„Tu ai vrut încă un copil!” mi-a strigat soțul, lângă pătuțul băiatului nostru. Dar în sertarul lui am găsit ceva ce nu știam

— Tu ai vrut încă un copil, Ioana! Acum spune-mi din ce plătim gazul!

Andrei a trântit factura lângă cutia cu lapte praf. Îl țineam pe Teodor la piept și încercam să-i închei salopeta cu o singură mână. Din hol, Mara, fata noastră de opt ani, ne privea desculță.

— Dacă nu mai merg în excursie, ajung banii?

Andrei a lăsat ochii în jos. Eu am început să plâng abia după ce ea s-a întors în cameră.

Cu un an înainte, stătuserăm pe aceeași canapea și făcuserăm socoteli pe spatele unui plic. Eu lucram la contabilitatea unui depozit, el era electrician. Aveam rate, doi copii și o mașină veche, dar ne descurcam.

— Dacă mai vrem unul, acum e momentul, spusese el, cu palma pe genunchiul meu.

Îl întrebasem de trei ori dacă e sigur. Râsese.

— Nu-l crești singură.

După naștere, toate s-au strâns deodată. Indemnizația a întârziat, mașina a avut nevoie de reparații, iar firma lui a tăiat orele suplimentare. Teodor avea nevoie de o formulă specială, recomandată de medic. Număram scutecele și amânam cumpărăturile mele de la o lună la alta.

La început, Andrei ofta când deschidea aplicația băncii. Apoi a început să ofteze când mă vedea pe mine.

— Iar ai cumpărat ceva?

„Ceva” era detergent. Sau pâine. O dată, un sirop pentru Vlad.

Nu mai vorbeam decât despre lipsuri. El venea târziu, eu îl așteptam furioasă. Dormeam câte trei ore pe noapte și ajunsesem să urăsc sunetul cheii în ușă, fiindcă nu știam ce reproș urma.

Într-o joi, căutând certificatul de garanție al mașinii de spălat, am găsit un contract de credit într-un sertar. Nouă mii de lei, luați de Andrei fără să-mi spună.

L-am așteptat cu hârtiile pe masă.

— Pentru asta sunt eu vinovată în fiecare seară?

A rămas cu geaca pe el.

— Am plătit reparația, întreținerea restantă… Ce voiai să fac?

— Să-mi spui.

— Și să te sperii și pe tine?

Am râs scurt. Nu mi-a venit altceva.

— M-ai lăsat să cred că sunt o povară. Asta nu te-a speriat?

Atunci a lovit spătarul scaunului cu palma. Teodor a început să plângă din dormitor. Andrei s-a dus spre el, dar m-am ridicat înaintea lui. N-am vrut să mă atingă nici măcar din greșeală.

În noaptea aceea am căutat chirii de pe telefon. Cu salariul meu suspendat și trei copii, n-am găsit nimic ce-mi puteam permite. M-am simțit prinsă, și pentru asta l-am urât puțin.

Dimineața, i-am spus că nu mai pot.

— Ori cerem ajutor, ori ne pregătim să locuim separat. Dar copiii nu mai fac socoteli ca să ne oprească din ceartă.

Prima reacție a fost cea la care mă așteptam:

— Acum să dăm bani și la psiholog?

— Dăm deja. Doar că plătesc și copiii.

Am găsit printr-o asociație ședințe de cuplu cu tarif redus. Pentru buget, am cerut o consultație unui consilier financiar recomandat de o colegă. Mama a stat cu cei mici. I-am spus unde mergem, deși mi-era rușine.

— Pe vremea mea, femeile răbdau, a zis.

— Știu, mamă. Te-am văzut.

N-a mai spus nimic. Mi-a pus în sacoșă o caserolă cu sarmale.

Consilierul ne-a cerut toate datoriile, inclusiv creditul ascuns. Am trecut cheltuielile într-un tabel și am sunat creditorul pentru o variantă de plată mai suportabilă. Nu s-a rezolvat nimic pe loc. Am renunțat la abonamente, am vândut mașina și am păstrat o sumă mică pentru urgențe.

La psiholog, Andrei a spus că se simțea inutil fiindcă nu ne mai putea întreține.

— Și eu ce eram când mă trezeam de șase ori pe noapte? am întrebat. În concediu?

A stat mult cu privirea în covor.

— Nu. Dar așa m-am purtat cu tine.

Nu l-am iertat atunci. Nici săptămâna următoare.

Au trecut patru luni. Încă avem datorii. El preia două seri pe săptămână trezirile lui Teodor, iar duminica facem bugetul împreună. Mai ridicăm vocea, dar ne oprim și revenim la discuție fără copii de față.

Zilele trecute, Mara a întrebat dacă suntem iar bine. I-am spus că lucrăm la asta și că nu e treaba ei să ne repare.

Încă mă doare că omul cu care am dorit un copil m-a făcut să mă simt vinovată pentru el. Pot să am din nou încredere dacă văd că se schimbă? Încerc, dar nu mai vreau s-o fac singură.