Mama mea se comportă mai mult ca un copil decât ca un adult. Îmi amintește mai degrabă de un frate mai mic decât de o femeie matură. Trebuie să fac sacrificii și să am grijă atât de familia mea, cât și de mama, pentru că ea nu poate să-și gestioneze propriile probleme. Este o persoană imatură care nu aspiră la nimic. S-a căsătorit și m-a avut imediat după liceu. Totuși, eu
Probabil este vina mea; ar trebui să fiu mai fermă, dar nu reușesc să fac asta. De aceea, la treizeci de ani, nu am o viață a mea. Locuiesc cu mama și fac tot ce vrea ea. Nici măcar nu pot ieși la o plimbare cu prietenii fără ca ea să sune pe toată lumea pe care o cunoaște pentru a verifica ce fac.
Probabil este vina mea; ar trebui să fiu mai fermă, dar nu reușesc să fac asta. De aceea, la treizeci de ani, nu am o viață a mea. Locuiesc cu mama și fac tot ce vrea ea. Nici măcar nu pot ieși la o plimbare cu prietenii fără ca ea să sune pe toată lumea pe care o cunoaște pentru a verifica ce fac.
Uneori, schimbarea nu este posibilă. Luați-mă pe mine, de exemplu. Am 70 de ani și mă simt prinsă într-o viață pe care nu am trăit-o cu adevărat pentru mine. Acum, mă lupt cu o depresie profundă pentru că nu am avut ocazia să-mi trăiesc propriile vise.
Nu am fost nepoliticos cu ea; izbucnirile ei sporadice erau întâmpinate cu umor, iar discuțiile despre unicitatea fiului ei erau susținute cu entuziasm. Ironia este că am spus că am avut destul.
Pe măsură ce centrul atenției vieții se schimbă, părinții se găsesc adesea dedicându-se în totalitate urmașilor lor. Poate părea natural să trăiești pentru copiii tăi, dar ce se întâmplă când aceștia nu te mai au nevoie? Această poveste explorează călătoria emoțională a unui cuplu care și-a dedicat viața creșterii copiilor, doar pentru a se simți abandonat și în căutarea unui scop după aceea.
Într-o lume care părea să se prăbușească peste noapte, Nicolae s-a trezit agățându-se de resturile unei vieți care cândva i se părea sigură. Soția sa, Emilia, femeia pe care credea că o cunoaște pe dinafară, devenise o umbră a ceea ce fusese. Comportamentul ei devenea din ce în ce mai inexplicabil, lăsându-l pe Nicolae prins într-un labirint de întrebări fără răspuns. Și apoi, adevărul inevitabil a ieșit la iveală, un adevăr care fusese ascuns în umbră prea mult timp.
Într-o casă spațioasă cu trei dormitoare din suburbii, Elena duce o viață liniștită de singurătate. Cândva plină de râsetele și haosul copiilor ei, Ana și Luca, acum casa stă într-o tăcere stranie. Vecinul ei, Ion, o ajută ocazional cu treburile, deoarece mobilitatea Elenei a scăzut semnificativ. În ciuda distanței fizice, ea se agață de speranța reîntâlnirii cu copiii ei, care au plecat să-și urmeze visurile, lăsând-o într-o stare de așteptare plină de speranță.
La 68 de ani, Vasile trăiește singur într-o metropolă urbană vastă, luptându-se cu profunda singurătate care adesea însoțește viața în oraș. Înconjurat de milioane, dar lipsit de conexiuni semnificative, își navighează zilele în căutarea a ceva mai mult. Această narativă explorează realitatea emoționantă a singurătății în mijlocul agitației urbane, prin ochii lui Vasile.
