„Fostul Meu Soț M-a Înșelat Ani de Zile. Am Cedat Când Fiul Nostru a Spus: ‘Mamă, Vrea Să-și Ia Rămas Bun'”

L-am cunoscut pe Andrei când aveam doar 17 ani. Era fermecător, amuzant și părea că are viața pusă la punct. Ne-am îndrăgostit repede și ne-am căsătorit când aveam 19 ani, imediat după ce am terminat școala de asistente medicale. Părinții mei nu erau încântați; voiau să merg la facultate și să-mi construiesc o carieră. Dar eram tânără și îndrăgostită și credeam că eu și Andrei putem cuceri lumea împreună.

În primii ani, lucrurile au fost bune. L-am avut pe fiul nostru, Mihai, când aveam 21 de ani. Andrei lucra ca mecanic, iar eu am luat un job la o clinică locală. Nu eram bogați, dar eram fericiți—sau cel puțin așa credeam eu.

Când Mihai avea aproximativ 10 ani, lucrurile au început să se schimbe. Andrei a devenit distant și irascibil. Venea acasă târziu, adesea cu scuze slabe despre muncă suplimentară sau ajutând un prieten. Am încercat să-l cred, dar în adâncul sufletului știam că ceva nu era în regulă.

În acea perioadă, soacra mea mi-a sugerat să iau în considerare munca în străinătate. Avea o prietenă care se mutase în Italia și găsise un job bun ca asistentă medicală. Banii erau mult mai buni decât ce câștigam aici și aveam dificultăți financiare. După multe deliberări, am decis să plec. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, să-l las pe Mihai în urmă cu Andrei și soacra mea.

M-am mutat în Italia și am început să lucrez la un spital din Roma. Munca era solicitantă, dar salariul era bun. Trimiteam bani acasă în fiecare lună și vizitam cât de des puteam. Dar de fiecare dată când mă întorceam, lucrurile păreau mai rele între mine și Andrei. Era și mai distant, iar Mihai părea prins la mijloc în relația noastră tensionată.

Într-o zi, după aproximativ cinci ani de muncă în Italia, am primit un apel de la Mihai. Plângea și abia putea vorbi. „Mamă,” a spus el, „Tata vrea să-și ia rămas bun.” Inima mi-a căzut. Știam că s-a întâmplat ceva groaznic.

Am zburat imediat înapoi în România. Când am ajuns, am aflat că Andrei fusese diagnosticat cu cancer terminal. Mai avea doar câteva săptămâni de trăit. În ciuda tuturor lucrurilor, am simțit o durere pentru bărbatul pe care l-am iubit odată.

Andrei a cerut să mă vadă singură într-o seară. Arăta slăbit și fragil, o umbră a bărbatului care fusese odată. „Îmi pare rău,” a spus el, cu lacrimi curgându-i pe față. „Te-am înșelat ani de zile. Nu te-am meritat.”

Am simțit un amestec de furie și tristețe. Toți acei ani de suspiciuni și îndoieli au fost confirmați în acel moment. Dar nu era timp pentru furie; Andrei nu mai avea mult timp.

Eu și Mihai am stat cu el până la sfârșit. A murit liniștit într-o noapte, ținându-l pe fiul nostru de mână.

După moartea lui Andrei, eu și Mihai am încercat să ne refacem viețile. Nu a fost ușor. Trădarea încă durea, iar povara financiară era grea fără venitul lui Andrei. Am continuat să lucrez în Italia, dar vizitele acasă erau pline de un sentiment de pierdere și durere nerezolvată.

În final, nu a existat un final fericit pentru noi. Trădarea lui Andrei a lăsat cicatrici care nu se vor vindeca niciodată complet. Dar viața merge înainte și facem tot posibilul să mergem mai departe.