„Un apartament spațios cu trei camere în centrul orașului, cumpărături livrate săptămânal. Nu trebuie să te îngrijorezi de cum să faci rost de bani, fără stres legat de supraviețuire. Dar uneori, confortul nu este suficient.”
Îl ador pe soțul meu, Ionel. Trăim împreună de 20 de ani, și fiecare zi petrecută împreună îmi aduce bucurie și un sentiment de pace. El este mecanic auto și a început de la zero, acum având un mic atelier în orașul nostru. Din păcate, clienții bogați sunt rari, dar mașinile au mereu nevoie de reparații, și așa ne câștigăm traiul. Între timp,
Am făcut destule greșeli în viața mea, dar cea mai mare încă locuiește în vecini, și sunt într-un impas despre ce să fac. Aveam 25 de ani când m-am căsătorit cu un bărbat pe nume Radu. El era cu doi ani mai mare decât mine. Pe atunci, părea aproape un cavaler în armură strălucitoare. Mă copleșea cu flori, cadouri și îmi purta gențile grele, dar nu am știut niciodată
„Nu m-am gândit încă la asta; nu ne cunoaștem suficient de bine pentru a întâlni părinții.” George avea o relație cu Valentina de puțin peste trei luni. Tânăra părea fermecătoare la prima vedere.
Decizând să-i insufle ascultare fiului nostru, soacra mea, Ecaterina, a considerat că este înțelept să-l sperie cu amenințarea plasamentului. Desigur, Andrei a fost terifiat. Eu, Ioana, sunt soția lui George de șapte ani, iar această dinamică familială ne-a afectat pe toți.
Soacra mea, o femeie abilă, a fost aproape să reușească să preia noua casă pe care părinții mei ne-au dăruit-o soțului meu și mie. Deși am reușit să păstrăm proprietatea, această încercare a dus la o ruptură totală în relația noastră cu ea. Fiul ei, Andrei, este uimit de acțiunile ei. De la nunta noastră, tensiunea a escaladat doar.
Sper disperat ca fiul meu să divorțeze de soția lui și să-și ia copilul cu el. Am făcut tot ce mi-a stat în putință, dar până acum nimic nu a funcționat. Locuim în București. Fiul meu a fost întotdeauna un băiat deștept. A absolvit facultatea, și-a găsit un loc de muncă bun la o bancă. Acolo a cunoscut-o pe acea fată simplă. L-a vrăjit, sărmanul, și vrea
Pe măsură ce fiicele noastre creșteau, soțul meu Radu și cu mine am oftat ușurați, gândindu-ne că cele mai grele vremuri au trecut. Aveam două fiice, Andreea și Elena, și viața fusese o luptă. Amândoi lucram ore lungi la o fabrică locală, câștigând doar suficient pentru a ne descurca. Ne mândream că am reușit să le asigurăm fetelor o școală bună, comparabilă cu cele frecventate de copiii din familii mai bogate. Ne-am negat multe conforturi pentru a ne asigura că Andreea și Elena au tot ce le trebuie. Dar pe măsură ce au crescut, respectul pe care îl așteptam în schimb părea să dispară.
Bogdan și Andreea, deși câștigă salarii decente, se găsesc incapabili să economisească pentru prima lor casă, deoarece cheltuiesc constant peste posibilitățile lor pe lucruri non-esențiale. Această poveste explorează consecințele obiceiurilor lor de cheltuire și tensiunea pe care o pun pe viața lor financiară și personală.
Am nevoie de un sfat. Cum ar trebui să mă comport cu soacra mea? Au trecut opt luni de când a vizitat-o ultima dată pe nepoții ei. Nu sună sau nu scrie, deși locuim în aceeași oraș, la câteva străzi distanță unul de celălalt. Personal, nu am nevoie să vină pe la noi, dar sunt profund rănită de indiferența ei față de copiii mei. De ce îi ignoră soacra mea? E ca și cum ar fi fost șterși din viața ei, ca și cum
„Familia ta s-a mărit recent?” „Da, este o binecuvântare deghizată! Nora mea s-a mutat cu noi. Tânărul cuplu a decis să economisească pentru o ipotecă.”
Fără să-și deschidă ochii, Elena se ridică în pat și mai amâna trezirea pentru încă cinci minute. Gata, timpul expirase. Aruncă pătura și se ridică. Era doar o altă zi obișnuită de lucru, similară cu cele nesfârșite de dinainte.
