Fiul meu e căsătorit, dar vrea să-i fac curat în casă – pe bani!

— Mamă, nu vrei să vii să ne ajuți puțin cu curățenia? Te plătim, nu-i problemă, chiar insist!
Am rămas cu telefonul la ureche, simțind cum mi se strânge stomacul. Vocea lui Vlad, fiul meu, era calmă, dar în spatele cuvintelor lui simțeam o tensiune pe care nu o mai recunoscusem niciodată la el. Nu era genul să ceară ajutor, cu atât mai puțin să-mi propună să mă plătească pentru ceva ce făceam din dragoste, nu din interes.

— Vlad, tu glumești? Cum să mă plătești să-ți fac curat în casă? Eu sunt mama ta, nu menajeră!

A urmat o tăcere apăsătoare. Îl auzeam cum oftează, iar în fundal, vocea Alexandrei, soția lui, se auzea slab, ca o adiere rece.

— Mamă, nu e vorba de asta. Alexandra are mult de lucru, eu la fel. Nu ne descurcăm. Și… știu că nu vă înțelegeți prea bine, dar poate așa, dacă e pe bani, nu mai e nicio obligație.

M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi tras brusc covorul de sub picioare. Alexandra nu m-a plăcut niciodată, iar eu am încercat să o tolerez pentru Vlad. Dar să ajung să-mi plătească fiul meu pentru ceva ce făceam cu dragoste? Mă durea, dar nu voiam să-l pierd.

— Bine, Vlad. Vin mâine dimineață.

Am închis telefonul și am rămas privind pe fereastră, la blocurile cenușii din cartierul nostru din Ploiești. Mă gândeam la vremurile când Vlad era mic, când venea acasă cu genunchii juliți și mă ruga să-i fac clătite. Acum, totul părea atât de departe.

A doua zi, am ajuns la apartamentul lor. Alexandra mi-a deschis ușa, cu un zâmbet forțat.

— Bună ziua, doamnă Maria. Vlad e la serviciu. Eu trebuie să plec la birou, dar v-am lăsat lista cu ce e de făcut.

Mi-a întins o foaie, iar eu am simțit cum mi se urcă sângele la cap. Pe listă erau trecute toate: de la spălat vase, la șters praful, la călcat cămăși.

— Alexandra, nu crezi că exagerezi?

— Nu, doamnă Maria. Dacă tot veniți, măcar să fie totul pus la punct. Și, vă rog, nu uitați să închideți geamurile când plecați.

A plecat fără să mai spună nimic. Am rămas singură, cu mopul în mână și cu lacrimile în ochi. Am început să fac curat, dar fiecare mișcare mă durea. Nu fizic, ci sufletește. Mă simțeam umilită, ca și cum nu mai eram mama lui Vlad, ci o străină în casa lui.

Seara, Vlad m-a sunat.

— Mamă, mulțumesc. Alexandra a zis că a fost totul impecabil.

— Vlad, nu pot să fac asta la nesfârșit. Nu sunt menajera voastră.

— Mamă, nu te supăra, dar Alexandra nu are timp, eu la fel. Dacă nu vrei, putem angaja pe cineva.

— Vlad, nu înțelegi! Nu e vorba de bani, e vorba de respect!

A tăcut. Am simțit că nu mă mai recunoaște.

În săptămânile următoare, am continuat să merg. De fiecare dată, Alexandra era tot mai rece, iar Vlad tot mai distant. Într-o zi, am găsit pe masă un plic cu bani. Am izbucnit în plâns.

— Alexandra, nu pot să iau banii ăștia!

— Atunci nu mai veniți, doamnă Maria. Nu avem nevoie de favoruri.

M-am uitat la ea, la ochii ei reci, la felul în care își strângea buzele.

— Alexandra, eu am crescut un băiat, nu un străin.

— Poate că ar trebui să-l lași să fie bărbat, nu băiatul mamei.

Am plecat, trântind ușa. Am mers acasă, am stat pe canapea și am plâns ore întregi. Vlad nu m-a sunat. Nici eu pe el. Zilele au trecut, iar distanța dintre noi a crescut.

Mama mea, bătrână și bolnavă, mă întreba mereu:

— Ce s-a întâmplat cu Vlad? Nu mai vine pe la noi?

— Are treabă, mamă.

Dar adevărul era că nu mai știam cine e Vlad. Nu mai era băiatul meu. Era un bărbat prins între două femei, incapabil să ia atitudine.

Într-o seară, am primit un mesaj: „Mamă, putem vorbi?”

Ne-am întâlnit la o cafenea. Vlad părea obosit, îmbătrânit.

— Mamă, îmi pare rău. Nu știu cum să gestionez situația. Alexandra zice că nu vrea să depindă de tine, dar nici nu vrea să facă ea curat. Eu nu mai știu ce să fac.

— Vlad, tu ce vrei?

— Vreau să fim o familie.

— Atunci luptă pentru familia ta. Nu mă transforma pe mine în menajera voastră.

A dat din cap, cu ochii în lacrimi.

— Mamă, îmi pare rău.

L-am îmbrățișat, dar am simțit că ceva s-a rupt între noi.

Acum, stau singură în apartamentul meu și mă întreb: Oare unde am greșit ca mamă? Cum am ajuns să fiu tratată ca o străină în propria familie? Voi ce ați fi făcut în locul meu?