„Mama Soțului Meu Vrea să Ne Viziteze Din Nou, și Sunt la Capătul Puterilor”

Era o seară răcoroasă de noiembrie când soțul meu, Andrei, a adus din nou subiectul în discuție. „Draga mea, mama vrea să ne viziteze de Ziua Recunoștinței,” a spus el, cu ochii rugători. Inima mi-a căzut. Ultima vizită a mamei lui, Elena, fusese nimic mai puțin decât un coșmar.

Vizita anterioară fusese acum doi ani. Elena venise cu sora ei, Mătușa Ana, și experiența era întipărită în memoria mea ca un vis urât. Au sosit cu un aer de superioritate, criticând totul, de la alegerea noastră de mobilier până la modul în care găteam cina. Elena chiar a mers atât de departe încât să-mi rearanjeze bucătăria fără să întrebe. Mă simțeam ca un oaspete în propria mea casă.

„Andrei, știi cum a fost ultima dată,” am răspuns, încercând să-mi păstrez vocea calmă. „Nu pot trece din nou prin asta.”

Andrei a oftat, trecându-și mâna prin păr. „Știu că a fost greu, dar e mama mea. Vrea doar să petreacă timp cu noi.”

Voiam să țip. Nu era vorba doar despre petrecerea timpului împreună; era vorba despre control și dominare. Elena avea un mod de a mă face să mă simt mică și inadecvată. Dar Andrei nu putea vedea asta. Pentru el, ea era doar mama lui iubitoare.

„Putem măcar să stabilim niște reguli?” am întrebat, sperând la un compromis.

„Ca de exemplu?” Andrei părea sincer curios.

„Ca de exemplu să nu rearanjeze casa, să nu dea sfaturi nesolicitate despre cum ne trăim viața și cu siguranță să nu o aducă pe Mătușa Ana,” am enumerat.

Andrei a dat din cap încet. „O să vorbesc cu ea.”

Zilele au trecut și anxietatea mă rodea. Am încercat să mă concentrez pe muncă și alte activități, dar vizita iminentă plutea asupra mea ca un nor întunecat. În cele din urmă, Andrei s-a întors cu o actualizare.

„Mama a fost de acord cu regulile,” a spus el cu un zâmbet forțat. „Dar tot vrea să vină de Ziua Recunoștinței.”

Am simțit un amestec de ușurare și teamă. Cel puțin vor fi niște limite de data asta. Dar pe măsură ce Ziua Recunoștinței se apropia, anxietatea mea creștea.

Elena a sosit într-o după-amiază de miercuri, exact la timp pentru pregătirile de sărbătoare. A intrat cu obișnuitul ei aer de autoritate, comentând imediat cum nu am decorat suficient pentru sezon.

„Unde sunt coronițele de toamnă? Și piesele centrale cu dovleci?” a întrebat ea, scanând camera de zi.

„Ne place să păstrăm lucrurile simple,” am răspuns, forțând un zâmbet.

Prima seară a decurs relativ bine, dar până a doua dimineață, Elena revenise la vechile ei obiceiuri. A criticat tehnicile mele de gătit în timp ce pregăteam masa de Ziua Recunoștinței și chiar a sugerat că Andrei ar fi trebuit să se căsătorească cu cineva care știe să facă un curcan cum trebuie.

Mi-am mușcat limba, încercând să păstrez pacea pentru binele lui Andrei. Dar în interior, fierbeam. Ultima picătură a fost când Elena a început să rearanjeze mobila din camera de zi în timp ce eu aranjam masa.

„Elena, te rog oprește-te,” am spus ferm. „Am convenit că nu vei face asta.”

Se uită la mine cu dispreț. „Doar încerc să ajut. Locul ăsta are nevoie de o atingere feminină.”

„Eu sunt femeie,” am răspuns, incapabilă să mă mai abțin. „Și aceasta este casa mea.”

Andrei a intrat în acel moment, simțind tensiunea. „Ce se întâmplă?”

„Soția ta este nerezonabilă,” a spus Elena, încrucișându-și brațele.

„Doar încerc să mențin un pic de ordine,” am răspuns, cu vocea tremurând.

Andrei părea sfâșiat între noi. „Mamă, poate ar trebui să te așezi și să ne lași pe noi să ne ocupăm.”

Elena a oftat dar în cele din urmă s-a conformat. Restul zilei a fost tensionat și incomod. Până când Elena a plecat duminică, eram epuizată emoțional.

Andrei a încercat să mă consoleze, dar daunele erau deja făcute. Vizita ne-a tensionat și mai mult relația și nu puteam scutura sentimentul de resentiment față de el și mama lui.

În timp ce stăteam în pat în acea noapte, mi-am dat seama că unele bătălii nu sunt niciodată câștigate cu adevărat. Uneori, trebuie doar să supraviețuiești lor.