Am crescut într-un bloc vechi din București, unde am învățat prea devreme ce înseamnă să vezi foamea în ochii cuiva drag. Povestea mea se împletește cu cea a Anei, vecina de palier, o fată tăcută și mereu flămândă, pe care mama o ajuta pe ascuns. Acum, adult fiind, mă întreb dacă tăcerea mea de atunci nu m-a făcut complice la suferința ei.
M-am născut fără auz într-un sat mic din Moldova, unde tăcerea mea era privită ca o rușine și o povară. Am crescut simțind greutatea privirilor și a vorbelor nerostite, în timp ce părinții mei se luptau cu sărăcia, prejudecățile și speranța că într-o zi voi putea auzi. Când medicina a făcut posibil miracolul, am descoperit nu doar sunetele lumii, ci și adevărul despre familie, iubire și curaj.
Am luptat ani de zile cu infertilitatea, iar când am devenit mamă de gemeni, am crezut că viața mea capătă sens. Acum, la bătrânețe, copiii mei vor să mă trimită la azil și să-mi vândă casa, iar eu mă simt trădată și pierdută. Povestea mea e despre sacrificiu, așteptări și dezamăgire, dar și despre speranța că dragostea poate vindeca răni adânci.
