Umbre peste casa noastră: Avertismentul surorii mele și adevărul ascuns al familiei

— Nu-i lăsa să te păcălească, Ana! — vocea Ioanei, sora mea mai mare, tremura la telefon, acoperită de zgomotul ploii care bătea în geamuri. — Mama ascunde ceva. Ai grijă la mătușa Mariana și la Radu. Nu sunt ceea ce par.

Am rămas cu receptorul în mână, cu inima bătându-mi nebunește. Era trecut de ora zece, iar în bucătărie mama încă spăla vasele, evitând privirea mea. De când primisem vestea că mătușa și vărul meu se vor muta la noi „pentru o perioadă”, atmosfera din casă devenise apăsătoare. Tata nu zicea nimic, doar ofta adânc și se retrăgea devreme în dormitor.

— Mamă, de ce nu mi-ai spus nimic? De ce trebuie să aflu de la Ioana? — am izbucnit într-un final, cu vocea tremurândă.

Mama s-a oprit din spălat, a lăsat farfuria să cadă încet în chiuvetă și s-a uitat la mine cu ochii roșii de oboseală.

— Ana, nu e treaba ta. Sunt probleme de familie. Mariana are nevoie de ajutor, iar noi suntem familie. Atât trebuie să știi.

Dar nu era suficient. În noaptea aceea n-am putut dormi. Mă întrebam ce ascunde mama, de ce Ioana era atât de speriată și ce se va schimba odată cu venirea lor.

Două zile mai târziu, într-o dimineață mohorâtă de sâmbătă, mătușa Mariana și Radu au apărut cu două valize mari și fețe împietrite. Radu, cu trei ani mai mare ca mine, nu mi-a răspuns la salut. S-a trântit direct pe canapea și a scos telefonul, ignorându-mă complet.

— Ana, ajut-o pe mătușa ta să-și aranjeze lucrurile în camera de oaspeți! — a ordonat mama pe un ton care nu admitea replică.

În timp ce o ajutam pe Mariana să-și pună hainele în dulap, am simțit un miros ciudat de alcool amestecat cu parfum ieftin. Mătușa părea absentă, iar ochii ei fugeau mereu spre ușă, ca și cum s-ar fi temut că cineva ar putea intra peste noi.

— Ana, tu ești fată bună… Să nu te bagi unde nu-ți fierbe oala — mi-a șoptit ea brusc, strângându-mi brațul prea tare.

Am simțit un fior rece pe șira spinării. Ceva nu era în regulă.

Zilele au trecut greu. Radu stătea mai mereu închis în camera lui, ascultând muzică tare sau vorbind la telefon cu prietenii lui dubioși. Într-o seară l-am surprins ieșind pe furiș pe geam. Când i-am spus mamei, mi-a spus să nu mă bag și să-l las în pace.

Tata devenea tot mai absent. Îl găseam uneori stând pe întuneric în bucătărie, privind fix la o sticlă de țuică pe care n-o deschidea niciodată.

Într-o zi, am găsit-o pe mama plângând în baie. Am bătut la ușă, dar nu mi-a răspuns. Am auzit doar șoapte: „Nu pot… Nu pot să-i spun Anei…”.

Am început să vorbesc mai des cu Ioana la telefon. Ea era plecată la facultate în Cluj și părea că știe mai multe decât mine.

— Ana, ascultă-mă bine: Radu a avut probleme la liceu. A fost prins cu droguri. Mama ta încearcă să-l ajute pe Mariana să-l țină departe de necazuri. Dar nu e totul… Mariana are datorii mari la cămătari. De asta au venit la voi.

Am simțit cum mi se prăbușește lumea. Cum putea mama să ne pună pe toți în pericol fără să ne spună nimic?

În acea seară am încercat să vorbesc cu ea din nou.

— Mamă, trebuie să-mi spui adevărul! Suntem în pericol? De ce nu ne-ai spus nimic?

Mama a izbucnit în plâns și m-a îmbrățișat strâns.

— Ana, am vrut doar să-i ajut… Mariana e sora mea… Nu pot s-o las pe drumuri… Dar nu știam că lucrurile sunt atât de grave…

În zilele următoare am început să observ mașini străine parcate în fața blocului nostru. Oameni necunoscuți sunau la interfon și întrebau de Mariana. Odată chiar am văzut un bărbat tatuat care a încercat să intre forțat pe ușă.

Tata a decis că e timpul să vorbească deschis.

— Gata! Nu mai putem continua așa! Mariana, trebuie să pleci! Nu vreau ca familia mea să fie pusă în pericol din cauza problemelor tale!

Mariana a început să țipe și să-l acuze pe tata că e fără inimă. Radu a spart o farfurie și a fugit din casă urlând.

În acea noapte am dormit toți patru în aceeași cameră, cu ușa încuiată și sufletele sfâșiate de frică.

A doua zi dimineață, Mariana și Radu au plecat fără un cuvânt. În urma lor a rămas un gol imens și o liniște apăsătoare.

Mama nu a mai fost niciodată la fel. Tata a început să bea mai des. Eu am rămas cu întrebări fără răspuns și cu o teamă care nu m-a părăsit niciodată: cât de departe trebuie să mergem pentru familie? Și când devine loialitatea periculoasă?

Uneori mă întreb: dacă aș fi știut totul de la început, aș fi putut schimba ceva? Sau unele secrete trebuie purtate ca niște poveri tăcute pentru totdeauna?