Soacra mea mi-a pus o declarație pe masă, iar soțul meu mi-a spus să semnez: după șapte ani, am înțeles ce loc aveam în familia lor

— Semnează aici, să nu avem discuții dacă vă despărțiți, mi-a spus soacra mea, împingând foaia peste farfuria din care încă mâncam.

M-am uitat la Radu. Stătea lângă mine și rupea o felie de pâine în bucăți mici.

— Tu știai?

— E doar o formalitate, Irina. Apartamentul e al mamei.

Pe foaie scria că nu aveam nicio pretenție pentru îmbunătățirile făcute în locuință. Baia, centrala, instalația electrică. Aproape toate plătite din salariul meu și din banii pe care tata îi pusese într-un plic, la nuntă.

Șapte ani de căsnicie încăpeau într-o declarație pregătită fără mine.

Eu sunt dintr-un sat de lângă Buzău. Mama a lucrat la confecții, tata a fost mecanic. Când am intrat la școala de asistente, au vândut două vaci ca să mă țină în gazdă. N-am spus asta niciodată cu rușine. Până am cunoscut-o pe doamna Doina.

La prima masă în familia lui Radu, m-a întrebat ce lucrează părinții mei. Apoi dacă locuința lor avea baie înăuntru.

Radu a râs scurt.

— Mama întreabă și ea. Nu pune la suflet.

Așa a început. Cu lucruri pe care nu trebuia să le pun la suflet.

El era inginer, tatăl lui avea o firmă de instalații în Ploiești. Eu făceam ture la un cămin privat de bătrâni. Când ne-am căsătorit, părinții lui ne-au lăsat să locuim într-un apartament al lor.

Am vrut să stăm cu chirie.

— De ce să aruncăm banii? m-a întrebat Radu. Strângem pentru ceva al nostru.

N-am mai strâns. Apartamentul avea nevoie de reparații, apoi el a vrut mașină, apoi au scăzut comenzile firmei. Eu luam ture în plus. El spunea că situația era temporară.

Soacra mea avea cheie. Intra uneori dimineața, când veneam din gardă, și deschidea geamurile.

— E aer închis aici. La voi acasă poate așa erați obișnuiți.

Odată i-am răspuns. Radu m-a certat seara că o făcusem să plângă.

— Știi cum e. De ce nu poți s-o lași în pace?

Eu trebuia mereu să las pe cineva în pace. Pe mine nu mă lăsa nimeni.

Cu trei luni înainte de seara cu foaia, tata făcuse un accident vascular. Avea nevoie de recuperare, iar mama nu se descurca singură. Le trimiteam lunar bani și mergeam în weekend să-i ajut.

Atunci au început discuțiile adevărate.

— Nu poți întreține toată familia ta din ce aduceți voi în casă, mi-a spus Radu.

— Din ce aduc eu, vrei să spui?

A trântit ușa dormitorului. Mi-a părut rău imediat. M-am dus după el să-mi cer iertare, deși tata mă sunase în ziua aceea să-mi spună că nu-și permite încă zece ședințe de recuperare.

A doua zi, soacra mea știa tot.

— Radu avea alte posibilități, mi-a spus la telefon. Fete cu studii serioase, cu familii care puteau contribui. El te-a ales pe tine. Măcar nu-l împovăra.

Am închis și am plâns în magazia căminului, între pachete de scutece și mănuși.

Iar acum venise cu declarația.

— De ce tocmai acum? am întrebat.

Doamna Doina și-a îndreptat spatele.

— Pentru că am auzit că îți trimiți banii la ai tăi. Vreau să protejez ce este al băiatului meu.

— Centrala am plătit-o eu.

— Și ai stat fără chirie. Nu ți-a fost rău.

M-am întors spre Radu.

— Spune-i că nu semnez. Spune-i măcar că trebuia să discutăm înainte.

A lăsat pâinea jos.

— Semnează și vorbim după. Nu vreau scandal.

Am luat foaia, am împăturit-o și am pus-o lângă el.

— Nici eu.

În seara aceea mi-am strâns hainele în două sacoșe. Nu elegant, nu cu vreun discurs pregătit. Îmi tremurau mâinile și nu găseam încărcătorul telefonului.

Radu a venit la ușa dormitorului.

— Chiar pleci pentru o hârtie?

— Nu. Plec pentru că tu o numești doar o hârtie.

Am dormit la colega mea, Anca. După o săptămână am închiriat o garsonieră. Am plătit garanția în două tranșe și mi-am cumpărat un uscător de rufe la mâna a doua.

Radu m-a căutat. Mi-a propus să ne mutăm singuri, dar numai după ce se liniștea mama lui. I-am spus că nu mai pot aștepta după liniștea ei.

Am depus actele de divorț. Încă mă doare când trec pe lângă blocul acela. Acolo îmi imaginasem că vom crește un copil.

Oare trebuia să mai am răbdare? Sau răbdarea mea devenise tocmai lucrul pe care se bazau ca să nu schimbe nimic?