„Fiica Mea Vrea să Se Mute cu Familia Ei: O Voi Lua pe Ea și pe Neapoata Mea, Dar Nu și pe Soțul Ei”

Vocea Anei tremura la telefon în timp ce îmi explica situația. „Mamă, avem nevoie de un loc unde să stăm. Andrei și-a pierdut din nou locul de muncă și nu ne mai permitem chiria. Putem să ne mutăm eu și Maria la tine?”

Inima mea se strângea pentru fiica și nepoata mea. Ana a fost întotdeauna o mamă iubitoare, făcând tot posibilul pentru a-i oferi Mariei tot ce avea nevoie, în ciuda provocărilor pe care le întâmpina. Dar Andrei? Era o poveste diferită. Ultima dată când au locuit cu mine, a fost un coșmar.

„Desigur, draga mea,” i-am răspuns, încercând să-mi păstrez vocea calmă. „Tu și Maria puteți sta aici cât aveți nevoie.”

A urmat o pauză la celălalt capăt al liniei. „Dar Andrei?” a întrebat Ana ezitant.

Am tras adânc aer în piept. „Ana, știi cum mă simt în legătură cu Andrei. Ultima dată când a stat aici, a fost haos. Nu respectă regulile casei și abia contribuie financiar. Nu pot trece din nou prin asta.”

Ana a oftat. „Înțeleg, mamă. Dar unde va merge el?”

„Este adult, Ana. Trebuie să-și dea seama singur,” i-am spus ferm. „Prioritatea mea sunteți tu și Maria.”

Conversația s-a încheiat cu Ana acceptând condițiile mele, dar am putut auzi dezamăgirea în vocea ei. Știam că nu era ușor pentru ea, dar trebuia să stabilesc limite pentru propria mea sănătate mentală.

A doua zi, Ana și Maria au sosit cu lucrurile lor. Maria a alergat în brațele mele, fața ei luminându-se cu un zâmbet care mi-a topit inima. „Bunico!” a exclamat ea.

„Bună, micuța mea rază de soare,” i-am spus, îmbrățișând-o strâns.

Ana părea epuizată în timp ce aducea bagajele lor. „Mulțumesc că ne lași să stăm aici, mamă,” a spus ea încet.

„Ești întotdeauna binevenită aici,” i-am răspuns, oferindu-i un zâmbet liniștitor.

Pe măsură ce zilele treceau, devenea clar că Ana se lupta mai mult decât lăsa să se vadă. Încerca să găsească de lucru, dar avea puțin noroc. Andrei suna frecvent, întrebând când poate veni să o vadă pe Maria. De fiecare dată, Ana trebuia să-i explice că nu are voie în casă.

Într-o seară, după ce a pus-o pe Maria la culcare, Ana a izbucnit în lacrimi. „Mamă, nu știu ce să fac. Andrei stă la un prieten, dar nu este o soluție permanentă. Și el încearcă să găsească de lucru, dar este greu.”

Am îmbrățișat-o strâns. „Știu că este greu, Ana. Dar trebuie să te concentrezi pe ceea ce este mai bine pentru tine și pentru Maria acum.”

Săptămânile s-au transformat în luni și tensiunea asupra Anei devenea tot mai evidentă. Era constant îngrijorată pentru Andrei și viitorul lor. Într-o noapte, a venit la mine cu o privire disperată în ochi.

„Mamă, cred că trebuie să ne mutăm înapoi cu Andrei,” a spus ea încet.

Inima mea s-a scufundat. „Ana, ești sigură că asta este cea mai bună decizie? Știi cât de dificil a fost înainte.”

„Știu,” a răspuns ea, lacrimile curgându-i pe față. „Dar trebuie să fim împreună ca familie. Maria are nevoie de tatăl ei.”

Am vrut să argumentez, să o conving să rămână, dar știam că nu era locul meu să iau acea decizie pentru ea. „Dacă asta crezi că este cel mai bine,” i-am spus cu reticență.

Câteva zile mai târziu, Ana și-a împachetat din nou lucrurile. Când au plecat, Maria m-a îmbrățișat strâns. „O să-mi fie dor de tine, bunico,” a spus ea.

„Și mie o să-mi fie dor de tine, draga mea,” i-am răspuns, luptându-mă cu lacrimile.

În timp ce îi priveam plecând, nu puteam scutura sentimentul de teamă din inima mea. Speram ca lucrurile să se rezolve pentru ei, dar în adâncul sufletului meu mă temeam că istoria se va repeta.