Între Dragoste și Judecata Lumii: Povestea Mea cu Rareș

— Nu pot să cred că ai ajuns aici, Ana! Ai de gând să-ți distrugi viața pentru un bărbat care a mai fost căsătorit? Vocea mamei răsuna în bucătăria mică, printre farfuriile aburinde și mirosul de sarmale. Tata stătea la masă, cu pumnii strânși pe genunchi, privindu-mă ca pe o străină. Fratele meu, Vlad, se uita la mine cu o milă amestecată cu dezgust. M-am simțit ca o adolescentă prinsă cu minciuna, nu ca femeia de 29 de ani care eram.

Am inspirat adânc, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. — Mama, Rareș nu e doar „un bărbat divorțat”. E omul pe care îl iubesc. Și nu cred că trecutul lui îl face mai puțin demn de mine.

— Nu e vorba doar de el! Ce o să zică lumea? Ce o să spună rudele? Să nu mai vorbim de faptul că are un copil! Tu știi ce înseamnă să fii mamă vitregă? Ai văzut tu vreodată cum e să crești copilul altuia?

M-am ridicat brusc de la masă. — Nu-mi pasă ce zice lumea! Am obosit să trăiesc după regulile altora. Vreau să fiu fericită!

Tata a izbucnit: — Dacă ieși pe ușa asta ca să te duci la el, să nu te mai întorci! Să nu uiți că noi te-am crescut, nu el!

Am ieșit afară în frigul serii, cu inima bubuindu-mi în piept. Rareș mă aștepta la colțul străzii, sprijinit de Loganul lui vechi. M-a privit cu ochii lui verzi, plini de grijă.

— Ce s-a întâmplat?

— Mi-au dat un ultimatum. Ori tu, ori ei.

Rareș a oftat și m-a tras ușor spre el. — Ana, nu vreau să-ți stric relația cu familia. Dacă vrei să renunți la mine…

— Nu! Nu pot. Dar nici nu pot trăi fără ai mei.

Așa a început războiul din sufletul meu. Zilele următoare au fost un carusel de emoții. Mama îmi trimitea mesaje scurte: „Te-ai gândit bine?” Vlad mă suna doar ca să-mi spună că „nu e prea târziu să mă răzgândesc”. Tata nu-mi răspundea la telefon deloc.

Într-o seară, Rareș m-a luat de mână și m-a dus la el acasă. Apartamentul lui era mic, dar plin de căldură. Pe perete, desenele fiului lui, Darius, colorau camera cu inocență.

— Ana, știu că nu e ușor. Dar vreau să știi ceva: eu nu pot promite că va fi simplu. Fostei mele soții îi e greu să accepte că am pe cineva nou. Darius încă se obișnuiește cu ideea. Dar dacă tu vrei să rămâi… eu n-o să te las niciodată singură.

Am plâns în brațele lui Rareș toată noaptea. Îmi doream atât de mult să fiu acceptată! Să pot veni acasă la părinți fără priviri tăioase sau vorbe grele.

Într-o duminică dimineață, am decis să merg la biserică cu mama. Poate acolo, sub cupola liniștii, va înțelege. La finalul slujbei, am încercat să-i vorbesc:

— Mamă, te rog… Rareș mă face fericită. Nu poți măcar să-l cunoști?

S-a uitat la mine cu ochii roșii de plâns: — Ana, eu vreau doar binele tău. Dar nu pot accepta asta. Nu pot!

Am simțit cum se rupe ceva în mine. Am plecat acasă la Rareș și i-am spus totul.

— Ana, trebuie să alegi. Nu vreau să te trag într-o viață plină de conflicte. Dacă simți că nu poți duce asta… spune-mi acum.

Ultimatumul lui m-a lovit ca un pumn în stomac. Era pentru prima dată când Rareș părea gata să renunțe la mine pentru binele meu.

Am stat zile întregi pe gânduri. Mergeam la serviciu ca un robot, evitam privirile colegilor care deja șușoteau despre „fata care s-a combinat cu un divorțat”. Seara mă întorceam într-un apartament care nu mai era acasă.

Într-o zi, Darius a venit la mine cu un desen: era el, eu și Rareș ținându-ne de mână sub un soare mare și galben.

— Tu ești Ana? m-a întrebat timid.

— Da, eu sunt.

— Tati zice că poate o să fii mama mea nouă. Tu vrei?

Lacrimile mi-au curs pe obraji fără să le pot opri. L-am îmbrățișat și am simțit pentru prima dată că poate… poate aici era locul meu.

Am decis să rămân cu Rareș. Am trimis un mesaj mamei: „Te iubesc, dar trebuie să trăiesc viața mea.”

Au trecut luni până când tata mi-a răspuns la telefon. Vlad încă mă evită la mesele de familie. Mama vine uneori pe furiș să-l vadă pe Darius și îmi lasă borcane cu zacuscă la ușă fără să spună nimic.

Nu e ușor. Sunt zile când mă întreb dacă am făcut alegerea corectă sau dacă am pierdut prea mult pentru o iubire care poate nu va rezista presiunii lumii din jur.

Dar când îl văd pe Darius râzând sau când Rareș mă strânge în brațe după o zi grea, simt că am ales cu inima.

Oare câți dintre noi au curajul să-și urmeze inima chiar dacă asta înseamnă să-și dezamăgească familia? Voi ce ați fi făcut în locul meu?