Conflictul a escaladat rapid. Cererile lui Camelia au devenit din ce în ce mai absurde de la o zi la alta, tensionând relația ei cu Maria și cu mine. A sugerat chiar ca Maria să renunțe la visul ei de a se muta la țară și, în schimb, să cumpere o casă nouă unde Camelia să poată locui fără să plătească chirie. Era ca și cum amintirea tatălui nostru și anii de dragoste și grijă pe care părinții noștri i-au investit în casa noastră nu însemnau nimic în comparație cu dreptul pe care ea îl percepea

Maria era devastată. Sperase că vânzarea casei și împărțirea ulterioară a veniturilor ar fi fost o modalitate pentru noi de a merge mai departe, de a onora memoria tatălui nostru prin a face schimbări pozitive în viețile noastre. În schimb, a devenit o sursă de conflict care a creat o ruptură între ea și fiica sa.

În urma trecerii tatălui nostru, mama noastră, Maria, a fost lăsată să ia o serie de decizii dificile. Cea mai sfâșietoare dintre ele a fost ce să facă cu casa familiei noastre. Era o casă frumoasă cu patru dormitoare, situată într-o suburbie liniștită, plină de amintiri de râsete, sărbători și momente banale care compun o viață. Dar pentru Maria, acele amintiri erau un memento constant al pierderii soțului ei, și își dorea o schimbare de peisaj și un nou început.

După multă contemplare, Maria a decis să vândă casa și să se mute într-o zonă rurală, mai aproape de natură, ceva despre care ea și tatăl nostru visaseră întotdeauna să facă la pensie. Casa s-a vândut rapid, un testament al frumuseții sale și al dragostei pe care părinții noștri o investiseră în ea de-a lungul anilor. Planul Mariei era simplu: să împartă veniturile din vânzare în mod egal între sora mea, Camelia, și mine.

Mi s-a părut o decizie corectă. Banii ne-ar ajuta pe amândoi în viețile noastre respective. Plănuiam să folosesc partea mea pentru un avans la o casă mică, în timp ce Camelia vorbea despre investiția în visul ei de a deschide o butic. Cu toate acestea, ceea ce părea o decizie simplă și echitabilă s-a transformat curând într-o controversă în familie pe care niciunul dintre noi nu o anticipase.

În cele din urmă, Maria a mers mai departe cu planul ei inițial, împărțind banii în mod egal în ciuda protestelor Cameliei. Camelia, simțindu-se nedreptățită, a ales să se distanțeze de familie, lipsind de la sărbători și ocazii speciale. Familia odinioară unită era acum fracturată, o victimă a așteptărilor nerealiste și a cererilor inflexibile.

Situația servește ca un memento emoționant că valoarea familiei și a amintirilor nu poate fi cuantificată sau împărțită. Este o lecție învățată în cel mai greu mod posibil, prin pierderea legăturilor familiale din cauza posesiunilor materiale.