„Părinții Soțului Meu au Decis să Lase Casa Sorei Lui Mai Mici. De Atunci, Nu Am Mai Vorbit cu Ei: Nu Înțeleg De ce Își Tratează Propriul Fiu Atât de Nedrept”

Am fost întotdeauna genul de persoană care valorizează independența financiară. Crescând, părinții mei m-au învățat importanța de a câștiga proprii bani și de a nu depinde de alții. Așa că, atunci când Andrei, soțul meu, m-a întrebat dacă aș lua în considerare vreodată să fiu casnică, am spus imediat nu. Cred că e mai bine să lucrezi pentru un salariu modest decât să depinzi de altcineva pentru suport financiar. Andrei împărtășește această credință, ceea ce este unul dintre motivele pentru care ne înțelegem atât de bine.

Andrei și cu mine suntem căsătoriți de cinci ani. Amândoi muncim din greu și încercăm să economisim cât mai mult posibil. Visăm să ne cumpărăm propria casă într-o zi, dar pentru moment, locuim într-un apartament mic pe care îl închiriem. Părinții lui Andrei, însă, dețin o casă frumoasă într-un cartier plăcut. Au fost întotdeauna susținători ai noștri, sau cel puțin așa credeam.

Acum câteva luni, părinții lui Andrei au decis să transfere proprietatea casei lor surorii lui mai mici, Ana. Ana este încă la facultate și nu a trebuit niciodată să-și facă griji pentru bani. Ea a fost întotdeauna copilul favorit și pare că primește totul pe tavă de argint. Când Andrei mi-a spus despre decizia părinților lui, am fost șocată și rănită. Cum puteau să fie atât de nedrepți cu propriul lor fiu?

Andrei a încercat să rămână pozitiv în legătură cu situația. A spus că părinții lui probabil aveau motivele lor și că nu ar trebui să lăsăm asta să ne afecteze relația cu ei. Dar nu am putut să nu mă simt trădată. Am fost întotdeauna acolo pentru părinții lui, ajutându-i cu orice aveau nevoie. Și acum, ei dădeau casa cuiva care nici măcar nu avea nevoie de ea.

Am decis să-i confrunt pe părinții lui Andrei în legătură cu decizia lor. Voiam să înțeleg de ce îl tratau pe Andrei atât de nedrept. Când i-am întrebat despre asta, au spus că Ana avea nevoie mai mare de casă decât noi pentru că era încă la școală și nu avea un venit stabil. Au menționat și că credeau că Andrei și cu mine ne descurcam suficient de bine pe cont propriu și nu aveam nevoie de ajutorul lor.

Explicația lor nu m-a făcut să mă simt mai bine. De fapt, m-a făcut și mai furioasă. Cum puteau să nu vadă că și noi ne luptam? Munceam din greu în fiecare zi pentru a economisi bani pentru viitorul nostru, în timp ce Ana trăia o viață lipsită de griji fără nicio responsabilitate.

De la acea conversație, nu am mai vorbit cu părinții lui Andrei. Nu pot să mă aduc să-i iert pentru ceea ce au făcut. Andrei încearcă să mențină pacea între noi, dar este dificil. De fiecare dată când o văd pe Ana sau aud despre ultimele ei realizări, simt un fior de gelozie și resentiment.

Relația noastră cu părinții lui Andrei a devenit tensionată. Nu îi mai vizităm atât de des cum obișnuiam, iar când o facem, există o tensiune incomodă în aer. Andrei încearcă să se comporte ca și cum totul ar fi normal, dar știu că și el este rănit. Doar că nu vrea să recunoască.

Nu știu dacă voi putea vreodată să-i iert pe părinții lui Andrei pentru ceea ce au făcut. Decizia lor a cauzat o ruptură în familia noastră care poate nu se va vindeca niciodată. Tot ce am vrut a fost ca ei să-l trateze pe Andrei corect și să recunoască munca grea pe care am depus-o pentru a ne construi viața împreună. Dar se pare că asta este prea mult de cerut.