„Mama a Vândut Casa Bunicii și Ne-a Anunțat Decizia Ei cu Privire la Bani. Sunt Supărată”

Ana a prețuit întotdeauna verile petrecute la casa bunicii din sat. Grădina întinsă, stejarul bătrân cu leagănul din cauciuc și bucătăria primitoare unde bunica cocea cele mai bune plăcinte cu mere erau toate întipărite în memoria ei. Așa că, atunci când mama ei a chemat-o pe ea și pe fratele ei, Andrei, la o întâlnire de familie, nu era pregătită pentru vestea care urma să vină.

„Mama a vândut casa bunicii,” a spus Andrei imediat ce Ana a intrat în sufrageria mamei lor. Tonul lui era plat, dar Ana putea vedea tensiunea din ochii lui.

„Ce?” Vocea Anei era un amestec de șoc și neîncredere. „De ce ar face asta?”

Linda, mama lor, a intrat în cameră purtând o tavă cu cești de cafea. A pus-o pe masă și a tras adânc aer în piept. „Știu că este brusc, dar a trebuit să iau o decizie. Casa era prea greu de întreținut și aveam nevoie de bani.”

Ana a simțit un nod în gât. „Dar nici măcar nu ne-ai întrebat! Casa aceea însemna atât de mult pentru noi.”

Linda a oftat. „Înțeleg, dar a fost decizia mea. Acum, să vorbim despre cum vom împărți banii.”

Inima Anei s-a afundat și mai mult. Nu putea să creadă că deja vorbeau despre bani când pierderea casei era încă atât de proaspătă. Linda a scos o foaie de hârtie și a început să explice planul ei.

„Am decis să împart banii în trei,” a spus Linda. „O treime pentru mine, o treime pentru Andrei și o treime pentru tine, Ana.”

Andrei a dat din cap, dar Ana nu s-a mai putut abține. „Nu este corect! Ai vândut casa bunicii fără să ne consulți și acum doar împarți banii ca și cum nu ar fi mare lucru?”

Fața Lindei s-a întărit. „Am făcut ceea ce am crezut că este cel mai bine pentru toată lumea. Casa era o povară și în felul acesta, toți obținem ceva din ea.”

Ana s-a ridicat, mâinile tremurându-i. „Nu înțelegi, mamă. Casa aceea era mai mult decât o proprietate. Era legătura noastră cu bunica, amintirile noastre din copilărie. Nu poți pune un preț pe asta.”

Linda s-a uitat în altă parte, expresia ei fiind de nepătruns. „Îmi pare rău că te simți așa, Ana, dar decizia este finală.”

Simțind un amestec de furie și tristețe, Ana a ieșit furtunos din casă. Avea nevoie de timp pentru a procesa tot ce se întâmplase. A condus fără țintă ore întregi, reluând conversația în minte.

În următoarele săptămâni, Ana a încercat să se împace cu pierderea casei bunicii. Îl vizita des pe Andrei, sperând că el va împărtăși sentimentele ei de trădare. Dar Andrei părea mai concentrat pe ceea ce putea face cu partea lui din bani.

„Mă gândesc să investesc într-o mică afacere,” i-a spus el într-o seară. „Este o oportunitate bună.”

Ana nu putea înțelege cum putea fi atât de pragmatic în legătură cu totul. Pentru ea, banii erau pătați de modul în care fuseseră obținuți.

Într-o zi, Ana a decis să viziteze casa veche pentru ultima dată înainte de a fi predată noilor proprietari. A mers prin fiecare cameră, amintirile revenindu-i cu fiecare pas. În grădină, s-a așezat sub stejar și și-a permis să plângă pentru tot ce fusese pierdut.

Pe drumul spre casă, Ana și-a dat seama că unele răni necesită mai mult timp pentru a se vindeca. Banii ar putea să o ajute financiar, dar nu ar putea niciodată să înlocuiască ceea ce i-a fost luat din inimă.