„I-am Promis Fratelui Tău Bani pentru o Mașină. Descurcați-vă Singuri,” a Spus Mama
Acum trei ani, eu și soțul meu, Mihai, trăiam o viață lipsită de griji în apartamentul nostru mic din București. Amândoi aveam locuri de muncă decente, ne bucuram de weekenduri explorând orașul și nu ne făceam griji legate de bani. Nu aveam copii încă și nici nu ne gândeam să începem o familie. Viața era simplă și bună.
Într-o seară, luam cina cu familia lui Mihai când mama lui, Elena, a făcut un anunț. „I-am promis fratelui tău, Andrei, niște bani pentru a-l ajuta să-și cumpere o mașină,” a spus ea casual. Andrei era fratele mai mic al lui Mihai, proaspăt absolvent de facultate și încercând să-și găsească drumul în lume. Locuia cu Elena și tatăl lor, încercând să economisească pentru o mașină ca să poată merge la interviuri de muncă și oportunități de lucru.
Eu și Mihai ne-am privit unul pe altul, dar nu am spus nimic. Știam că Andrei avea nevoie de ajutor și nu voiam să părem egoiști sau nerecunoscători. La urma urmei, ne descurcam bine pe cont propriu. Nu aveam nevoie de asistență financiară de la Elena sau de la altcineva.
Avansăm trei ani și lucrurile s-au schimbat dramatic. Mihai și-a pierdut locul de muncă din cauza reducerilor de personal ale companiei, iar eu a trebuit să accept o reducere de salariu pentru a-mi păstra jobul. Acum avem o fetiță de doi ani, Maria, care necesită îngrijire și atenție constantă. Economiile noastre s-au diminuat și ne luptăm să facem față cheltuielilor.
Într-o seară deosebit de dificilă, după ce am pus-o pe Maria la culcare, eu și Mihai ne-am așezat să discutăm despre finanțele noastre. „Avem nevoie de ajutor,” a spus Mihai cu vocea grea de îngrijorare. „Poate ar trebui să-i cerem mamei un împrumut.”
Am ezitat. Să ceri bani nu era niciodată ușor, mai ales de la familie. Dar eram disperați. „Bine,” am fost de acord cu reticență. „Să vorbim cu ea mâine.”
A doua zi, am vizitat casa Elenei. Ne-a primit călduros, ca întotdeauna. După câteva discuții mărunte, Mihai a abordat subiectul. „Mamă, suntem într-o situație financiară dificilă acum. Ne întrebam dacă ne-ai putea împrumuta niște bani ca să ne punem pe picioare.”
Expresia Elenei s-a schimbat instantaneu. Părea incomodă și ezitantă. „Înțeleg situația voastră,” a început ea încet, „dar i-am promis lui Andrei bani pentru mașina lui și nu pot să-mi încalc cuvântul.”
„Dar asta a fost acum trei ani,” a argumentat Mihai blând. „Andrei are acum un loc de muncă și se descurcă bine.”
„Știu,” a răspuns Elena cu un ton ferm. „Dar o promisiune este o promisiune. Va trebui să vă descurcați singuri.”
Am plecat de la casa Elenei simțindu-ne învinși și descurajați. Greutatea dificultăților noastre financiare părea și mai apăsătoare acum că știam că nu putem conta pe sprijinul familiei.
În următoarele luni, lucrurile au devenit doar mai rele. A trebuit să ne mutăm din apartamentul nostru într-un loc mai mic și mai ieftin într-un cartier mai puțin dorit. Mihai a luat mai multe locuri de muncă part-time doar ca să ne menținem pe linia de plutire, în timp ce eu jonglam între muncă și îngrijirea Mariei.
Relația noastră a început să se tensioneze sub presiune. Ne certam mai frecvent, adesea despre bani și viitorul nostru. Stresul își punea amprenta asupra amândurora.
Într-o noapte, după o altă ceartă aprinsă, Mihai și-a făcut bagajele și a plecat. A spus că avea nevoie de timp să gândească și să-și limpezească mintea. Am rămas singură cu Maria, simțindu-mă mai izolată și fără speranță ca niciodată.
Zilele s-au transformat în săptămâni și Mihai nu s-a întors. Am încercat să-l sun, dar răspundea rar. Când răspundea, părea distant și detașat.
În cele din urmă, am primit o scrisoare de la el. Explica că nu mai putea face față stresului și avea nevoie să înceapă de la zero în altă parte. Și-a cerut scuze dar a spus că nu se poate întoarce.
Eram devastată. Viața noastră odată fericită se prăbușise în bucăți și nu exista nicio modalitate de a o reface.
În final, promisiunea Elenei către Andrei ne-a costat mai mult decât stabilitatea financiară; ne-a costat familia.