Crăciunul care m-a schimbat: De ce am spus „nu” soacrei mele

— Ioana, să nu uiți că anul acesta tu faci friptura de curcan! vocea doamnei Viorica răsună din capătul mesei, tăioasă ca un cuțit proaspăt ascuțit. Mâinile îmi tremură pe cana de ceai, iar privirea soțului meu, Radu, se ferește de a mea. În jurul nostru, masa e plină de rude: cumnata mea, Alina, care deja își rotește ochii, socrul meu, domnul Marin, care oftează adânc și se uită la televizor, și cei doi nepoți care se joacă pe covor.

Îmi simt obrajii arzând. Anul trecut, curcanul meu s-a uscat, cartofii s-au ars pe margini și Viorica a făcut glume toată seara despre „talentul meu culinar”. Am plâns în baie, în timp ce râsetele lor răsunau prin ușă. De atunci, am evitat orice discuție despre sărbători. Dar acum, cu două săptămâni înainte de Crăciun, totul revine ca un val rece.

— Mamă, poate gătim împreună anul ăsta? încearcă Radu să detensioneze atmosfera.

— Nu! Ioana trebuie să învețe să fie parte din familie. La noi așa se face! Eu am gătit pentru toți când am intrat în casa lui Marin. Așa se arată respectul! răspunde Viorica, cu vocea ridicată.

Mă simt mică, invizibilă. Îmi amintesc cum mama mea îmi spunea mereu: „Nu lăsa pe nimeni să te calce în picioare.” Dar aici, în casa asta străină, cu miros de ciorbă și mobilă veche, nu știu cum să mă apăr. Mă uit la Radu, dar el doar oftează și își scarpină barba.

— Ioana, dacă nu vrei să gătești, spune! intervine Alina cu un zâmbet fals. Poate comandăm pizza și gata!

Râsete. Simt cum lacrimile îmi urcă în gât. Îmi adun curajul și spun încet:

— Nu cred că pot găti anul acesta. Mi-a fost greu data trecută și… nu m-am simțit bine.

Viorica mă fixează cu privirea:

— Nu te-ai simțit bine? Dar noi? Noi am stat flămânzi până la zece seara! Familia nu e despre confortul tău! E despre sacrificiu!

Mă ridic brusc de la masă. Inima îmi bate nebunește. Mă duc în bucătărie și mă sprijin de chiuvetă. Aud pași în spate; e Radu.

— Ioana… încearcă el.

— Nu mai pot, Radu! Nu mai pot să fiu ținta lor. De ce nu mă aperi?

El oftează din nou:

— E mama… Știi cum e. Nu vrea rău. Dar dacă refuzi iar, o să fie scandal.

— Poate e timpul să fie scandal! îi spun printre dinți.

În noaptea aceea nu dorm. Mă gândesc la toate momentele în care am tăcut ca să nu supăr pe nimeni: când Alina mi-a criticat rochia la nuntă, când domnul Marin a râs de accentul meu din Moldova, când Viorica mi-a spus că „nu sunt femeie dacă nu știu să fac sarmale”.

A doua zi îi sun pe ai mei. Mama oftează când îi povestesc:

— Draga mea, familia nu e doar sânge. E și respect. Dacă nu te respectă… poate trebuie să le arăți cine ești.

În ziua următoare primesc un mesaj de la Viorica: „Sper că ai găsit rețeta aia bună de curcan. Toți așteaptă să vadă dacă ai progresat.”

Îmi vine să urlu. În loc de asta, îi scriu: „Anul acesta nu voi găti curcanul. Dacă doriți să ne vedem de Crăciun, vin cu plăcere ca invitată.”

Telefonul sună imediat.

— Cum adică NU gătești? strigă Viorica.

— Așa cum am spus. Nu mai vreau să fiu pusă la zid pentru ceva ce nu-mi place și nu-mi iese. Vin ca invitat sau nu vin deloc.

Se lasă o tăcere grea.

— Atunci poate mai bine stai acasă! îmi trântește ea și închide.

Radu vine acasă abătut:

— Mama e supărată rău… Zice că ai distrus spiritul Crăciunului.

— Spiritul Crăciunului nu e despre control și umilire! îi răspund furioasă.

Trec zilele. Nimeni nu mă sună. În Ajun primesc un mesaj scurt de la Alina: „Sper că ești fericită.”

Plâng în brațele lui Radu. El mă ține strâns:

— Ai făcut ce trebuia. Poate așa vor înțelege că nu pot cere orice de la tine.

În dimineața de Crăciun mergem la părinții mei. E liniște, râsete calde și miros de cozonac proaspăt. Mama mă ia în brațe:

— Sunt mândră de tine.

În acea zi simt pentru prima dată că am dreptul să spun „nu”. Când Radu mă întreabă dacă regret decizia luată, îi zâmbesc trist:

— Poate uneori trebuie să pierzi ceva ca să câștigi respectul de sine.

Mă întreb însă: Oare câți dintre noi acceptăm prea mult doar ca să fim primiți într-o familie? Și cât timp putem trăi cu sufletul strâns doar pentru a nu-i supăra pe ceilalți?