii obraznici.

— Vreau să știu ce intenții aveți voi doi. Nu vreau surprize.

Vlad a ridicat capul cu o hotărâre pe care nu i-o mai văzusem până atunci.

— O iubesc pe Irina și vreau să fiu cu ea. Indiferent dacă vă place sau nu.

Doamna Mariana a izbucnit:

— Vlad! Nu te grăbi! Nici nu o cunoști bine! Știi tu ce fel de familie are? Ce trecut are?

M-am simțit ca la interogatoriu. Am simțit nevoia să mă apăr:

— Familia mea e simplă. Tata e mecanic auto, mama vânzătoare la magazinul din colț. Nu avem nimic de ascuns.

Doamna Mariana s-a uitat la mine de parcă tocmai recunoscusem o crimă.

— Deci nu sunteți „de-ai noștri”.

Domnul Petre a trântit lingura pe masă.

— Ajunge! Dacă Vlad o iubește pe fată, cine suntem noi să ne băgăm?

Pentru o clipă s-a lăsat liniștea. Apoi doamna Mariana s-a ridicat și a început să strângă masa fără să mai spună nimic.

Cina s-a terminat într-o tăcere apăsătoare. Pe drum spre casă, Vlad m-a întrebat dacă mai vreau să continuăm împreună.

— Nu știu… E prea mult pentru mine… Dar te iubesc, Vlad.

El m-a luat în brațe pe trotuarul rece și mi-a șoptit:

— O să fie bine. O să luptăm împreună.

Dar în sufletul meu răsuna întrebarea: cât poate rezista dragostea când familia celui drag te respinge? Poate iubirea să vindece răni atât de vechi și adânci? Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu?