Un mesaj greșit care mi-a distrus familia: Ziua în care soțul meu a plecat

— Nu pot să cred, Irina! Chiar nu pot să cred ce văd! vocea lui Radu răsuna ca un tunet în sufrageria noastră mică, cu pereții galbeni și miros de cafea proaspătă. Era seara de vineri, iar eu tocmai terminasem de pus masa pentru cină. Am tresărit, simțind cum inima îmi sare din piept. Radu ținea telefonul meu în mână, cu ecranul luminat și privirea lui fixată pe mine ca un reflector orbitor.

— Ce s-a întâmplat? am întrebat, încercând să-mi păstrez calmul, deși simțeam că ceva grav urma să se întâmple.

— Explică-mi tu cine e Mihai și de ce îi scrii că abia aștepți să-l vezi diseară? a spus el, aproape șoptind, dar fiecare cuvânt era o lovitură.

Am simțit cum mă prăbușesc pe dinăuntru. Mihai era fratele meu, dar Radu nu știa că el urma să vină în vizită după ani de zile petrecuți în Italia. Mesajul era pentru el, dar l-am trimis din greșeală pe grupul nostru de familie, unde Radu era și el adăugat. Nu am apucat să-i spun nimic, pentru că el deja își luase geaca și ieșise pe ușă trântind-o cu putere.

Am rămas singură, cu masa neatinsă și cu sufletul făcut bucăți. Am încercat să-l sun, dar nu răspundea. L-am căutat peste tot: la părinții lui, la prieteni, la serviciu. Nimeni nu știa nimic. Mama mea a venit la mine și m-a găsit plângând pe podea.

— Ce s-a întâmplat, fata mea? m-a întrebat ea blând, mângâindu-mă pe păr.

— A plecat… a plecat fără să mă asculte… am reușit să spun printre sughițuri.

— Trebuie să-i explici! Nu poți lăsa lucrurile așa!

Dar cum să-i explic dacă nu vrea să mă asculte? Cum să repar ceva ce nici măcar nu am greșit cu adevărat?

Timpul a trecut greu. Zilele erau cenușii și nopțile lungi. Mă uitam la poza noastră de la nuntă — eu într-o rochie simplă, el cu ochii strălucind de fericire. Ne-am căsătorit din dragoste, fără bani mulți sau pretenții. Visam la copii, la o casă plină de râsete. Dar acum casa era goală și tăcerea apăsa ca o povară.

Fratele meu Mihai a venit în vizită, dar bucuria revederii s-a transformat într-o povară. Simțeam că totul era vina mea. Mama încerca să mă încurajeze:

— O să treacă și asta, Irina. Oamenii fac greșeli, dar dacă vă iubiți cu adevărat, o să vă regăsiți.

Dar zilele treceau și Radu nu dădea niciun semn. Prietena mea cea mai bună, Alina, încerca să mă scoată din casă:

— Hai la o cafea! Nu poți sta așa la nesfârșit!

Dar eu nu voiam decât să mă ascund sub plapumă și să uit totul.

Într-o zi, după aproape două luni de tăcere, am primit un mesaj de la Radu: „Trebuie să vorbim.” Mâinile îmi tremurau când am citit acele cuvinte. Ne-am întâlnit în parc, pe banca unde ne-am dat primul sărut.

— Irina, nu pot să trec peste ce am văzut… Chiar dacă tu spui că nu e nimic între tine și Mihai…

— Radu, Mihai e fratele meu! Cum poți crede altceva?

— Poate că am reacționat prea impulsiv… Dar nu mai pot avea încredere…

Am simțit cum tot universul meu se prăbușește din nou. Am încercat să-i arăt conversațiile cu Mihai, poze din copilărie, orice dovadă că nu era nimic ascuns. Dar el era deja hotărât.

— O să divorțăm, Irina. Nu mai pot trăi cu îndoiala asta.

Am rămas pe bancă mult timp după ce el a plecat. Lacrimile curgeau fără oprire. Oamenii treceau pe lângă mine fără să știe ce furtună aveam în suflet.

Au urmat luni de coșmar: avocați, acte, discuții reci despre împărțirea lucrurilor. Părinții mei erau devastați. Tata nu mai vorbea cu mine decât monosilabic. Mama plângea în fiecare seară.

Vecinii șușoteau pe la colțuri:

— Ai auzit? Irina și Radu divorțează… Cine știe ce s-o fi întâmplat…

M-am simțit judecată de toată lumea pentru ceva ce nici măcar nu făcusem. Am început să mă îndoiesc de mine însămi: poate că n-am fost destul de clară, poate că trebuia să fiu mai atentă…

Într-o noapte am visat că Radu se întoarce acasă și mă ia în brațe ca altădată. M-am trezit plângând și am realizat că totul s-a terminat.

Acum locuiesc singură într-un apartament mic din cartierul unde am copilărit. Încerc să-mi reconstruiesc viața pas cu pas. Încerc să iert — pe el pentru lipsa de încredere și pe mine pentru greșeala banală care a distrus totul.

Mă întreb adesea: cât valorează încrederea într-o relație? Poate un singur mesaj greșit să șteargă ani de iubire? Voi ce ați fi făcut în locul meu sau al lui Radu?