Mă simțeam vinovată pentru că am cumpărat atât de multe alimente, dar trebuia să-mi hrănesc soțul și fiul. Întreaga zi a fost o luptă, iar până seara eram copleșită de o durere de cap. Tot ce îmi doream era puțină liniște.
Nu au existat certuri. Dar acum, că atât mama, cât și tata sunt pensionari, situația s-a schimbat. Părinții mei nu vor să ne ajute deloc, în ciuda
– „Mami, Tati, putem merge la bunici azi?” a întrebat micuțul Andrei cu nerăbdare în timp ce ne pregăteam să plecăm. – „Nu i-am mai văzut de ceva vreme.” – „Mergem în parc,” am răspuns ferm. – „Nici măcar nu știm dacă sunt acasă. Bunicul ar putea fi la muncă.” Andrei, în vârstă de trei ani, adora să petreacă timp cu tatăl său.
Fiul și fiica noastră au crescut și au plecat de acasă cu ani în urmă. Fiecare are acum propria familie și copii mici. Acum, suntem doar eu și soțul meu trăind împreună.
Întreaga casă era acoperită de cereale, iar nepotul meu se târa pe jos, răspândindu-le și mai mult. Fiul meu trebuia să facă curățenie, dar soția lui refuză să o facă în locul lui.
„Ca orice femeie normală, am visat întotdeauna la o familie fericită și puternică. Sunt căsătorită de 8 ani și, de-a lungul acestor ani, mi-am jucat perfect rolul de soție – mereu sprijinindu-mi soțul, care aduce banii în casă,” spune Ella. „Am făcut tot ce am putut pentru a ne îmbunătăți viața într-un fel. Am vrut ca locuința noastră să fie plăcută, frumoasă și confortabilă. Dar acum, mă simt prinsă într-un rol pe care nu am vrut să-l joc pentru totdeauna.”
„Hailey, nu știu ce să fac. Nathan vrea să meargă la mare, dar noi avem grijă de Bunica,” a spus Joshua. „De ce îmi spui mie asta?” a întrebat Hailey. „Poate ai putea avea grijă de ea pentru o lună?” „Dar eu lucrez. Bine, o poți aduce la mine.” Joshua a fost ușurat că sora lui a fost de acord. Cu toate acestea, Hailey a realizat curând că a avea grijă de Bunica era mai dificil decât anticipase.
Mi-am crescut fiul singură după ce tatăl lui ne-a părăsit când era doar un bebeluș. Am locuit împreună într-un mic apartament cu două camere. Andrei nu a dus lipsă de nimic și mereu îmi spunea că, atunci când va crește, va face totul pentru a-mi ușura viața. Mai târziu, s-a căsătorit bine și m-a ajutat financiar, deși nu i-a spus niciodată soției sale. Viața mea
Nu era atât de rău pe cât părea. Centrul regional era la doar o oră de mers cu mașina. Existau magazine, școli. Nu era teatru, dar știți cum e, viața merge înainte. Cu toate acestea, fiica lor avea o viziune diferită pentru viitorul lor.
Toți prietenii mei au spus că este o idee proastă și că nu ar trebui să-mi ajut copiii adulți atât de des. Cu toate acestea, am simțit că era necesar. Când fiica mea, Ana, mi-a cerut să mă mut la ea pentru o săptămână ca să am grijă de nepotul meu în timp ce ea învăța pentru examene, am acceptat fără ezitare. S-a dovedit că aveau nevoie de ajutor cu mai mult decât doar copilul.
Acum doi ani, soțul meu și cu mine am luat o decizie destul de impulsivă pe care acum o regretăm profund. Totul a început când Andrei a primit o promovare, iar eu, urmându-mi instinctul, am sugerat să luăm un credit ipotecar. De mult timp, chiar înainte de nașterea celor doi copii ai noștri—cel mare tocmai a împlinit 15 ani—închiriam un apartament. Apoi
Nora și soțul ei, Ștefan, locuiesc într-un apartament frumos renovat, moștenit de la familia lui Ștefan. Cu o fetiță de trei ani și un loc de muncă stabil al lui Ștefan, par să aibă o viață confortabilă. Cu toate acestea, Nora se luptă cu lipsa independenței financiare, deoarece Ștefan gestionează toate finanțele lor.
