„Trebuie să Trăim Separat pentru o Vreme,” a Spus El

Toate prietenele ei o invidiau pentru că găsise bărbatul perfect. Ana fusese întotdeauna cea care părea să aibă totul sub control, dar când l-a întâlnit pe Andrei, a simțit că ultima piesă a puzzle-ului său a căzut la locul ei. Andrei era înalt, cu păr negru care cădea perfect, ochi albaștri pătrunzători care păreau să-ți privească sufletul și un zâmbet care putea lumina o cameră. Era genul de bărbat care atrăgea privirile când intra într-o încăpere, iar Ana nu-și putea crede norocul.

Andrei lucra ca inginer software la o companie de tehnologie prestigioasă din București. Era inteligent, ambițios și avea o carieră promițătoare în față. Ana, pe de altă parte, era designer grafic și lucra de acasă. S-au întâlnit la o petrecere a unui prieten comun și s-au plăcut imediat. Chimia dintre ei era incontestabilă și curând au devenit inseparabili.

Relația lor părea perfectă pentru toți cei din jur. Mergeau în escapade romantice, împărtășeau glume interne și se susțineau reciproc în visurile lor. Prietenele Anei îi spuneau adesea cât de norocoasă era că l-a găsit pe Andrei. Dar pe măsură ce timpul trecea, au început să apară fisuri în relația lor aparent impecabilă.

Jobul lui Andrei cerea mult din timpul și energia lui. Lucra adesea până târziu în noapte și călătorea frecvent pentru întâlniri de afaceri. Ana încerca să fie înțelegătoare, dar nu putea să nu se simtă singură și neglijată. Îi era dor de zilele când petreceau ore întregi vorbind și râzând împreună.

Într-o seară, după o altă zi lungă de muncă, Andrei a venit acasă arătând epuizat. Ana pregătise mâncarea lui preferată, sperând să-l înveselească. Dar când s-au așezat la masă, Andrei părea distant și preocupat.

„E totul în regulă?” a întrebat Ana, încercând să-și ascundă îngrijorarea.

Andrei a oftat și a pus furculița jos. „Ana, trebuie să vorbim.”

Inima ei s-a scufundat. Aceste cuvinte nu duceau niciodată la ceva bun.

„M-am gândit mult în ultima vreme,” a continuat Andrei. „La noi, la viitorul nostru. Și cred că trebuie să trăim separat pentru o vreme.”

Ana s-a simțit ca și cum pământul i-ar fi fost smuls de sub picioare. „Ce vrei să spui? De ce?”

„Nu e că nu te iubesc,” a spus Andrei repede. „Te iubesc. Dar simt că ne îndepărtăm unul de celălalt. Jobul meu îmi ia atât de mult timp și nu vreau să te simți neglijată. Cred că un timp separat ne va ajuta să ne dăm seama ce ne dorim cu adevărat.”

Lacrimi i-au umplut ochii Anei. „Dar nu vreau să fiu departe de tine. Te iubesc, Andrei.”

„Și eu te iubesc,” a spus el încet. „Dar cred că asta e cel mai bine pentru amândoi acum.”

Zilele care au urmat au fost unele dintre cele mai grele din viața Anei. S-a mutat din apartamentul lor comun într-o garsonieră mică de cealaltă parte a orașului. A încercat să se concentreze pe muncă, dar totul îi amintea de Andrei. Îi era dor de râsul lui, de atingerea lui, de felul în care o făcea să se simtă în siguranță și iubită.

Prietenele ei au încercat să o consoleze, dar cuvintele lor păreau goale. Nu înțelegeau cum era să pierzi pe cineva care fusese o parte atât de integrală din viața ta. Ana se simțea ca și cum ar merge printr-o ceață, incapabilă să vadă un drum înainte.

Lunile au trecut și Ana a început încet-încet să-și reconstruiască viața. S-a dedicat muncii sale, a început noi hobby-uri și a încercat să găsească bucurie în lucrurile mici. Dar oricât de mult încerca, nu putea scutura sentimentul de goliciune din interiorul ei.

Într-o zi, a primit un mesaj de la Andrei. Voia să se întâlnească și să vorbească. Inima i-a bătut cu putere în timp ce citea cuvintele lui, sfâșiată între speranță și teamă.

S-au întâlnit la o cafenea mică unde obișnuiau să meargă la întâlniri. Andrei părea obosit dar hotărât.

„Ana,” a început el, „mi-a fost atât de dor de tine. Dar am realizat și că jobul meu va fi întotdeauna solicitant. Nu-ți pot oferi timpul și atenția pe care le meriți.”

Inima Anei s-a frânt din nou în timp ce îl asculta.

„Cred că e cel mai bine dacă mergem pe drumuri separate,” a spus Andrei în cele din urmă. „Meriți pe cineva care poate fi acolo pentru tine complet.”

Lacrimi curgeau pe fața Anei în timp ce dădea din cap. Știa că avea dreptate, dar asta nu făcea durerea mai puțin reală.

Când și-au spus rămas bun pentru ultima dată, Ana a simțit un sentiment de închidere dar și o tristețe copleșitoare. Îl iubise pe Andrei cu toată inima ei, dar uneori dragostea nu era suficientă.