M-am trezit, într-o dimineață de toamnă, cu un strigăt în suflet: casa mea nu-mi mai aparține. Am simțit cum fiecare colț, fiecare fotografie de familie de pe pereți, s-a transformat brusc în martor tăcut al unei trădări absolute. Între dorința de a-mi apăra sanctuarul și epuizarea unor lupte fără sfârșit, sufletul meu se întreabă: am voie să renunț la legături de-o viață pentru a păstra ceea ce mi-e drag?