Umbra Dintre Noi: Povestea Unei Iubiri Încercate de Greutăți

— Ioana, ai ajuns? întrebă mama la telefon, vocea ei tremurând ușor.

— Da, mamă, am ajuns. Sunt bine, doar că… e greu. Foarte greu.

Am închis ochii și am tras aer adânc în piept. Era ora opt seara și abia ajunsesem acasă după o zi istovitoare la spital. Sunt asistentă medicală la Urgențe, iar în ultima vreme simt că nu mai am energie nici să respir. Când am intrat în apartamentul nostru mic din cartierul Militari, l-am găsit pe Radu stând pe canapea, cu privirea pierdută în televizorul stins.

— Ai mâncat ceva? am întrebat, încercând să-mi ascund iritarea.

— Nu mi-e foame, a murmurat el fără să mă privească.

M-am dus direct în bucătărie și am început să spăl vasele lăsate de dimineață. Apa fierbinte îmi ardea mâinile, dar nu-mi păsa. Mă simțeam ca o umbră în propria mea viață. De doi ani, de când Radu a fost concediat de la fabrica unde lucra ca mecanic, totul s-a schimbat între noi. La început am fost plină de compasiune și speranță. Îl încurajam să nu renunțe, să caute altceva, să nu se lase doborât. Dar timpul a trecut și fiecare refuz primit la interviuri l-a făcut tot mai tăcut, tot mai absent.

Eu am început să lucrez ture duble, să accept orice gardă suplimentară doar ca să putem plăti chiria și facturile. Am renunțat la ieșirile cu prietenele, la micile bucurii care îmi făceau viața suportabilă. Și, fără să-mi dau seama, am început să-l privesc pe Radu cu alți ochi. Nu mai era bărbatul puternic și sigur pe el care mă cucerise acum șapte ani. Era un străin care trăia lângă mine și care părea că nu mai luptă pentru nimic.

Într-o seară, după ce am terminat de spălat vasele, m-am așezat lângă el pe canapea.

— Radu, trebuie să vorbim. Nu mai pot continua așa. Simt că mă sufoc.

El a oftat adânc și și-a trecut mâna prin părul deja grizonat.

— Știu că ți-e greu, Ioana. Dar nu găsesc nimic… Am trimis zeci de CV-uri. Parcă nu mă mai vrea nimeni.

— Dar nici nu te văd încercând altceva! Poate ar trebui să accepți un job mai prost plătit, măcar temporar! Nu pot duce totul singură!

Privirea lui s-a umbrit și pentru prima dată după mult timp l-am văzut plângând. Lacrimile îi curgeau încet pe obraji și vocea i s-a frânt:

— Mă simt inutil… Nu mai sunt bun de nimic.

Atunci am simțit un amestec ciudat de milă și furie. Îl iubeam încă? Sau doar mă agățam de amintirea unui bărbat care nu mai exista? În noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am gândit la toate sacrificiile făcute: cum am renunțat la visul de a avea un copil pentru că nu ne permitem; cum evit să merg acasă la părinții mei ca să nu aud întrebări incomode; cum fiecare zi e o luptă cu mine însămi ca să nu-i spun ce simt cu adevărat.

A doua zi dimineață, înainte să plec la serviciu, l-am găsit pe Radu în bucătărie cu o cană de cafea în față.

— Ioana… Poate ar trebui să ne despărțim. Nu vreau să te trag după mine.

Am simțit cum mi se rupe sufletul. Nu voiam asta. Dar nici nu știam cum să repar ceea ce se stricase între noi.

— Nu vreau să renunț la tine, Radu. Dar trebuie să faci ceva! Orice! Să simt că lupți pentru noi!

A dat din cap încet și mi-a promis că va încerca din nou. În următoarele săptămâni l-am văzut ieșind zilnic din casă, mergând la interviuri sau la muncă cu ziua prin cartier. Dar fiecare refuz îl făcea tot mai mic în ochii lui și ai mei.

Într-o duminică după-amiază, când stăteam amândoi pe balcon privind blocurile cenușii din jur, mi-a spus:

— Ioana, știi ce e cel mai greu? Nu faptul că n-am bani sau că nu pot să-ți ofer nimic. Ci că simt că te pierd pe tine.

Am izbucnit în plâns și l-am îmbrățișat strâns. Poate că dragostea nu e doar despre cine aduce bani acasă sau cine rezolvă problemele materiale. Poate că dragostea adevărată e despre a rămâne împreună chiar și atunci când totul pare pierdut.

Dar adevărul e că încă mă lupt cu mine însămi. Încerc să-mi recâștig respectul pentru el, dar uneori simt că nu pot. Cât timp poți iubi un om pe care nu-l mai admiri? Cât timp poți duce singură greutatea unei familii fără să te pierzi pe tine?

Poate că răspunsul îl găsesc aici, împărțind povestea mea cu voi: Ce ați face voi dacă ați fi în locul meu? Cum ați reuși să vă păstrați iubirea și respectul într-o astfel de încercare?