„Ia-o pe Bunica: Ultimatumul lui Ștefan pentru Propriul Câștig”

Ștefan a fost întotdeauna ambițios, dar în ultima vreme, ambiția lui a luat o turnură mai întunecată. Totul a început când a aflat că bunica lui, Cora, deținea o casă cochetă într-un cartier de prim rang. Valoarea proprietății crescuse enorm de-a lungul anilor, iar Ștefan a văzut o oportunitate pe care nu o putea rezista.

„Ia-o pe Bunica la noi,” a spus Ștefan într-o seară, în timp ce stăteam la masa de cină. Tonul lui era casual, dar ochii îi trădau o determinare de fier. „Nu mai poate trăi singură și avem spațiu.”

Am aruncat o privire către soția mea, Ariana, care părea la fel de surprinsă. „Dar Ștefan,” a început ea ezitant, „Bunica iubește casa ei. A locuit acolo decenii întregi. Acolo se simte în siguranță.”

Ștefan a respins preocupările ei cu un gest. „Va fi bine aici. Putem amenaja camera de oaspeți pentru ea. În plus, nu e ca și cum ar avea de ales. Îmbătrânește și are nevoie de mai multă îngrijire.”

Știam ce era cu adevărat în spatele acestei idei. Ștefan pândea acea casă de când aflase valoarea ei pe piață. O vedea ca pe biletul său către libertatea financiară, o modalitate de a-și plăti datoriile și poate chiar de a începe o afacere. Dar ideea de a o dezrădăcina pe Cora din casa ei părea greșită din atât de multe puncte de vedere.

„Ștefan, nu e vorba doar despre conveniență,” am spus, încercând să-mi păstrez vocea calmă. „E vorba despre bunăstarea Bunicii. Are prieteni acolo, o comunitate. Mutarea ei aici ar fi traumatică.”

Fața lui Ștefan s-a întunecat. „Uite, tată, nu cer. Îți spun. Trebuie să facem asta. E pentru binele tuturor.”

Ariana și cu mine ne-am privit îngrijorați. Amândoi știam că Ștefan putea fi neînduplecat când își punea ceva în minte. Dar asta era diferit. Era vorba despre familie.

Următoarele zile au fost tensionate. Ștefan tot aducea subiectul în discuție, de fiecare dată mai insistent decât ultima oară. Chiar a început să facă planuri fără să ne consulte, vorbind despre cum am putea renova casa Corei și fie să o vindem, fie să o închiriem.

Într-o seară, Ariana și cu mine am decis să o vizităm pe Cora pentru a discuta lucrurile cu ea. Am găsit-o stând în fotoliul ei preferat, tricotând un fular pentru unul dintre strănepoții ei.

„Mamă,” a început Ariana blând, „Ștefan crede că ar fi o idee bună să te muți la noi.”

Cora s-a uitat la noi, cu ochii plini de confuzie și un strop de teamă. „Să mă mut la voi? Dar de ce? Sunt perfect bine aici.”

Am tras adânc aer în piept și i-am explicat raționamentul lui Ștefan, încercând să îndulcesc duritatea intențiilor lui. Dar Cora a văzut imediat prin ele.

„Vrea casa mea,” a spus ea direct. „Crede că sunt prea bătrână ca să știu ce e mai bine pentru mine.”

Ochii Arianai s-au umplut de lacrimi. „Nu e așa, mamă. Vrem doar să fii în siguranță.”

Cora a clătinat din cap. „Asta e casa mea. Am locuit aici peste cincizeci de ani. Nu plec nicăieri.”

Am plecat în acea seară simțindu-ne învinși și cu inima frântă. Știam că a-l convinge pe Ștefan să renunțe la planurile lui ar fi aproape imposibil.

Următoarele săptămâni au fost un blur de certuri și tăceri tensionate. Ștefan devenea tot mai frustrat cu fiecare zi care trecea, acuzându-ne că nu ne pasă de viitorul lui sau că nu înțelegem povara financiară sub care se află.

Într-o noapte, lucrurile au ajuns la apogeu. Ștefan a intrat furtunos în sufrageria unde stăteam eu și Ariana.

„Gata,” a spus el, cu vocea tremurând de furie. „Dacă nu mă ajutați voi, o voi face singur.”

Înainte să putem reacționa, își făcuse bagajele și plecase din casă, trântind ușa în urma lui.

Nu am mai auzit nimic de la Ștefan săptămâni întregi după aceea. Tăcerea era asurzitoare, un memento constant al rupturii care ne despărțise familia.

Într-o zi, am primit un apel de la un agent imobiliar care ne informa că Ștefan pusese casa Corei pe piață fără consimțământul ei. Au urmat bătălii legale, tensionând și mai mult legăturile noastre familiale deja fragile.

În cele din urmă, Cora a rămas în casa ei, dar daunele erau făcute. Urmărirea neînduplecată a câștigului propriu de către Ștefan îl costase relația cu noi și cu bunica lui.

În timp ce stăteam în casa noastră acum prea liniștită, Ariana și cu mine nu puteam să nu ne întrebăm dacă lucrurile vor mai fi vreodată la fel.