„De Atunci, Copiii Mă Sună Zilnic Întrebându-mă Despre Sănătatea Mea”: Dar Nu Pare Sincer. Bănuiesc Că Este Vorba Despre Moștenire
Maria stătea lângă fereastră, cu mâinile ei fragile odihnindu-se pe brațul fotoliului preferat. Soarele apunea, aruncând o nuanță aurie peste cartierul suburban pe care îl numise acasă de peste patru decenii. Oftă adânc, gândurile ei zburând la cei trei copii ai săi: Andrei, Ana și Ioana.
Trecuseră ani de când se pensionase, iar zilele păreau să se contopească una cu alta. Casa ei, odinioară plină de viață, era acum ciudat de liniștită, cu excepția ciripitului ocazional al păsărilor de afară. Mintea Mariei se întorcea la zilele când copiii ei erau mici și casa era plină de râsete și haos. Acelea erau zilele când se simțea necesară, iubită și apreciată.
Soțul ei, Mihai, o părăsise când copiii erau încă la școală. Găsise pe altcineva, pe cineva mai tânăr și mai interesant. Maria a fost lăsată să adune bucățile și să-și crească copiii singură. A fost greu, dar a reușit. A lucrat două slujbe, a făcut nenumărate sacrificii și s-a asigurat că Andrei, Ana și Ioana aveau tot ce le trebuia.
Acum, stând singură, nu putea să nu se întrebe dacă toate acele sacrificii au fost în zadar. Copiii ei crescuseră și plecaseră, fiecare urmărindu-și propriile vieți și vise. Andrei era un avocat de succes în București, Ana era director de marketing în Cluj-Napoca, iar Ioana era asistentă medicală în Timișoara. Toți se descurcau bine, dar Maria îi vedea rar.
Ziua ei de naștere se apropia și nu putea să nu simtă un fior de tristețe. Își vor aminti? Vor suna sau vor veni în vizită? Încerca să alunge aceste gânduri, dar ele persistau ca un nor întunecat peste inima ei.
Cu câteva zile înainte de ziua ei de naștere, telefonul a sunat. Era Andrei.
„Bună, mamă, cum te simți?” a întrebat el, vocea lui părând distantă.
„Sunt bine, Andrei. Doar durerile obișnuite,” a răspuns Maria, încercând să pară veselă.
„Mă bucur să aud asta. Ascultă, voiam să vorbesc cu tine despre ceva important,” a spus Andrei.
Inima Mariei a tresărit. Oare avea să vină în vizită?
„Sigur, despre ce este vorba?” a întrebat ea.
„Ei bine, m-am gândit la testamentul tău. Ai făcut vreo actualizare recent?” a întrebat Andrei.
Inima Mariei s-a scufundat. Deci despre asta era vorba.
„Nu, nu am făcut nicio schimbare,” a răspuns ea încet.
„Bine, voiam doar să mă asigur că totul este în ordine,” a spus Andrei înainte de a încheia rapid apelul.
A doua zi, Ana a sunat.
„Bună, mamă, cum e sănătatea ta?” a întrebat ea.
„Mă descurc, Ana. Tu cum ești?” a răspuns Maria.
„Sunt bine. Ascultă, voiam să te întreb despre planificarea succesorală. Te-ai gândit la cine va primi ce?” a întrebat Ana direct.
Maria a simțit un nod în gât. Sperase la o conversație sinceră, nu la o altă discuție despre bunurile ei.
„Nu am luat încă nicio decizie,” a spus ea încet.
„Bine, doar ține-ne la curent,” a spus Ana înainte de a închide telefonul.
Apelul Ioanei a venit a doua zi.
„Bună, mamă, doar voiam să văd cum te simți,” a întrebat Ioana.
„Sunt bine, Ioana. Tu cum ești?” a răspuns Maria.
„Ocupată ca întotdeauna. Apropo, te-ai gândit să faci un trust pentru averea ta?” a întrebat Ioana.
Maria nu și-a mai putut reține lacrimile.
„Asta e tot ce vă interesează? Banii mei?” a plâns ea.
A urmat o lungă pauză la celălalt capăt al liniei.
„Nu, mamă. Ne pasă și de tine,” a spus Ioana încet înainte de a închide telefonul.
Maria stătea lângă fereastră, cu lacrimile curgându-i pe față. Și-a dat seama că grija copiilor ei pentru sănătatea ei nu era din dragoste sau grijă sinceră, ci din dorința de a-și asigura moștenirea. Realizarea aceasta era sfâșietoare.
Ziua ei de naștere a venit și a trecut fără nicio vizită din partea copiilor ei. Fiecare i-a trimis o felicitare și flori, dar părea gol și nesincer. Maria și-a petrecut ziua singură, reflectând asupra vieții sale și alegerilor pe care le făcuse.
Când soarele apunea în ziua ei de naștere, Maria a luat o decizie. Își va actualiza testamentul, dar nu în modul în care copiii ei se așteptau. Își va lăsa averea unei organizații caritabile, asigurându-se că banii ei munciți din greu vor ajunge la cei care aveau cu adevărat nevoie de ei.
Maria știa că acest lucru nu va aduce înapoi dragostea și conexiunea pe care le dorea cu copiii ei, dar îi oferea un sentiment de pace știind că moștenirea ei va face o diferență în lume.