„Sunt Furioasă pe Soacra Mea: I-a Lăsat Casa Fratelui Soțului Meu, iar Soțul Meu Nu a Primit Nimic”: Este Pur și Simplu Nedrept

Știu că oamenii mă vor judeca pentru asta, dar nu pot să-mi controlez sentimentele. Ieri a fost una dintre cele mai enervante zile din viața mea. Soacra mea, Elena, a decis să adune întreaga familie la ea acasă pentru a-și anunța testamentul. Ne-a avut pe toți acolo: nepoții ei, copiii ei și noi, nurorile. Am crezut că va fi o simplă reuniune de familie, dar s-a dovedit a fi orice altceva decât asta.

Elena este o femeie care întotdeauna a fost foarte meticuloasă în ceea ce face. Îi place să controleze fiecare aspect al vieții ei și, aparent, chiar și al morții ei. De luni de zile ne tot sugera că va face niște anunțuri mari despre averea ei, dar niciunul dintre noi nu știa exact la ce să se aștepte.

Când am ajuns cu toții, ne-a pus să stăm în sufragerie. Atmosfera era tensionată; puteai tăia aerul cu un cuțit. Elena s-a ridicat și a început să vorbească în tonul ei autoritar obișnuit. A început prin a vorbi despre cât de mult ne iubește pe fiecare dintre noi și cum vrea să se asigure că toată lumea va fi îngrijită după ce ea va pleca. Am crezut că va fi un moment emoționant, dar apoi a scos un teanc de hârtii.

A început să citească din testamentul ei. Mai întâi, a anunțat că colecția ei de bijuterii va merge la nepoata ei, Ana. Părea destul de corect; Ana fusese întotdeauna apropiată de bunica ei. Apoi a spus că mașina ei va merge la fiul ei cel mai mic, Andrei. Din nou, nimic ieșit din comun; Andrei avea nevoie oricum de o mașină nouă.

Dar apoi a venit bomba. Elena a anunțat că casa cu trei dormitoare în care a locuit peste 40 de ani va merge la Mihai, fratele soțului meu. Soțul meu, Alexandru, și cu mine nu am primit nimic. Absolut nimic.

Nu-mi venea să cred ce aud. Alexandru a fost întotdeauna acolo pentru mama lui. A ajutat-o cu totul, de la repararea lucrurilor prin casă până la ducerea ei la programările medicale. Mihai, pe de altă parte, abia dacă ridica un deget. Locuiește în alt județ și vizitează doar o dată sau de două ori pe an. Cum putea să-i facă asta lui Alexandru?

Am simțit cum furia crește în mine. M-am uitat la Alexandru, așteptându-mă să spună ceva, dar el doar stătea acolo în tăcere șocată. Voiam să țip, să cer o explicație, dar știam că nu era locul meu. Aceasta era decizia Elenei și nu puteam face nimic în privința asta.

După ce Elena a terminat de citit testamentul, s-a uitat în jurul camerei ca și cum ar fi așteptat aplauze sau recunoștință. În schimb, a fost o tăcere stânjenitoare. Nimeni nu știa ce să spună. În cele din urmă, Mihai s-a ridicat și i-a mulțumit mamei sale pentru generozitate. Voiam să-i șterg acel zâmbet satisfăcut de pe față.

Când am plecat de la casa Elenei, Alexandru a rămas tăcut. Puteam să-mi dau seama că era rănit, dar nu voia să vorbească despre asta. Când am ajuns acasă, în cele din urmă s-a prăbușit. „Nu înțeleg,” a spus printre lacrimi. „Ce am făcut greșit?”

Nu aveam un răspuns pentru el. Tot ce puteam face era să-l țin în brațe și să încerc să-l consolez. Dar în interiorul meu fierbeam de furie. Cum putea Elena să fie atât de nedreaptă? Cum putea să treacă cu vederea tot ce a făcut Alexandru pentru ea?

În zilele care au urmat, tensiunea dintre Alexandru și Mihai a devenit palpabilă. Reuniunile de familie au devenit stânjenitoare și tensionate. Alexandru încerca să afișeze o față curajoasă, dar știam că era profund rănit.

Nu știu dacă vom trece vreodată peste această trădare. Se simte ca o palmă peste față, nu doar pentru Alexandru, ci pentru întreaga noastră familie. Poate că nu vom înțelege niciodată de ce Elena a făcut alegerile pe care le-a făcut, dar un lucru este sigur: lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.