„Nu Vezi Că Mama Ta Nu Își Iubește Nepoata?”: Am Tolerat Comparațiile Ei cu Fiica Sa, Dar Asta E Prea Mult

Eu și Andrei ne-am cunoscut în al doilea an de facultate. Eram tineri, fără griji și fără bani. Pe parcursul relației noastre, ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt. După absolvire, ne-am căsătorit și am început să ne construim viața împreună.

De la bun început, am știut că va fi o provocare să o câștig pe mama lui Andrei, Elena. Ea a fost mereu critică la adresa mea, comparându-mă cu propria ei fiică, Ana. Ana era copilul de aur—de succes, frumoasă și tot ce își dorea Elena într-o noră. Eu eram doar fata care i-a luat fiul.

Timp de 12 ani, am tolerat comparațiile constante și comentariile pasiv-agresive ale Elenei. Nu am încercat niciodată să-i câștig aprobarea pentru că știam că este o cauză pierdută. Andrei îmi spunea mereu să o ignor, spunând că este doar setată în felul ei de a fi. Dar lucrurile au luat o întorsătură mai rea când s-a născut fiica noastră, Maria.

Elena părea indiferentă față de Maria încă de la început. În timp ce îi copleșea pe copiii Anei cu dragoste și atenție, abia dacă recunoștea existența Mariei. La reuniunile de familie, se topea în fața copiilor Anei, lăudându-le realizările și copleșindu-i cu cadouri. Maria, pe de altă parte, era adesea lăsată pe dinafară.

Am încercat să trec cu vederea la început, gândindu-mă că poate Elena avea nevoie de timp să se obișnuiască cu Maria. Dar pe măsură ce anii treceau, devenea clar că Elena nu avea nicio intenție să o trateze pe Maria la fel cum îi trata pe ceilalți nepoți ai ei. Mi se rupea inima să văd cum fața Mariei se lumina când își vedea bunica, doar pentru a fi întâmpinată cu indiferență.

Într-o zi, după încă o reuniune de familie în care Maria a fost ignorată, nu am mai putut suporta. L-am confruntat pe Andrei despre asta.

„Nu vezi că mama ta nu își iubește nepoata?” l-am întrebat, cu vocea tremurând de furie și frustrare.

Andrei s-a uitat la mine, cu fața un amestec de confuzie și vinovăție. „Despre ce vorbești?”

„Nu îi acordă niciodată atenție Mariei. O tratează ca și cum ar fi invizibilă,” am spus, cu lacrimi curgându-mi pe față.

Andrei a oftat și și-a trecut mâna prin păr. „Știu că mama poate fi dificilă, dar nu o face intenționat.”

„Nu o face intenționat? Cum poți spune asta? Se străduiește să o facă pe Maria să se simtă nedorită,” am replicat.

Andrei nu a avut un răspuns pentru mine. Doar a stat acolo, arătând neajutorat.

Am decis să o confrunt direct pe Elena. Data viitoare când am vizitat-o, am tras-o deoparte.

„Elena, putem vorbi?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea stabilă.

Se uită la mine cu o sprânceană ridicată, dar a dat din cap.

„Am observat că nu pari să îți pese de Maria așa cum îți pasă de copiii Anei,” am spus direct.

Expresia Elenei s-a întunecat. „Ce insinuezi?”

„Nu insinuez nimic. Spun un fapt. O ignori pe Maria și asta o rănește,” am spus.

Elena și-a încrucișat brațele și s-a uitat în altă parte. „Nu știu despre ce vorbești.”

„Ba da, știi,” am insistat. „De ce nu poți să o tratezi la fel cum îi tratezi pe ceilalți nepoți ai tăi?”

Ochii Elenei s-au îngustat. „Poate pentru că nu este ca ei.”

Cuvintele ei m-au lovit ca un pumn în stomac. Am realizat atunci că nimic din ce aș spune nu i-ar schimba părerea. Elena și-a format părerea despre Maria din momentul în care s-a născut.

Am plecat de la acea conversație simțindu-mă învinsă. Andrei a încercat să mă consoleze, dar nu a fost de folos. Dauna era deja făcută.

În timp, am observat că Maria începea să se retragă ori de câte ori vizitam pe Elena. A încetat să mai încerce să-i atragă atenția bunicii și devenea tot mai tăcută și rezervată. Mi se rupea inima să văd cum fiica mea vibrantă și fericită devenea o umbră a ei însăși.

Eu și Andrei am încercat să compensăm prin a-i oferi Mariei multă dragoste și atenție acasă, dar nu era suficient. Respingerea din partea bunicii ei a lăsat o cicatrice pe care nu o puteam vindeca.

În cele din urmă, am realizat că unele bătălii nu merită luptate. Elena nu se va schimba niciodată și încercarea de a o forța să o iubească pe Maria ar fi cauzat doar mai multă durere pentru toți cei implicați.

Am început să vizităm pe Elena mai rar, concentrându-ne în schimb pe crearea unui mediu iubitor și suportiv pentru Maria acasă. Nu era o soluție perfectă, dar era cea mai bună opțiune pe care o aveam.

Cât despre Elena, ea a continuat să-i răsfețe pe copiii Anei în timp ce o ignora pe Maria. Era o realitate dureroasă pe care trebuia să o acceptăm.