Mi-am adus logodnica la masa de Crăciun. Mama i-a văzut tatuajele și a întrebat-o din ce avea de gând să trăiască

— Cu mâinile astea o să-ți crești copiii?

Mama ținea platoul cu ouă umplute deasupra mesei și se uita la degetele Anei. Pe unul avea tatuată o crenguță de măslin. Ana a tras mâna de lângă coșul cu pâine, iar eu am rămas cu sticla de apă în aer.

Era primul ei Crăciun la ai mei. Veniserăm să le arătăm inelul.

— Mamă, te rog.

— Ce-am zis? Am întrebat și eu.

A lăsat platoul jos și a îndreptat fața de masă, deși nu era strâmbă.

Aveam treizeci și doi de ani și, în bucătăria aceea, încă îmi ieșea vocea băiatului care cerea voie să plece afară. Tata desfăcea o sticlă de vin. S-a chinuit prea mult cu dopul.

O cunoscusem pe Ana cu doi ani înainte, când închiriase spațiul de lângă atelierul unde lucram. Eu reparam electrocasnice. Ea deschidea un salon de tatuaje. În prima lună își aducea cafeaua de acasă, într-un borcan, ca să nu cheltuiască.

Știam cât muncește. Văzusem facturi, programări anulate, seri în care desena până o dureau degetele. Mama știa doar că nu terminase o facultate și că avea flori tatuate pe antebrațe.

Înainte să venim, îmi spusese la telefon:

— Să se îmbrace și ea potrivit. Suntem oameni simpli, nu de-ăia.

Nu întrebasem ce însemna „de-ăia”. Aici greșisem prima dată.

Ana purta o rochie bleumarin, cu mâneci până la cot. Adusese un cozonac făcut de ea și un fular pentru tata. Pentru mama alesese o broșă mică, argintie.

Broșa rămăsese pe frigider, lângă bonul de la cumpărături.

— Și merge treaba? a întrebat tata când ne-am așezat.

— Merge. Mai greu în ianuarie, dar pun deoparte din lunile bune.

— Pui deoparte pentru pensie? a intervenit mama. Sau voi nu vă gândiți la lucruri din astea?

— Îmi plătesc contribuțiile, a răspuns Ana. Am și o rezervă pentru chirie.

Mama mi-a umplut farfuria cu sarmale.

— O slujbă sigură tot altceva e. Cu o diplomă puteai să lucrezi într-un birou, undeva curat.

Am lăsat furculița jos.

— Salonul ei e curat, mamă. Are reguli, controale, materiale sterile.

— Nu despre podele vorbeam, Radu.

Ana m-a atins ușor pe genunchi. Am crezut că îmi cere să tac. Mai târziu mi-a spus că încerca să se țină de ceva.

A continuat să fie politicoasă. A lăudat murăturile, a întrebat dacă poate strânge farfuriile. Mama i le-a dat fără să se uite la ea.

Din bucătărie am auzit:

— Părinții tăi sunt mulțumiți de ce faci?

M-am ridicat, dar răspunsul Anei a venit înainte să ajung la ușă.

— Tata a murit. Mama lucrează la confecții. E mulțumită că mă întrețin și nu-i cer bani.

— Dumnezeu să-l ierte. Eu doar spun că pentru o familie trebuie stabilitate.

Ana stătea lângă chiuvetă cu două farfurii în mână.

— Știu. De asta muncesc.

Mama a oftat.

— Să vedem cât te ține. Până la urmă, băiatul meu tot va trebui să ducă greul.

Ana a pus farfuriile jos. Încet, să nu facă zgomot.

— Ajunge, am spus.

— Tu să nu ridici tonul la mine în casa mea.

— Atunci nu o mai umili în casa ta.

Tata apăruse în prag. Își freca degetul pe marginea verighetei.

Mama s-a uitat la mine de parcă o împinsesem.

— Eu pentru tine vorbesc. Să nu ajungi să ții pe cineva în spate.

Mi s-a făcut rușine. Nu de Ana.

— Când am stat trei luni fără serviciu, ea a plătit chiria. Eu ți-am spus că am economii fiindcă știam ce-o să aud. Ea m-a ținut pe mine, mamă. Și nu mi-a scos ochii niciodată.

— Radu, nu trebuia, a șoptit Ana.

Avea ochii umezi. Mânecile îi alunecaseră peste palme.

Tata a tras un scaun.

— Hai să stăm puțin. Se poate vorbi și fără să ne jignim.

— Acum eu sunt aia rea? a întrebat mama.

N-am mai încercat s-o conving în seara aceea. Ne-am luat hainele. Ana și-a îmbrăcat singură paltonul cât eu căutam cheile cu mâinile tremurând.

În mașină mi-a spus:

— Nu vreau să alegi între mine și mama ta. Dar nici să vin mereu pregătită să suport.

A doua zi, tata m-a sunat să întrebe dacă ajunseserăm bine. Mama nu voia încă să vorbească. Nici eu nu știam ce să-i spun.

Îmi iubesc mama. Dar de ce ar trebui ca femeia cu care vreau să-mi fac o familie să plătească pentru liniștea noastră?