Fiul meu vrea să se căsătorească cu fata de lângă noi, dar nu pot să accept!

— Vlad, nu pot să cred că vorbești serios! am izbucnit, cu vocea tremurândă, în timp ce el își strângea palmele transpirate pe genunchi. Era seară, iar bucătăria noastră mică din cartierul Drumul Taberei părea mai strâmtă ca niciodată. Lumina galbenă a lămpii bătea direct pe fața lui, scoțând în evidență ochii aceia albaștri pe care i-am visat atâția ani înainte să-l am.

— Mamă, te rog, ascultă-mă! Nu e ca și cum m-aș arunca cu capul înainte. O iubesc pe Ana. O cunosc de când eram copii. Știi că nu sunt impulsiv.

Mi-am mușcat buza. Îl știam bine pe Vlad, dar tocmai asta mă speria. Era prea bun, prea naiv uneori. Ana… Ana era altfel. O fată frumoasă, dar cu o familie care mereu a adus necazuri în bloc. Tatăl ei, domnul Dobre, bea și făcea scandaluri; mama ei, o femeie resemnată, mereu cu ochii în pământ. De câte ori nu am auzit țipete din apartamentul lor? De câte ori nu am tras perdeaua să văd dacă Ana e bine?

— Vlad, nu vreau să suferi. Știi bine prin ce am trecut cu tata tău… Cât am luptat să avem liniște în casă. Nu vreau să repeți greșelile mele.

El a oftat adânc și s-a ridicat brusc de la masă.

— Nu e corect! Ana nu e ca părinții ei! De ce nu poți să vezi asta? Mereu ai spus că trebuie să judecăm oamenii după faptele lor, nu după familie.

Am simțit cum mă învăluie o furie surdă, amestecată cu neputință. Avea dreptate, dar inima mea de mamă refuza să accepte riscul. Am muncit toată viața pentru el. Am renunțat la carieră, la prieteni, la orice vis personal doar ca să-i fie lui bine. Să-l văd acum gata să intre într-o familie cu atâtea probleme era prea mult.

— Vlad, nu înțelegi… Eu doar vreau să fii fericit. Să ai o viață liniștită. Să nu te trezești într-o zi și să regreți totul.

El a dat din cap și a ieșit trântind ușa. Am rămas singură, cu lacrimile curgându-mi pe obraji. M-am dus la geam și am privit spre apartamentul Dobrilor. Ana stătea pe balcon, cu privirea pierdută în noapte. Mi-am amintit de copilăria lor: cum alergau prin fața blocului, cum îi aduceam înghețată vara și îi certam iarna că se joacă în zăpadă fără mănuși.

A doua zi dimineață, soțul meu, Mircea, a venit la cafea cu ziarul sub braț.

— Ce-ai pățit? Pari obosită.

— Vlad vrea să se căsătorească cu Ana.

Mircea a ridicat din sprâncene.

— Și? Nu e normal? Sunt tineri…

— Mircea! Ai uitat cine sunt părinții ei? Ai uitat scandalurile?

El a oftat și s-a uitat lung la mine.

— Irina, poate tocmai pentru că știe ce înseamnă o familie disfuncțională vrea altceva pentru el și pentru ea. Poate îi putem ajuta mai mult dacă suntem aproape.

Am simțit cum mi se strânge inima. Poate avea dreptate. Dar cum să-mi las singurul copil să riște totul?

În zilele următoare, Vlad a venit tot mai rar acasă. Îl vedeam doar dimineața devreme sau târziu noaptea. Într-o seară l-am surprins vorbind cu Ana pe banca din fața blocului.

— Mama ta nu mă va accepta niciodată… spunea ea încet.

— Ba da! O să-i arăt că putem fi fericiți împreună!

M-am retras rușinată că ascultam discuția lor. M-am simțit vinovată pentru suferința pe care le-o provocam amândurora.

Într-o duminică, Ana a venit la noi acasă. A intrat timidă, cu ochii roșii de plâns.

— Doamnă Irina… știu că nu mă vreți aici. Dar vă rog… nu-l faceți pe Vlad să aleagă între mine și dumneavoastră.

Am rămas fără cuvinte. Am văzut în ochii ei aceeași teamă pe care o avusesem eu când eram tânără și mă temeam de soacra mea. Am simțit un val de compasiune și rușine.

— Ana… nu e vorba că nu te vreau aici. Mi-e teamă pentru el… pentru voi…

Ea a dat din cap și a ieșit în grabă.

În acea noapte n-am putut dormi deloc. M-am gândit la toate sacrificiile făcute pentru Vlad și la cât de mult l-am protejat mereu. Poate prea mult? Poate era timpul să-l las să-și trăiască viața?

A doua zi dimineață i-am spus lui Vlad:

— Dacă tu crezi că Ana e femeia potrivită pentru tine… eu voi încerca să fiu alături de voi. Dar promite-mi că veți construi împreună o familie diferită de cea din care veniți.

Vlad m-a îmbrățișat strâns și am simțit cum o parte din povara mea se ridică.

Acum stau la fereastră și privesc cum Vlad și Ana râd împreună în fața blocului. Îmi dau seama că nu pot controla totul și că dragostea adevărată cere curaj — chiar și din partea unei mame care a luptat toată viața pentru copilul ei.

Oare cât de mult trebuie să ne protejăm copiii? Și când e momentul să-i lăsăm să-și asume propriile riscuri?