Despărțirea care mi-a salvat viața: Povestea Anei din București

— Nu mai pot, Vlad! Nu mai pot să trăiesc așa! am strigat, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraji, în timp ce ploaia bătea cu putere în geamurile apartamentului nostru din Drumul Taberei. Era trecut de miezul nopții, iar certurile noastre deveniseră deja un ritual obositor, o piesă de teatru jucată mereu după același scenariu. Vlad, cu ochii lui reci și vocea tăioasă, m-a privit cu dispreț.

— Dacă nu-ți convine, ușa e acolo, Ana. Dar să nu uiți că fără mine n-ai fi nimic!

Cuvintele lui au căzut ca un ciocan peste sufletul meu deja zdrobit. Ani la rând am crezut că are dreptate. Că fără el nu aș putea să respir, să exist, să fiu cineva. Mă agățasem de el ca de o ancoră, dar nu realizasem că mă trăgea la fund, nu mă ținea la suprafață.

Am crescut într-o familie în care mama îndura tăcută ieșirile nervoase ale tatălui meu. Am învățat devreme să nu deranjez, să nu ridic vocea, să nu cer prea mult. Poate de aceea am acceptat atâta timp să fiu umbra unui bărbat care mă făcea să mă simt mică și neînsemnată.

În acea seară, însă, ceva s-a rupt în mine. Poate a fost oboseala, poate disperarea sau poate doar faptul că nu mai aveam nimic de pierdut. Am luat geanta, am îndesat câteva haine într-o sacoșă și am ieșit pe ușă fără să mă uit înapoi. Ploaia m-a izbit în față ca o palmă rece, dar pentru prima dată după mult timp am simțit că respir.

Am mers pe jos până la stația de tramvai. Nu aveam unde să mă duc. Mama murise cu doi ani în urmă, iar cu tata nu mai vorbisem de când îi spusese lui Vlad că „bărbatul trebuie ascultat”. Prietenele mele se îndepărtaseră una câte una, obosite să mă vadă mereu tristă și lipsită de vlagă. Am sunat-o pe Irina, colega mea de la birou.

— Ana? Ce s-a întâmplat? Ești bine?

Vocea ei caldă m-a făcut să izbucnesc din nou în plâns.

— Am plecat de acasă… Nu mai pot…

Irina m-a primit la ea fără întrebări. Mi-a făcut ceai și m-a lăsat să dorm pe canapea. În dimineața următoare, când m-am trezit cu ochii umflați și inima grea, mi-a spus doar atât:

— Ești mai puternică decât crezi. Și meriți mai mult.

Au urmat luni grele. Vlad m-a sunat obsesiv la început, apoi a început să mă amenințe că va veni după mine. M-am temut pentru siguranța mea, dar Irina și fratele ei m-au ajutat să-mi găsesc o garsonieră mică într-un bloc vechi din Militari. Era frig și pereții erau subțiri ca hârtia, dar era locul meu. Pentru prima dată în viață eram singură cu mine însămi.

La birou, colegii au început să observe schimbarea. Nu mai eram fata tăcută care accepta orice sarcină fără să crâcnească. Am început să spun „nu”, să cer ajutor când aveam nevoie și chiar să râd la glumele lor. Șefa mea, doamna Popescu, m-a chemat într-o zi la ea în birou.

— Ana, te văd altfel în ultima vreme. Ai vrea să preiei proiectul cu clienții noi?

Am acceptat cu inima strânsă, dar am reușit. Pentru prima dată cineva avea încredere în mine și nu mă făcea să mă simt incapabilă.

Tata a reapărut după câteva luni. A venit la mine cu o pungă de mere și o privire vinovată.

— Ana… îmi pare rău pentru tot ce ți-am spus atunci. Poate n-am știut cum să fiu tată…

L-am privit lung și am simțit cum o parte din furia mea se topește încet.

— Și eu am greșit, tata. Dar vreau să încercăm să fim o familie.

Am început să ne vedem la cafea duminica dimineața. Nu vorbeam prea mult despre trecut, dar era un început.

Într-o zi ploioasă ca aceea în care am plecat de acasă, l-am întâlnit pe Radu la librăria din colț. Era genul de bărbat care ascultă mai mult decât vorbește și care nu se teme să-și arate vulnerabilitatea. Nu știu dacă va fi o poveste de dragoste sau doar o prietenie vindecătoare, dar pentru prima dată nu mai simt nevoia să mă agăț de cineva ca să fiu întreagă.

Uneori încă mă trezesc noaptea cu inima strânsă de teamă sau regret. Dar apoi îmi amintesc cât curaj mi-a trebuit să ies din acea relație și cât de mult am crescut de atunci.

Mă întreb adesea: oare trebuie mereu să ne doară atât de tare ca să avem curajul să ne schimbăm viața? Sau putem învăța să ne alegem pe noi înainte ca totul să se prăbușească?