„Să Nu Îndrăznești Să Atingi Nimic din Frigider, Noi Am Plătit pentru Asta,” a Spus Fiica

Vocea Anei răsuna prin bucătăria mică, tonul ei ascuțit și neînduplecat. „Să nu îndrăznești să atingi nimic din frigider, noi am plătit pentru asta,” a spus ea, privindu-și mama, Maria, care stătea lângă tejghea, arătând obosită și înfrântă.

Maria venise să-și viziteze fiica și nepotul, sperând să petreacă timp de calitate cu ei. Călătorise tot drumul din micul ei oraș din Moldova până la apartamentul aglomerat al Anei din București. Călătoria fusese lungă și obositoare, dar Maria era entuziasmată să-și vadă familia.

Cu toate acestea, de când ajunsese, lucrurile fuseseră tensionate. Ana părea constant pe muchie de cuțit, certându-se cu mama ei pentru cele mai mici lucruri. Maria încerca să treacă peste asta, atribuind-o stresului vieții de oraș și creșterii unui copil singură.

Dar dimineața aceasta fusese punctul de ruptură. Maria se trezise devreme pentru a pregăti micul dejun pentru toată lumea, un mic gest pentru a-și arăta aprecierea pentru că i s-a permis să stea. Deschisese frigiderul pentru a lua niște ouă când Ana intrase furtunos în bucătărie.

„Mamă, ce faci?” Vocea Anei era plină de iritare.

„Doar voiam să fac micul dejun,” a răspuns Maria încet.

„Să nu îndrăznești să atingi nimic din frigider, noi am plătit pentru asta,” a izbucnit Ana. „Ar fi trebuit să aduci ceva cu tine.”

Maria simți un nod în gât. Întotdeauna încercase să o ajute pe Ana cât de mult putea, trimițând bani când putea și oferind sprijin emoțional ori de câte ori Ana avea nevoie. Dar acum, stând în bucătăria fiicei sale, se simțea ca un intrus nepoftit.

„Bine, trebuie să plecăm,” a continuat Ana, aruncând o privire la ceasul de pe perete. „Altfel, vom întârzia din cauza ta.”

Maria dădu din cap în tăcere, simțind un val de tristețe copleșind-o. O privi pe Ana cum își lua geanta și îl striga pe fiul ei, Andrei.

„Andrei, hai să mergem! Vom întârzia la antrenamentul tău de fotbal.”

Andrei veni alergând în bucătărie, fața lui luminându-se când își văzu bunica. „Bunico! Vii cu noi?”

Maria forță un zâmbet. „Nu, dragule. O să rămân aici și o să mă odihnesc.”

Fața lui Andrei se întristă, dar nu se certă. Știa mai bine decât să meargă împotriva dorințelor mamei sale.

Ana deschise ușa și îl îndemnă pe Andrei afară. „Hai, mamă. Ne întoarcem mai târziu.”

Maria dădu din cap din nou, simțind o lacrimă alunecându-i pe obraz în timp ce îi privea plecând. Ușa se închise cu o finalitate care răsuna prin apartamentul gol.

Se așeză la masa din bucătărie, privind ingredientele pentru micul dejun neatinse. Întotdeauna visase la o familie unită, unde dragostea și sprijinul curgeau liber. Dar acum, se simțea ca un outsider în viața propriei fiice.

Orele trecură încet în timp ce Maria stătea singură în apartament. Se gândea la toate sacrificiile pe care le făcuse pentru Ana de-a lungul anilor, la toate momentele când își pusese propriile nevoi deoparte pentru a asigura fericirea fiicei sale. Și acum, părea că nimic din toate acestea nu conta.

Când Ana și Andrei s-au întors în sfârșit, era târziu după-amiaza. Amândoi erau obosiți și iritați după o zi lungă.

„Mamă, ne-am întors,” strigă Ana în timp ce intra în bucătărie.

Maria se ridică și forță un alt zâmbet. „Cum a fost antrenamentul?”

„A fost bine,” răspunse Ana scurt. „Andrei, du-te și spală-te pentru cină.”

Andrei dădu din cap și alergă spre baie. Ana se întoarse spre mama ei cu un oftat.

„Uite, mamă, îmi pare rău dacă am fost dură dimineață,” spuse ea cu reticență. „Dar lucrurile sunt foarte strânse acum și nu-mi permit cheltuieli suplimentare.”

Maria dădu din cap, înțelegând dar totuși rănită. „Știu, Ana. Doar voiam să ajut.”

Ana privi în altă parte, incapabilă să-și întâlnească ochii mamei sale. „Știu că ai vrut.”

Restul serii trecu într-o tăcere tensionată. Maria îl ajută pe Andrei cu temele în timp ce Ana pregătea cina. Mâncară împreună la masa mică din bucătărie, dar căldura și conexiunea pe care Maria le sperase nu erau nicăieri de găsit.

Când Maria se culcă în acea noapte, nu putea scutura sentimentul de singurătate care se așezase peste ea. Realizase că oricât de mult ar încerca să reducă distanța dintre ea și fiica ei, va exista întotdeauna o prăpastie pe care nu o putea traversa.

Și astfel, cu inima grea, Maria decise că poate ar fi mai bine să-și scurteze vizita și să se întoarcă acasă. Întotdeauna îi va iubi pe Ana și Andrei, dar poate că era timpul să accepte că viețile lor luaseră căi diferite.