De la Anul Nou, mama nu ne-a mai vorbit pentru că nu i-am invitat pe ea și pe tata la întâlnirea noastră de Crăciun. Le-am spus anterior că sora soțului meu, Alina, și familia ei vin din alt județ să stea cu noi câteva zile. Având în vedere că îi vedem doar o dată pe an, am decis să ne dedicăm timpul lor. Totuși, încercarea mamei de a ne da o lecție a luat o întorsătură neașteptată.
După încă o Zi de Recunoștință plină de gătit nesfârșit, aranjat masa și suportat comentarii critice despre mâncare și decorul casei, le-am anunțat familiei că aceasta va fi ultima pe care o găzduim. Sfaturile conflictuale și așteptările deveniseră prea mult. În ciuda eforturilor mele de a mulțumi pe toată lumea, spiritul sărbătorii a fost umbrit de stres și nemulțumire.
Cu sărbătoarea Recunoștinței apropiindu-se, Ioana era cuprinsă de un amestec de entuziasm și teamă. Soțul ei, Radu, era plin de spirit, așteptând cu nerăbdare casa plină de râsete, schimbul de cadouri și bucuria reuniunilor de familie. Ioana împărtășea entuziasmul lui, dar știa prea bine cât de mult o va costa, petrecând ore nesfârșite în bucătărie pentru a asigura fericirea celorlalți. Anul acesta, însă, a luat o decizie care le va schimba tradiția sărbătorilor pentru totdeauna.
