„Ginerele nostru ne-a schimbat fiica dincolo de recunoaștere: Nici măcar nu a venit la aniversarea importantă a tatălui ei”

Stau aici, cu lacrimi curgându-mi pe față, încercând să înțeleg ultima ceartă cu fiica mea, Andreea. Simt că se îndepărtează tot mai mult de noi cu fiecare zi care trece. Soțul meu, Mihai, încearcă să mă consoleze, dar durerea este prea adâncă. Andreea nici măcar nu a venit la aniversarea de 60 de ani a lui Mihai, o piatră de hotar pe care o planificasem de luni de zile. În schimb, ne-a trimis un mesaj scurt spunând că este „prea ocupată” cu propria ei familie.

Andreea obișnuia să fie atât de apropiată de noi. Era genul de fiică care suna în fiecare zi, împărtășea visele și grijile ei și întotdeauna își făcea timp pentru reuniunile de familie. Dar de când s-a căsătorit cu Radu, totul s-a schimbat. Radu este controlant și manipulator, și este clar că are o influență puternică asupra ei. Parcă i-a spălat creierul să creadă că noi suntem dușmanii.

Prieteni noștri încearcă să fie suportivi, dar cuvintele lor adesea dor mai mult decât alină. „Ce te așteptai?” spun ei. „Andreea este căsătorită acum; are propria ei familie.” Dar oare a avea propria familie înseamnă că trebuie să abandoneze familia în care a crescut? Înseamnă că trebuie să rupă legăturile cu oamenii care au iubit-o și au susținut-o toată viața?

Radu a fost întotdeauna o persoană dificilă. Din momentul în care l-am cunoscut, Mihai și cu mine am avut rezervele noastre. Era fermecător la suprafață, dar era ceva la el care nu părea în regulă. Era mereu rapid să critice și lent să laude. Avea un mod de a o face pe Andreea să se simtă mică și nesemnificativă, și ne rupea inimile să o vedem schimbându-se sub influența lui.

Prima mare ruptură a venit când Andreea a anunțat că ea și Radu se mută în alt oraș pentru jobul lui. Am fost devastați, dar am încercat să fim suportivi. I-am ajutat să împacheteze, le-am organizat o petrecere de rămas bun și am promis să îi vizităm des. Dar odată ce s-au mutat, vizitele au devenit mai rare și apelurile telefonice s-au rărit. Andreea avea mereu o scuză – era prea ocupată cu munca, copiii erau bolnavi, Radu avea nevoie de ajutorul ei cu ceva.

Ultima picătură a fost când Andreea a lipsit de la petrecerea de 60 de ani a lui Mihai. Planificasem o mare sărbătoare cu toți prietenii și familia noastră. Mihai era atât de entuziasmat; vorbea mereu despre cât de mândru era de Andreea și cât de mult aștepta să o vadă. Dar ea nu a apărut niciodată. În schimb, am primit un mesaj scurt spunând că nu poate veni pentru că Radu planificase o excursie pe ultima sută de metri.

Mihai a încercat să-și ascundă dezamăgirea, dar am putut vedea durerea în ochii lui. Întotdeauna fusese atât de mândru de Andreea și i-a frânt inima să o vadă îndepărtându-se de noi. Am încercat să o sun, dar nu a răspuns. Am lăsat mesaje, dar nu a sunat înapoi.

Nu știu ce să mai fac. Simt că ne-am pierdut fiica în fața unui bărbat care nu o merită. Vreau să lupt pentru ea, dar nu știu cum. De fiecare dată când încerc să vorbesc cu ea despre comportamentul lui Radu, se închide și mă acuză că nu îi înțeleg viața.

Poate că prietenii noștri au dreptate. Poate trebuie să acceptăm că Andreea are propria ei familie acum și că nu mai suntem o prioritate în viața ei. Dar cum poți renunța la copilul tău? Cum poți înceta să-ți pese de cineva pe care l-ai iubit și l-ai îngrijit atâția ani?

Nu am răspunsurile. Tot ce știu este că inima mea se frânge și nu știu cum să fac să se oprească.