Între două iubiri: Povara alegerii imposibile

— Irina, nu mai pot! Ori pleacă mama ta, ori plec eu! Nu se mai poate trăi așa!

Vocea lui Radu răsună în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață și mirosul de pâine prăjită. Mama, care tocmai își turna ceaiul în cana ei veche cu flori albastre, s-a oprit din mișcare. Am simțit cum mi se strânge stomacul. Nu era prima dată când auzeam aceste cuvinte, dar astăzi păreau mai grele ca niciodată.

— Radu, te rog… Nu putem discuta asta acum? Mama nu are unde să meargă. E casa ei, am crescut aici, șoptesc, încercând să-mi stăpânesc lacrimile.

El oftează și își trece mâna prin păr, nervos:

— Irina, nu mai suport! Nu am niciun pic de intimitate, nu pot să mă simt acasă. Mereu e cineva care ne ascultă, care comentează orice facem. Am ajuns să mă simt ca un chiriaș în propria viață!

Mama tace. Își strânge halatul pe lângă trupul slăbit și iese încet din bucătărie. O urmăresc cu privirea și mă simt vinovată. Îmi amintesc cum mă ținea de mână când eram mică și mă ducea la școală, cum îmi citea povești seara, cum a rămas singură după ce tata a murit de cancer. N-am avut niciodată bani mulți, dar am avut dragoste. Acum, totul pare să se destrame.

Am 32 de ani și încă locuiesc cu mama. După nuntă, eu și Radu nu ne-am permis o chirie în București. Salariile noastre abia ajung pentru ratele la bancă și facturi. Mama ne-a primit cu brațele deschise, dar de atunci totul s-a schimbat. Radu e mereu iritat: ba că mama gătește prea devreme și îl trezește, ba că îi mută lucrurile prin casă, ba că îi dă sfaturi necerute despre orice — de la cum să-și spele cămășile până la ce să mănânce.

— Irina, nu vezi că nu mai avem viață? Nici măcar nu putem vorbi liberi în dormitor! Aseară iar a bătut la ușă să ne întrebe dacă vrem ceai… La 11 noaptea! Cine face așa ceva?

Încerc să-i explic că mama vrea doar să ajute, că nu știe cum să-și arate altfel dragostea. Dar Radu nu mai are răbdare. Începe să ridice tonul:

— Tu mereu o scuzi! Dar pe mine cine mă înțelege? Eu nu contez?

Mă simt prinsă între două focuri. Seara, când Radu adoarme supărat lângă mine, mă duc la mama în camera ei. O găsesc stând pe marginea patului, privind pe fereastră la luminile blocurilor din cartier.

— Mamă… îmi pare rău pentru tot ce se întâmplă. Nu vreau să suferi.

Ea zâmbește trist:

— Draga mea, știu că nu e ușor pentru tine. Dar poate ar trebui să vă găsiți un loc doar al vostru. Eu m-am obișnuit singură… Nu vreau să vă stric fericirea.

Îmi dau lacrimile. Cum să-i spun că nu avem bani? Că dacă plecăm, ea va rămâne singură într-un apartament rece? Că nu pot alege între ea și omul pe care îl iubesc?

Zilele trec greu. Radu devine tot mai distant. Mama începe să iasă mai des din casă — merge la piață sau la vecina de la trei, doar ca să ne lase spațiu. Dar tensiunea plutește în aer ca un nor greu.

Într-o seară, după o ceartă aprinsă cu Radu — „Nu mai pot! Ori eu, ori ea!” — ies pe balcon și plâng în hohote. Mă simt mică și neputincioasă. Îmi vine să fug departe, dar unde?

A doua zi primesc un telefon de la fratele meu, Mihai, care locuiește la Cluj:

— Irina, ce se întâmplă acolo? Mama mi-a zis că vrea să vândă apartamentul și să se mute la țară… Ești bine?

Îi povestesc totul printre suspine. Mihai oftează:

— Nu e corect ce vi se întâmplă. Dar nici tu nu poți trăi așa la nesfârșit. Poate ar trebui să vorbiți toți trei deschis… Să găsiți o soluție împreună.

În acea seară îi chem pe amândoi la masă. Atmosfera e apăsătoare.

— Trebuie să vorbim sincer, spun cu voce tremurată. Nu pot alege între voi. Nu vreau să-mi pierd nici mama, nici soțul.

Mama oftează:

— Irina, eu pot pleca dacă asta vă ajută…

Radu intervine:

— Nu vreau să te dau afară din casa ta! Dar nici nu mai pot trăi așa…

Lacrimi îmi curg pe obraji.

— Poate putem găsi o soluție… Să împărțim cheltuielile și spațiul altfel? Să stabilim niște reguli? Sau… poate reușim să strângem bani pentru o garsonieră mică pentru noi doi?

Discuția durează ore întregi. Pentru prima dată ascultăm cu adevărat unii de alții. Mama promite să ne lase mai mult spațiu; Radu promite să fie mai răbdător.

Nu e o rezolvare magică — problemele rămân. Dar pentru prima dată simt că nu sunt singură în lupta asta.

Uneori mă întreb: câți dintre noi trăim prinși între două iubiri? Cum putem alege fără să ne pierdem sufletul? Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu?