„Fiul Meu S-a Întors Acasă După Divorț: Acum Casa Mea Este un Haos”

Mi-am crescut fiul Andrei singură după ce tatăl lui ne-a părăsit când era doar un bebeluș. Am locuit împreună într-un mic apartament cu două camere într-un cartier liniștit din București. În ciuda provocărilor, m-am asigurat că Andrei nu a dus lipsă de nimic. Era un copil inteligent și iubitor, mereu spunându-mi că, atunci când va crește, va face totul pentru a-mi ușura viața.

Anii au trecut, iar Andrei s-a descurcat bine. A absolvit facultatea, a obținut un loc de muncă bun și, în cele din urmă, s-a căsătorit cu o femeie minunată pe nume Madalina. Au cumpărat o casă în suburbii și păreau să trăiască visul românesc. În ciuda vieții sale aglomerate, Andrei nu m-a uitat niciodată. Mă vizita des și chiar mă ajuta financiar, deși nu i-a spus niciodată Madalinei.

Cu toate acestea, lucrurile au luat o întorsătură nefericită când căsnicia lui Andrei s-a destrămat. Divorțul a fost dificil, iar el a rămas epuizat emoțional și financiar. Neavând unde să meargă, s-a mutat înapoi în micul meu apartament. La început, am fost fericită să-l am din nou acasă, gândindu-mă că va fi ca pe vremuri. Dar curând mi-am dat seama că lucrurile erau diferite.

Andrei nu mai era tânărul optimist și strălucitor pe care l-am crescut. Era amar și furios, deseori descărcându-se pe mine fără motiv. Apartamentul meu odată ordonat s-a transformat rapid într-un haos. Lucrurile lui Andrei erau împrăștiate peste tot și părea să nu aibă niciun interes să facă ordine. Livingul a devenit biroul lui improvizat, cu hârtii și cești goale de cafea adunate pe fiecare suprafață.

Am încercat să vorbesc cu el despre asta, dar doar ridica din umeri sau devenea defensiv. „Trec prin multe acum, mamă,” spunea el. „O să-mi revin curând.” Dar săptămânile s-au transformat în luni și nimic nu s-a schimbat. Casa mea, care fusese întotdeauna sanctuarul meu, acum se simțea ca o închisoare.

Am început să mă simt resentimentară. Am sacrificat atât de mult pentru Andrei și acum părea că profită de mine. Îmi lipseau zilele când casa mea era curată și liniștită, când puteam să mă relaxez fără să mă împiedic de lucrurile lui sau să ascult convorbirile lui târzii cu prietenii.

Într-o zi, m-am trezit plângând în baie, simțindu-mă complet neajutorată. Voiam să-l ajut pe Andrei, dar trebuia și să am grijă de mine. Nu puteam continua să trăiesc așa. Am decis să am o discuție serioasă cu el.

„Andrei,” i-am spus într-o seară în timp ce ne așezam la cină. „Te iubesc și vreau să te sprijin în această perioadă dificilă. Dar trebuie să începi să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta. Așa nu mai merge pentru niciunul dintre noi.”

El m-a privit cu un amestec de furie și tristețe. „Ce vrei să fac, mamă? Nu am unde altundeva să merg.”

„Înțeleg asta,” i-am răspuns blând. „Dar trebuie să începi să-ți faci planuri pentru viitor. Poate ar trebui să cauți un nou loc de muncă sau să te gândești să te muți la un prieten pentru o vreme.”

Andrei nu a spus nimic, dar am putut vedea cum rotițele minții lui începeau să se miște. În următoarele zile, a început să facă mici schimbări. Și-a făcut ordine în lucruri și chiar a început să caute oportunități de muncă online. Nu era mult, dar era un început.

Cu toate acestea, în adâncul sufletului meu știam că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel între noi. Legătura pe care o aveam odată fusese tensionată de realitățile dure ale vieții. Speram ca într-o zi Andrei să-și găsească din nou fericirea și să se mute pe cont propriu, dar până atunci trebuia să găsesc o modalitate de a face față noii noastre realități.