Fostul Soț Apare cu un Bebeluș: „Te Rog, Nu Mă Respinge”

Elena stătea în sufrageria ei confortabilă, cu zgomotul ușor al televizorului umplând liniștea. Trecuseră doi ani de când Andrei plecase din viața lor, lăsând-o să adune bucățile. Încercase să meargă mai departe, concentrându-se pe carieră și găsind alinare în compania prietenilor. Dar golul pe care îl lăsase în urmă era încă palpabil.

Andrei fusese întotdeauna un bărbat de puține cuvinte. Când a plecat, nu a oferit multe explicații. „Trebuie să mă regăsesc,” spusese el, evitându-i privirea. Elena nu l-a reținut. Înțelegea că nu avea rost să țină un bărbat care nu voia să rămână. Era mai bine să-l lase să plece și să-și găsească propriul drum.

Într-o seară ploioasă, pe când Elena se pregătea să se așeze cu o carte, s-a auzit o bătaie la ușă. Nu aștepta pe nimeni. Curiozitatea a împins-o să deschidă ușa și l-a găsit pe Andrei stând acolo, ud leoarcă de ploaie, ținând un bebeluș mic în brațe.

„Andrei?” a exclamat ea, ochii ei lărgindu-se de șoc. „Ce faci aici?”

Andrei părea epuizat, ochii lui implorând. „Elena, te rog. Am nevoie de ajutorul tău. Nu mă respinge.”

Inima Elenei a început să bată mai repede în timp ce privea scena din fața ei. Bebelușul, nu mai mare de câteva luni, era înfășurat într-o pătură, cu fața mică ieșind la iveală. Ea a făcut un pas înapoi, permițându-i lui Andrei să intre.

Odată intrați, Andrei și-a explicat situația. După ce a plecat de la Elena, a rătăcit din loc în loc, încercând să găsească un sens în viața lui. O întâlnise pe Cora, o femeie care părea să-i înțeleagă luptele. Au avut o relație scurtă și intensă, dar s-a încheiat brusc când Cora a murit în timpul nașterii. Andrei a rămas singur cu fiica lor nou-născută, Ana, și nu avea nicio idee cum să aibă grijă de ea.

„Nu știam unde altundeva să merg,” a mărturisit Andrei, vocea lui tremurând. „M-am gândit că poate ai putea să mă ajuți, doar pentru o vreme.”

Elena a simțit un amestec de emoții. Furie, tristețe și un sentiment persistent de dragoste pentru bărbatul care fusese odată soțul ei. S-a uitat la Ana, care dormea acum liniștită în brațele lui Andrei. Cum ar fi putut să-i respingă?

În următoarele câteva săptămâni, Elena l-a ajutat pe Andrei să aibă grijă de Ana. L-a învățat cum să schimbe scutece, să pregătească formula și să liniștească bebelușul când plângea. În ciuda durerii din trecutul lor, au găsit un sentiment fragil de camaraderie în responsabilitatea lor comună pentru Ana.

Dar, pe măsură ce timpul trecea, crăpăturile din relația lor au început să apară. Neliniștea lui Andrei a revenit și a început să dispară ore întregi, lăsând-o pe Elena să aibă grijă singură de Ana. Ea l-a confruntat într-o seară, frustrarea ei ajungând la apogeu.

„Andrei, nu poți continua așa,” a spus ea, vocea tremurând. „Mi-ai cerut ajutorul, dar nici măcar nu ești aici jumătate din timp. Nu este corect pentru Ana sau pentru mine.”

Andrei s-a uitat la ea, ochii lui plini de vinovăție. „Îmi pare rău, Elena. Am crezut că pot face asta, dar nu pot. Nu știu cum să fiu tată. Nu știu cum să rămân.”

Inima Elenei s-a frânt când a realizat adevărul. Andrei era încă același bărbat care plecase acum doi ani, incapabil să se angajeze, incapabil să rămână. Știa că nu putea continua așa.

A doua zi dimineață, Andrei plecase. A lăsat un bilet, mulțumindu-i Elenei pentru ajutor și cerându-și scuze pentru neajunsurile sale. Ana era încă acolo, ochii ei inocenți privind în sus la Elena, neștiind de tumultul din jurul ei.

Elena a luat o decizie. O va crește pe Ana singură, oferindu-i dragostea și stabilitatea pe care Andrei nu le putea oferi. Nu va fi ușor, dar știa că are puterea să o facă.

În timp ce o ținea pe Ana aproape, Elena a șoptit, „Vom fi bine, micuțo. Vom fi bine.”