„Dacă aș fi știut că nora mea e o viperă, aș fi tratat-o altfel de la început” – Povestea mea cu Naomi și schimbul de case

— Nu mai pot, Sorin! Ori ne mutăm noi în casa lor, ori eu plec! vocea Naomei răsuna ca un tunet în sufrageria noastră mică din Pitești. Era seară, iar eu, Lidia, stăteam cu mâinile strânse în poală, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. Sorin, fiul meu, se uita când la mine, când la ea, ca un copil prins între două focuri.

Nu știu când s-a transformat Naomi din fata aceea politicoasă și zâmbitoare pe care o cunoșteam la început într-o femeie rece, calculată, care părea să aibă mereu un plan ascuns. Poate că niciodată nu a fost altfel, doar că eu am vrut să văd doar ce-mi convenea. Dar acum, după ani de zile în care am încercat să fiu o soacră bună, să nu mă bag peste ei, să-i ajut cu ce pot, mă simțeam ca o intrusă în propria viață.

Totul a început după ce s-au născut gemenii lor, Ilinca și Vlad. Eu și soțul meu, Gabi, locuiam la etajul 1 al unui bloc vechi, iar Sorin și Naomi stăteau la parter. Ne ajutam reciproc: eu le găteam, ei ne făceau cumpărăturile grele. Dar după ce Gabi a murit anul trecut, parcă totul s-a schimbat. Naomi a început să vină tot mai rar pe la mine, iar când venea, avea mereu ceva de comentat: ba că nu e destul de curat, ba că miroase a mâncare veche.

Într-o zi, am găsit-o pe Naomi în bucătăria mea, răscolind prin dulapuri. — Ce cauți? am întrebat-o cu voce tremurată.

— Încerc să văd unde ai pus actele casei. Sorin zicea că trebuie să le avem la îndemână dacă vrem să facem schimbul de apartamente.

Am simțit cum mi se taie picioarele. Nu discutaserăm niciodată serios despre asta. Da, era adevărat că apartamentul lor era mai mic și nu aveau balcon. Dar aici era casa mea! Aici am crescut cu Gabi, aici l-am crescut pe Sorin. Cum să plec?

Seara aceea a fost începutul sfârșitului. Sorin m-a rugat să mă gândesc la propunerea Naomei: „Mamă, e mai bine pentru copii. Au nevoie de spațiu. Tu te descurci și jos.”

Am acceptat doar pentru că nu voiam să-l văd pe Sorin prins la mijloc. Dar mutarea a fost un coșmar. Naomi a venit cu o listă întreagă de reguli: „Nu intra fără să bați”, „Nu folosi liftul după ora 22”, „Nu lăsa lucruri pe hol”. M-am simțit ca o chiriașă în propria viață.

Într-o zi, am auzit-o pe Naomi vorbind la telefon cu mama ei: — Nu știu cât mai rezist cu Lidia. E atât de… depășită! Nu pricepe nimic din ce-i spun. Dacă nu făceam schimbul ăsta de case, cred că plecam de tot din țară.

M-am ascuns în baie și am plâns până m-au durut ochii. Cum ajunsesem aici? Eu, care mi-am sacrificat tinerețea pentru Sorin și familia lui, eram acum o povară.

Într-o duminică, am încercat să fac o prăjitură pentru copii. Am urcat cu tava la etaj și am bătut timid la ușă. Naomi mi-a deschis fără să zâmbească:

— Ce e?

— Am făcut prăjitură pentru Ilinca și Vlad…

— Mulțumim, dar nu le dăm zahăr. Poți s-o iei înapoi.

Am coborât scările cu tava în brațe și cu inima frântă. Seara aceea am petrecut-o singură, uitându-mă la pozele vechi cu Gabi și Sorin copil.

Într-o zi, Sorin a venit la mine:

— Mamă… Naomi zice că ar fi bine să te gândești să te muți la țară la mătușa Ioana. Acolo ai aer curat și liniște.

— Și voi?

— Noi rămânem aici. E mai bine pentru copii…

Atunci am izbucnit:

— Sorine! Tu chiar nu vezi ce face Naomi? De când a venit în familia noastră totul s-a schimbat! Parcă nu mai ești tu! Parcă nu mai sunt nici eu!

Sorin s-a uitat la mine cu ochii umezi:

— Mamă… e greu pentru toți…

Am rămas singură în apartamentul de la parter, cu florile mele ofilite pe pervaz și cu tăcerea apăsătoare care mă sufoca zi de zi. Odată am auzit-o pe Naomi spunându-i lui Sorin:

— Dacă mama ta ar fi fost altfel… poate că ne-ar fi fost mai ușor.

M-am întrebat atunci: dacă aș fi știut de la început cât venin poate ascunde un zâmbet frumos, aș fi făcut ceva diferit? Sau poate vina e a mea că am lăsat mereu de la mine?

Acum stau și mă gândesc: oare câte mame ajung să fie străine în propria familie? Oare chiar merităm să fim date la o parte doar pentru că nu mai suntem „utile”? Voi ce ați fi făcut în locul meu?