„Acasă, Soțul Meu Este Pretențios. La Mama Lui, Mănâncă Tot ce Prinde”

Soțul meu, Andrei, a fost mereu un pic snob când vine vorba de mâncare. Când ne-am întâlnit prima dată, am găsit palatul său rafinat fermecător. Mă ducea la cele mai bune restaurante și îmi prezenta feluri de mâncare despre care nici nu auzisem. Dar pe măsură ce relația noastră a evoluat și ne-am mutat împreună, pretențiile lui au început să mă obosească.

Acasă, Andrei analizează fiecare masă pe care o pregătesc. Dacă friptura nu este gătită exact cum îi place sau legumele nu sunt condimentate perfect, nu ezită să-mi spună. „Puiul ăsta e prea uscat,” va spune, împingând farfuria deoparte. „Pastele sunt prea fierte,” se va plânge, abia gustând. Este descurajant, ca să spun cel puțin.

Dar partea cea mai derutantă este cât de diferit este când vizităm casa mamei lui. În momentul în care trecem pragul ușii ei, parcă se schimbă complet. Dintr-o dată, Andrei nu mai este mofturosul pe care îl cunosc acasă. Devorează tot ce îi pune în față cu entuziasm. Fie că e o simplă friptură sau o caserolă, mănâncă tot și chiar cere porții suplimentare.

Îmi amintesc clar o vizită anume. Tocmai ajunseserăm la casa mamei lui pentru cina de duminică. Ea pregătise o masă cu mâncăruri clasice de confort: piure de cartofi, caserolă de fasole verde, pui prăjit și biscuiți de casă. De îndată ce ne-am așezat la masă, ochii lui Andrei s-au luminat. Și-a umplut farfuria și a început să mănânce cu entuziasm.

„Mamă, e minunat,” a spus între îmbucături. „Întotdeauna știi cum să faci cele mai bune mese.”

Nu am putut să nu simt un fior de gelozie și frustrare. Petrecusem ore întregi în bucătărie încercând să-mi perfecționez rețetele, doar pentru a fi întâmpinată cu critici acasă. Și totuși, aici era el, lăudând gătitul mamei sale fără să clipească.

După cină, l-am tras pe Andrei deoparte și l-am întrebat de ce este atât de diferit la casa mamei lui. „De ce mănânci tot aici dar ești atât de pretențios acasă?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă.

A ridicat din umeri nepăsător. „Cred că e doar pentru că e gătitul mamei,” a spus. „Îmi amintește de copilărie.”

Răspunsul lui nu m-a mulțumit. Părea o scuză pentru a evita să abordeze problema reală. Voiam să înțeleg de ce nu putea aprecia eforturile mele în același mod în care o făcea cu ale mamei sale.

Pe măsură ce timpul a trecut, discrepanța dintre comportamentul lui Andrei acasă și la casa mamei sale a devenit tot mai pronunțată. A devenit o sursă constantă de tensiune în relația noastră. Mă trezeam temându-mă de mesele împreună, știind că oricât de mult m-aș strădui, nu va fi niciodată suficient pentru el.

Într-o seară, după încă o cină plină de critici, am ajuns la punctul meu de rupere. „Andrei, nu mai pot continua așa,” am spus, cu vocea tremurând de emoție. „Nu mai pot găti pentru tine când tot ce faci este să mă critici.”

A părut surprins de izbucnirea mea. „Îmi pare rău,” a spus încet. „Nu mi-am dat seama că te deranjează atât de mult.”

Dar scuzele lui păreau goale. Nu schimbau faptul că mă simțeam neapreciată și subevaluată de luni întregi. Știam că ceva trebuia să se schimbe.

În cele din urmă, relația noastră nu a putut rezista tensiunii. Criticile constante și lipsa de apreciere și-au spus cuvântul și am decis în cele din urmă să ne despărțim. A fost o decizie dureroasă, dar necesară pentru bunăstarea mea.

Privind înapoi, îmi dau seama că nu era vorba doar despre mâncare. Era vorba despre a mă simți respectată și apreciată într-o relație. Și chiar dacă Andrei poate că iubea gătitul mamei sale, eu aveam nevoie de cineva care să mă aprecieze pentru cine sunt și pentru ceea ce aduc la masă.