„Soțul Meu Nu Contribuie cu Niciun Ban, Dar Pretențiile Lui Sunt Absurd de Mari. În Final, I-am Spus Cum Mă Simt”

Când eram la facultate, locuiam cu mătușa Lidia și unchiul Laurențiu. Au fost suficient de amabili să mă primească în casa lor pentru a economisi bani pe chirie și a mă concentra pe studii. Alături locuia Andrei, un tip fermecător care era cu patru ani mai mare decât mine. Din prima zi în care ne-am cunoscut, a existat o scânteie inconfundabilă între noi. Era amuzant, inteligent și părea că are viața pusă la punct. Puțin știam eu că aparențele pot fi înșelătoare.

Eu și Andrei am început să ne întâlnim, și totul părea perfect. Mă scotea la întâlniri, mă surprindea cu mici cadouri și știa întotdeauna cum să mă facă să râd. Eram îndrăgostită. După un an de relație, am decis să ne mutăm împreună. Eu eram încă la facultate, iar Andrei avea un job la o companie locală de tehnologie. Sau cel puțin așa credeam.

Nu a trecut mult timp după ce ne-am mutat împreună că am început să observ niște semnale de alarmă. Andrei venea adesea acasă târziu, susținând că trebuie să lucreze peste program. Cu toate acestea, nu părea niciodată să aibă bani. Eu eram cea care plătea pentru alimente, utilități și chirie. Când l-am confruntat, avea întotdeauna o scuză. „A trebuit să împrumut bani unui prieten” sau „Salariul meu a întârziat.” Voiam să-l cred, așa că l-am crezut.

Pe măsură ce timpul trecea, pretențiile lui Andrei deveneau din ce în ce mai absurde. Voia cele mai noi gadgeturi, haine scumpe și seri la restaurante de lux. Toate acestea în timp ce eu mă chinuiam să fac față cheltuielilor. Lucram două joburi part-time pe lângă studii doar pentru a ne menține pe linia de plutire. Stresul era copleșitor, dar îl iubeam pe Andrei și speram că lucrurile se vor îmbunătăți.

Într-o zi, am decis să-l vizitez pe Andrei la locul de muncă pentru a-l surprinde cu prânzul. Când am ajuns, am fost șocată să aflu că nu lucra acolo. De fapt, nu lucrase niciodată acolo. Am simțit un val de trădare și furie. Cum a putut să mă mintă atât de mult timp?

În acea seară, l-am confruntat pe Andrei. A recunoscut că și-a pierdut jobul cu luni în urmă și i-a fost prea rușine să-mi spună. În loc să-și caute un nou job, își petrecuse zilele la un prieten, jucând jocuri video. Eram furioasă. Nu doar că m-a mințit, dar a trăit și pe seama muncii și sacrificiilor mele.

I-am spus lui Andrei exact cum mă simțeam. Eram obosită să fiu singura care contribuie la gospodăria noastră în timp ce el nu făcea nimic decât să aibă pretenții. I-am spus că dacă nu începe să-și caute un job și să contribuie financiar, nu voi avea de ales decât să-l părăsesc. Mi-a promis că se va schimba, dar în adâncul sufletului știam că era o promisiune goală.

Săptămânile s-au transformat în luni și nimic nu s-a schimbat. Andrei continua să găsească scuze, iar eu continuam să suport povara financiară. Dragostea pe care o simțeam odată pentru el s-a transformat în resentiment. Am realizat că meritam mai mult. Merit pe cineva care să mă sprijine, nu să mă tragă în jos.

Într-o noapte, după o altă ceartă aprinsă, mi-am făcut bagajele și am plecat. M-am mutat înapoi la mătușa Lidia și unchiul Laurențiu, care m-au primit cu brațele deschise. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar știam că era cea corectă.

Andrei a încercat să mă contacteze, cerându-mi o altă șansă, dar îmi făcusem deja decizia. Trebuia să mă concentrez pe mine și pe viitorul meu. Era timpul să las trecutul în urmă și să merg mai departe.