O zi pentru mine – povestea unei mame singure la răscruce

— Nu pot să cred, mamă, că ai făcut asta! — vocea lui Vlad răsună în bucătăria mică, unde abia încăpeam toți trei. Irina, cu brațele încrucișate, mă privea de parcă aștepta să mă văd singură vinovată. Mă uitam la ei, la fiul meu și la nora mea, și simțeam cum mi se strânge inima. Nu era prima ceartă, dar niciodată nu fusese atât de tăioasă.

— Vlad, am muncit toată viața pentru tine, pentru noi… Am visat mereu la ziua asta, la o petrecere doar pentru mine, să simt că exist și eu, că nu sunt doar mama care spală, gătește și plătește facturi… — vocea mi se frânge, dar nu mă las. Nu acum.

Irina oftează teatral. — Și noi? Noi nu contăm? Vlad are nevoie de mașină să ajungă la muncă, eu la fel. Dar tu ai cheltuit totul pe o noapte de dans și sarmale!

Mă uit la mâinile mele, bătătorite de ani de muncă la croitorie, și simt că mă sufoc. Îmi amintesc cum, în fiecare zi, după ce îl lăsam pe Vlad la grădiniță, alergam la atelier, coseam până-mi amorțeau degetele, apoi acasă, mâncare, teme, povești la culcare. Niciodată nu am avut timp pentru mine. Niciodată nu am avut bani deoparte, doar pentru visurile mele.

Dar anul acesta, la 60 de ani, am vrut să fiu și eu cineva. Am strâns bănuț cu bănuț, ani la rând, refuzându-mi rochii noi sau vacanțe, doar pentru o zi în care să fiu sărbătorită. Să vină rudele, vecinii, să dansez și eu, să râd fără griji. Să nu fiu doar mama lui Vlad sau bunica lui Daria, ci să fiu Maria.

Petrecerea a fost ca-n povești. Luminile din sala de la Căminul Cultural, muzica lăutărească, mesele pline cu sarmale și cozonaci, toți cei dragi adunați în jurul meu. Am dansat până dimineața, am râs cu lacrimi și am simțit că trăiesc. Pentru prima dată în viață, am simțit că merit și eu ceva.

Dar a doua zi, Vlad și Irina au venit la mine cu fețele lungi. — Mamă, știi că ne chinuim cu mașina aia veche. Ne-ai fi putut ajuta să luăm una nouă. Dar tu ai ales să arunci banii pe o petrecere… — mi-a spus Vlad, fără să mă privească în ochi.

— Vlad, am dat tot ce am putut pentru tine toată viața. O dată am vrut și eu să fac ceva pentru mine. O singură dată! — am izbucnit.

— Și ce-ai câștigat? — a întrebat Irina cu răceală. — Acum nu mai ai nimic pus deoparte și nici noi nu avem mașină.

Mi-au întors spatele și au plecat. De atunci, nu mi-au mai vorbit decât strictul necesar. Daria, nepoata mea, mă sună pe ascuns, dar simt că și ea e prinsă la mijloc.

În fiecare seară, stau singură în bucătăria mea mică și mă întreb: am fost egoistă? Am muncit 40 de ani fără să cer nimic în schimb. Am renunțat la tot pentru Vlad. Dar când am vrut și eu o zi doar pentru mine, am devenit brusc vinovată de toate relele lumii.

Vecina mea, tanti Viorica, mi-a spus: — Maria, dacă nu te bucuri tu de viață, altcineva n-o va face pentru tine! Dar ce folos? Bucuria mea a adus supărare în familie.

Într-o duminică, am încercat să vorbesc cu Vlad. L-am găsit la el acasă, reparând ceva la vechea Dacie. Irina nu era acolo.

— Vlad, știu că ești supărat pe mine. Dar vreau să știi că nu am făcut-o din răutate. Am vrut doar să simt că trăiesc și eu o zi pentru mine.

El s-a oprit din lucru și m-a privit lung. — Mamă, tu nu înțelegi… Noi ne chinuim aici, iar tu te-ai gândit doar la tine.

— Dar eu m-am gândit la voi toată viața! — am izbucnit. — O singură dată am vrut și eu să fiu fericită.

A tăcut. Apoi a spus încet: — Poate că ai dreptate. Dar doare.

Am plecat cu inima grea. De atunci, relația noastră e rece. Irina nici nu mă mai salută când ne întâlnim la piață. Daria mă vizitează pe furiș.

Sunt nopți în care mă gândesc dacă nu cumva am greșit. Dacă nu cumva rolul meu era să fiu mereu mama sacrificată, să nu cer nimic pentru mine. Dar apoi îmi amintesc râsetele de la petrecere, îmbrățișările rudelor, bucuria sinceră din ochii mei când am dansat cu fratele meu după atâția ani.

Poate că am pierdut liniștea familiei pentru o zi de fericire. Sau poate că am câștigat ceva mai important: am învățat să mă pun și pe mine pe primul loc, măcar o dată în viață.

Oare chiar e atât de greșit să vrei să trăiești și pentru tine? Sau sacrificiul fără sfârșit e singura cale pentru o mamă? Voi ce ați fi făcut în locul meu?