Povești din viața reală: „Nu îmi place să spăl vasele, dar Sofia se uita la serialul ei preferat, iar chiuveta era plină, așa că am intervenit”

Era o seară rece de sâmbătă când am decis să-l vizitez pe prietenul meu Vasile, care locuia la doar un bloc distanță de apartamentul meu, într-un cartier suburban liniștit. Pe măsură ce m-am apropiat de casa lor mică, vopsită în albastru, am observat că draperiile erau trase, iar lumina slabă a televizorului licărea prin fereastra sufrageriei. Am sunat la sonerie, așteptându-mă pe jumătate să fie ocupați sau să nu fie dispuși să primească vizite, dar în schimb am fost întâmpinat de Sofia, soția lui Vasile.

Sofia, cu părul legat neglijent și îmbrăcată în hainele confortabile de acasă, părea oarecum epuizată, dar a reușit să zâmbească slab. „Bună, Radu. Vasile e în bucătărie,” a spus ea, vocea ei având un ton ușor frustrat. I-am mulțumit și am mers spre bucătărie, curios să văd ce făcea Vasile de suna Sofia atât de învinsă.

Când am intrat în bucătărie, scena care m-a întâmpinat a fost atât emoționantă, cât și ușor comică. Vasile, de obicei atât de compus și indiferent față de treburile casnice, stătea deasupra chiuvetei, cu mânecile suflecate, atacând o grămadă de vase murdare care părea să se fi acumulat de-a lungul mai multor zile. Chiuveta era plină, iar fiecare blat era încărcat cu oale, tigăi și ustensile.

„Bună, Vasile, niciodată nu te-am văzut spălând vase,” am glumit eu, sprijinindu-mă de tocul ușii, observându-l.

Vasile s-a uitat în sus, puțin surprins, apoi a zâmbit forțat. „Da, păi, Sofia a fost prinsă de noul ei serial, și asta,” a făcut el un gest către haosul din jurul lui, „a început să scape de sub control. Am gândit că ar fi bine să curăț un pic înainte să se transforme într-un pericol biologic.”

Am râs și l-am întrebat, „Totul e în regulă între voi? Pari un pic abătut.”

El a oftat, frecând o cratiță în mod special de încăpățânată. „Cred că am fost puțin dezincronizați în ultima vreme. Ea e prinsă cu serialele ei, iar eu am fost ocupat cu munca. Nu prea vorbim mult, iar când o facem, e despre lucruri de genul acesta,” a spus el, dând din cap spre grămada de vase.

Conversația a făcut o pauză în timp ce Vasile și-a continuat treaba. Sunetul frecării umplea bucătăria, amestecat cu dialogul îndepărtat din serialul Sofiei. După câteva minute, el a clătit ultima farfurie și și-a uscat mâinile, expresia lui fiind mai sumbră decât când intrasem.

„Știi, Radu, am crezut că spălând aceste vase lucrurile ar putea deveni un pic mai bune, să-i arăt că încerc. Dar se simte ca și cum… nu știu, nu e suficient?” Vocea lui a părut să se piardă, plină de un amestec de disperare și resemnare.

Nu am știut ce să spun. Era clar că problemele dintre ei erau mai profunde decât o chiuvetă plină de vase murdare. Pe măsură ce am părăsit casa lor în acea seară, imaginea lui Vasile stând singur în bucătărie mi-a rămas în minte. A fost un memento dureros despre cum gesturile mici, adesea intenționate ca soluții, pot uneori să sublinieze dezbinări mai mari.

Drumul înapoi acasă mi s-a părut mai lung decât de obicei, aerul rece făcând puțin pentru a-mi limpezi gândurile grele despre căsnicia tulburată a prietenului meu. Părea că, încercând să curețe un mic dezordine, Vasile a descoperit una mult mai mare, și m-am întrebat dacă vor reuși vreodată să se regăsească unul pe celălalt sau dacă distanța dintre ei, ca și grămada de vase, va continua să crească.