Soția fiului meu obișnuia să facă totul pentru el, nici măcar nu-l lăsa să-și strângă farfuria de pe masă. Acum, mă sună plângându-se că soțul ei nu o ajută în casă. Cum pot să o ajut? Fostul meu soț nu era nici el perfect. Este încă în viață și bine, doar că acum face viața altcuiva mizerabilă în loc de a mea. Iată ce s-a întâmplat.
„Deci, ce ai de gând să faci? O să lași totul așa? Chiar poți accepta asta?” o întreabă prietena ei. „Nu știu ce să fac,” admite Emilia. „Pe de o parte, e enervant. Dar pe de altă parte…”
Nu au existat certuri. Dar acum, că atât mama, cât și tata sunt pensionari, situația s-a schimbat. Părinții mei nu vor să ne ajute deloc, în ciuda
Crescând, părinții mei aveau așteptări foarte mari de la mine, împingându-mă să excelez în fiecare aspect al vieții. Îmi amintesc acei ani cu un amestec de frică și resentimente. Zilele mele erau pline de activități extracurriculare, cursuri suplimentare de limbi străine și lecții avansate de matematică și științe. Acum, ca adult, îmi dau seama cât de copleșitor a fost totul. Dar nimic nu m-a pregătit pentru șocul deciziei recente a tatălui meu.
Mama soțului meu a fost întotdeauna autoritară, dar acum depășește orice limită imaginabilă. Ne-am întâlnit la o clinică locală – eu eram acolo pentru un control de rutină, iar el își însoțea mama la programări. Avea 34 de ani atunci. Desigur, un băiat al mamei nu este bărbatul ideal pentru mine, dar
– Câți ani are fata mai mare? A început cea mică grădinița? – Cea mare are 6 ani și încă este la grădiniță. Ana urmează să se întoarcă la muncă.
Crescându-și fiica singură după ce soțul a abandonat-o, Ana jonglează între muncă și creșterea copilului. Dar într-o zi, cuvintele fiicei sale o rănesc profund, dezvăluind impactul emoțional al relației lor tensionate.
Obișnuiam să ne întâlnim regulat la o cafea și să povestim despre viață. Dar în ultimele șase luni, nu am mai auzit nimic de la ea. „Sunt ocupată, scuze. Hai să facem altă dată,” spunea ea.
Când Ana a împlinit 25 de ani, s-a mutat la București pentru a locui cu iubitul ei. Am așteptat până în ultimul moment posibil, dar după câțiva ani, a trebuit și eu să mă mut în oraș. Lipsa infrastructurii și a oportunităților de muncă din micul nostru oraș nu mi-au lăsat altă opțiune. Dacă nu ar fi fost toate acestea, jur că aș fi trăit încă la țară și m-aș fi simțit minunat. Acum, Ana și cu mine
Ea vede ceva în el pe care eu pur și simplu nu-l pot înțelege. Nu are propria locuință, cariera lui nu merge nicăieri și este puțin probabil să se schimbe vreodată.
A decis că eu voi acoperi cheltuielile sale zilnice în timp ce el își economisește pensia pentru „zile negre.” Acum, totul cade pe umerii mei: plata utilităților, cumpărăturile și multe altele.
Mi-am crescut fiul singură după ce tatăl lui ne-a părăsit când era doar un bebeluș. Am locuit împreună în micul meu apartament cu două camere. Andrei nu a dus niciodată lipsă de nimic și mi-a promis mereu că îmi va face viața mai ușoară când va crește. În cele din urmă s-a căsătorit și m-a ajutat financiar, chiar dacă nu i-a spus niciodată soției sale. Dar acum, viața mea a luat o întorsătură nefericită.
