În loc de „Bună,” am auzit „Sunt soția lui Andrei.” A fost devastator

Era o după-amiază tipică de sâmbătă, iar cea mai bună prietenă a mea, Ana, și cu mine am decis să ne vedem la o cafea la cafeneaua noastră preferată din oraș. Locul era plin de agitația obișnuită a weekendului, dar am reușit să prindem o masă mică lângă fereastră. Eram adâncite în conversație despre luptele noastre recente—stresul de la muncă, problemele de relație și haosul general al vieții.

În timp ce savuram latte-urile și ne împărtășeam poveștile, am observat un tânăr chipeș făcându-și loc prin cafenea. Avea un zâmbet ușor și o încredere în sine care îl făcea să iasă în evidență. Spre surprinderea mea, s-a îndreptat direct către masa noastră.

„Bună,” a spus el, cu o voce caldă și primitoare. „Pot să mă alătur vouă?”

Ana și cu mine ne-am privit una pe cealaltă, un amestec de curiozitate și amuzament. „Sigur,” i-am răspuns, făcând un gest către scaunul liber.

S-a prezentat ca Andrei și a început rapid o conversație. Era fermecător, amuzant și părea cu adevărat interesat să ne cunoască. Am vorbit despre tot felul de lucruri, de la cărțile noastre preferate la experiențele noastre de călătorie. Pentru un moment, părea că îl cunoșteam de ani de zile.

Pe măsură ce după-amiaza trecea, mă simțeam tot mai atrasă de Andrei. Era ceva la el care mă făcea să mă simt în largul meu, ceva care mă făcea să uit de problemele mele, chiar dacă doar pentru puțin timp. Ana părea să observe și ea, dându-mi aprobări subtile.

Tocmai când începeam să cred că această întâlnire întâmplătoare ar putea duce la ceva mai mult, o femeie s-a apropiat de masa noastră. Era elegantă, cu o atitudine calmă care contrasta puternic cu vârtejul de emoții pe care îl simțeam.

„Bună,” a spus ea, cu o voce stabilă dar cu o tentă de tensiune. „Sunt soția lui Andrei.”

Cuvintele m-au lovit ca un trăsnet. Mintea mea alerga încercând să proceseze ce tocmai spusese. Andrei? Cine era Andrei? Și de ce ne spunea asta?

Fața lui Andrei s-a albit și părea că a văzut o fantomă. „Eu… pot să explic,” a bâiguit el.

Femeia, care s-a prezentat ca Elena, a tras adânc aer în piept. „Nu știu ce v-a spus el, dar este soțul meu. Suntem căsătoriți de cinci ani.”

Am simțit un val de greață cuprinzându-mă. Bărbatul fermecător care mă făcuse să uit de grijile mele pentru câteva ore nu era cine părea a fi. Era căsătorit, iar soția lui tocmai l-a prins încercând să ne înșele.

Ana m-a privit cu ochii mari, evident la fel de șocată ca și mine. „Cred că ar trebui să pleci,” i-a spus ea lui Andrei, cu o voce fermă.

Andrei nu a protestat. S-a ridicat, a murmurat o scuză și a plecat rapid din cafenea. Elena l-a privit plecând, cu o expresie amestecată de furie și tristețe.

„Îmi pare rău că a trebuit să aflați în felul acesta,” a spus ea încet. „Nu puteam să-l las să continue să vă mintă.”

Am dat din cap, încă în stare de șoc. „Mulțumim că ne-ai spus,” am reușit să spun.

Elena ne-a oferit un zâmbet trist înainte de a se întoarce și a pleca. Pe măsură ce pleca, nu puteam să nu simt un profund sentiment de trădare. După-amiaza care începuse cu atâta promisiune se terminase în inimă frântă.

Ana mi-a strâns mâna peste masă. „Ești bine?” m-a întrebat ea blând.

Am tras adânc aer în piept, încercând să-mi stabilizez emoțiile. „Voi fi,” i-am răspuns, deși nu eram complet sigură dacă era adevărat.

Pe măsură ce ne-am strâns lucrurile și am părăsit cafeneaua, nu puteam scutura sentimentul de dezamăgire și durere. Întâlnirea cu Andrei fusese un memento dureros că nu totul este ceea ce pare și că uneori oamenii care par cei mai sinceri pot fi cei mai înșelători.