„Mama a Vândut Casa pe Ascuns”: Am Avut Încredere Totală în Ea, Dar Totul S-a Schimbat Într-o Clipă

Întotdeauna am crezut că familia este totul. Crescând, mama mea, Nora, și cu mine eram de nedespărțit. Ea era stânca mea, confidenta mea și cea mai bună prietenă a mea. Împărtășeam totul, de la cele mai adânci secrete până la cele mai nebunești visuri. Așa că atunci când mi-a promis casa ei, cea în care am crescut, nu am avut niciodată îndoieli în privința cuvântului ei.

Nora a fost întotdeauna o femeie de cuvânt. M-a crescut singură după ce tata ne-a părăsit când eram doar un bebeluș. A muncit două slujbe pentru a ne asigura un acoperiș deasupra capului și mâncare pe masă. În ciuda greutăților, nu m-a lăsat niciodată să simt povara luptelor noastre. Casa în care locuiam era mai mult decât cărămizi și mortar; era un simbol al muncii ei asidue și al dedicării.

Pe măsură ce anii au trecut, am crescut, m-am căsătorit și am avut o fiică a mea, Alexa. Locuiam la câteva județe distanță, dar o vizitam pe Nora cât de des puteam. De fiecare dată când o vizitam, îmi amintea că casa va fi a mea într-o zi. „Aceasta este casa ta, Ariadna,” spunea ea cu un zâmbet cald. „Vreau ca tu și Alexa să o aveți când eu nu voi mai fi.”

Nu i-am pus niciodată la îndoială intențiile. De ce aș fi făcut-o? Era mama mea și aveam încredere totală în ea. Dar viața are un mod de a arunca lovituri neașteptate.

Acum câteva luni, Nora s-a îmbolnăvit. A început cu o tuse persistentă care nu dispărea. A ignorat-o ca pe o răceală, dar s-a agravat rapid într-o problemă mai serioasă. După mai multe vizite la doctor și teste, a fost diagnosticată cu cancer pulmonar. Vestea ne-a lovit ca un trăsnet.

În ciuda bolii ei, Nora a rămas optimistă. M-a asigurat că totul va fi bine și că are totul sub control. Am crezut-o pentru că voiam să o cred. Dar în adâncul sufletului meu, știam că lucrurile se schimbau.

Într-o zi, în timp ce o vizitam la spital, a menționat ceva care m-a luat prin surprindere. „Ariadna,” a spus ea slab, „trebuie să-ți spun ceva important.” Inima mea bătea cu putere în timp ce mă aplecam să ascult.

„Am vândut casa,” a mărturisit ea.

M-am simțit ca și cum pământul mi-ar fi fost smuls de sub picioare. „Ce vrei să spui că ai vândut casa?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

„Aveam nevoie de bani pentru facturile medicale,” a explicat ea. „Nu am vrut să te împovărez cu cheltuielile.”

Eram în șoc. Cum putea să facă asta fără să-mi spună? Casa trebuia să fie a mea, o promisiune pe care o făcuse de nenumărate ori. M-am simțit trădată și rănită.

„Dar mamă,” am protestat eu, „mi-ai promis casa.”

„Știu,” a spus ea încet, lacrimi umplându-i ochii. „Îmi pare atât de rău, Ariadna. Nu știam ce altceva să fac.”

Săptămânile care au urmat au fost un vârtej de emoții. Sănătatea Norei a continuat să se deterioreze și eu mă luptam să accept ceea ce se întâmplase. Voiam să fiu acolo pentru ea, dar durerea trădării ei era prea mare.

Nora a murit liniștită în somn câteva săptămâni mai târziu. În timp ce stăteam lângă patul ei, ținându-i mâna pentru ultima dată, nu puteam să nu simt un amestec de durere și furie. Ea fusese totul pentru mine și acum nu mai era, lăsând în urmă o serie de promisiuni încălcate.

După înmormântarea ei, m-am întors la propria mea casă cu Alexa. Casa care trebuia să fie a mea acum aparținea altcuiva. Simțeam că o parte din identitatea mea fusese smulsă.

În cele din urmă, am realizat că viața nu merge întotdeauna conform planului. Oamenii fac greșeli, chiar și cei pe care îi iubim cel mai mult. Deși voi prețui întotdeauna amintirile cu mama mea și casa pe care am împărțit-o, voi purta mereu cu mine durerea trădării ei.