Când fiul meu m-a sunat: Adevărul despre fosta mea soacră pe care nu l-am vrut niciodată să-l aud

— Mamă, trebuie să-ți spun ceva, dar promite-mi că nu te superi pe mine. Vocea lui Vlad tremura la celălalt capăt al firului, iar eu simțeam cum inima mi se strânge. Era deja trecut de ora opt seara, iar blocul nostru din cartierul Militari era scufundat în liniștea aceea apăsătoare de după o zi lungă. M-am așezat pe marginea patului, încercând să-mi liniștesc respirația. — Spune, Vlad, orice ar fi, sunt aici pentru tine.

A urmat o pauză lungă, apoi fiul meu a continuat: — Am fost azi la bunica Mariana… și mi-a spus ceva despre tine și tata. Ceva ce nu știam. Am simțit cum sângele îmi urcă în obraji. Mariana, fosta mea soacră, fusese mereu o prezență rece și distantă în viața mea. După divorțul de Radu, tatăl lui Vlad, relațiile dintre noi s-au răcit complet. Nu mă așteptam ca ea să-i spună ceva fiului meu, mai ales ceva care să-l tulbure atât de tare.

— Ce ți-a spus? am întrebat încet, cu vocea abia șoptită. Vlad a ezitat, apoi a izbucnit: — Mi-a zis că tu ai fost motivul divorțului. Că tu ai avut pe altcineva și că l-ai făcut pe tata să sufere. Cuvintele lui au căzut ca o lovitură de ciocan. Am simțit cum tot aerul din cameră dispare și am început să tremur. — Vlad, nu e adevărat… Nu așa au stat lucrurile! Dar el deja plângea la telefon: — De ce nu mi-ai spus niciodată? De ce trebuie să aflu de la ea?

Mi-am amintit de toate serile în care Radu venea acasă târziu, mirosind a parfum străin și cu ochii roșii de la băutură. De toate certurile noastre, de ușile trântite și de promisiunile încălcate. Mariana nu m-a plăcut niciodată. Pentru ea eram fata aceea simplă din provincie care nu era suficient de bună pentru fiul ei. După divorț, a făcut tot posibilul să mă țină la distanță de Vlad, dar nu credeam că va merge atât de departe încât să-l mintă.

— Vlad, ascultă-mă bine. Eu nu am avut niciodată pe altcineva cât am fost cu tatăl tău. Dimpotrivă… el a fost cel care m-a trădat. Dar n-am vrut niciodată să-ți spun asta ca să nu-l urăști. Am vrut să ai o relație bună cu el. A urmat o tăcere grea. — Nu știu ce să cred… Sunt confuz, mamă.

Am închis telefonul cu lacrimi în ochi și am rămas nemișcată minute în șir. M-am simțit trădată nu doar de Mariana, ci și de Radu, care nu a avut curajul să-și asume greșelile niciodată. M-am gândit la toate momentele în care am încercat să păstrez aparențele pentru Vlad, să-i ofer stabilitate și dragoste, chiar dacă sufletul meu era sfâșiat.

A doua zi dimineață m-am dus direct la Mariana. Blocul ei vechi din Drumul Taberei mirosea a var proaspăt și a supă de găină. Am bătut la ușă hotărâtă, iar ea mi-a deschis cu aceeași privire rece pe care o știam prea bine.

— Ce cauți aici? a întrebat scurt.

— Vreau să vorbim. Despre ce i-ai spus lui Vlad.

A oftat teatral și s-a dat la o parte ca să intru. În sufragerie, pe masa acoperită cu mușama veche, era o poză cu Radu copil și una cu Vlad mic. M-am uitat la ele și am simțit un nod în gât.

— De ce i-ai spus minciuni? am întrebat direct.

Mariana s-a uitat la mine cu dispreț: — Pentru că ai distrus familia mea! Pentru că ai venit aici și l-ai luat pe Radu de lângă noi! Nu meritai niciodată să fii soția lui!

— Eu l-am iubit pe Radu! Dar el m-a înșelat ani la rând! Tu știai asta și ai ales să mă acuzi pe mine!

A izbucnit: — Mai bine minte decât rușinea! Nu vreau ca nepotul meu să creadă că tatăl lui e un trădător!

Am simțit cum furia mă copleșește: — Și adevărul? Ce facem cu adevărul? Cu suferința mea? Cu faptul că Vlad e prins acum între două versiuni ale aceleiași povești?

Mariana s-a prăbușit pe scaun și pentru prima dată am văzut-o vulnerabilă: — Nu știu… Poate am greșit… Dar nu pot suporta gândul că fiul meu e vinovat.

Am plecat de acolo cu sufletul sfâșiat. În zilele următoare, Vlad a refuzat să vorbească cu mine. Mergea la școală abătut, iar când venea acasă se închidea în cameră. Îl auzeam plângând noaptea și mă simțeam neputincioasă.

După o săptămână, am găsit curajul să-i spun tot adevărul. Ne-am așezat amândoi la masa din bucătărie, iar eu i-am povestit tot: cum Radu s-a schimbat după ce s-a născut el, cum au apărut certurile, cum am descoperit mesajele pe telefonul lui și cum am încercat ani întregi să repar ceva ce era deja distrus.

Vlad m-a ascultat fără să spună nimic. La final m-a întrebat: — De ce ai tăcut atâta timp?

— Pentru că te iubesc prea mult ca să te fac să suferi mai mult decât era nevoie.

A venit lângă mine și m-a îmbrățișat strâns. — Îmi pare rău că ai trecut prin toate astea singură…

Au trecut luni până când relația noastră a început să se vindece. Mariana nu m-a mai sunat niciodată, dar uneori îl cheamă pe Vlad la ea și îi dă prăjituri făcute în casă. Eu încă mă lupt cu resentimentele și cu dorința de a fi iertată pentru lucruri pe care nu le-am făcut niciodată.

M-am întrebat adesea dacă adevărul chiar eliberează sau doar rănește mai tare. Poate că uneori e nevoie să ne confruntăm cu trecutul ca să putem merge mai departe.

Oare cât adevăr poate duce o familie fără să se destrame? Și cât putem ierta fără să ne pierdem pe noi înșine?