Sunt Ilie, am 74 de ani și astăzi îmi vând casa copilăriei pentru a mă muta într-un cămin privat. Decizia mea a stârnit un conflict dureros cu fiica mea, Camelia, care se aștepta să-i las casa moștenire. Povestea mea este despre vinovăție, libertate și curajul de a-mi trăi bătrânețea după propriile reguli.
Sunt o mamă care și-a dorit cu disperare un copil, iar acum, când fiul meu vrea să se căsătorească cu fata de alături, mă simt prinsă între dragoste și datorie. Povestea mea explorează conflictele interioare și dilemele morale care apar atunci când visurile noastre pentru copiii noștri nu se aliniază cu alegerile lor. Într-o lume în care iubirea și responsabilitatea se ciocnesc, cum pot să-mi găsesc pacea?
În pragul vârstei de șaptezeci de ani, am ales să îmi urmez inima și să mă căsătoresc cu Maria, o femeie pe care o întâlnisem la un curs de pictură. Decizia mea a stârnit un val de nemulțumiri în familia mea, mai ales din partea fiicei mele, Andreea, care simțea că îmi trădez rădăcinile. În ciuda complicațiilor și a tensiunilor familiale, am învățat că dragostea nu are vârstă, dar mă întreb dacă am făcut alegerea corectă.
Dar eram complet împotrivă. De ce ar trebui să vând propria mea casă, pe care am muncit din greu să o cumpăr, pentru a-l salva pe fratele meu? Nici fratele meu, nici tatăl meu nu mi-au dat vreodată un leu.
Am un apartament cu două camere pe care l-am moștenit, iar soțul meu are un apartament cu o cameră de la tatăl său. Dar locația apartamentului său era mai avantajoasă în ceea ce privește chiria, iar al meu
