Am trăit zece ani într-un bloc vechi din cartierul nostru liniștit, dar nimic nu m-a pregătit pentru teroarea care a cuprins scara când, noapte de noapte, am început să aud plânsul sfâșietor al unui copil din apartamentul 3B. Împreună cu vecinii, am încercat să ajutăm, dar ușa a rămas mereu închisă, iar indiferența și frica ne-au paralizat. Când poliția a spart în cele din urmă ușa, am descoperit o realitate care ne-a schimbat pentru totdeauna și m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva suntem cu toții complici prin tăcerea noastră.