La 78 de ani, după o viață plină de muncă și sacrificii, am ajuns să mă simt străin în propria casă. După o perioadă grea de boală, copiii mei au încercat să-mi vândă casa fără știrea mea, sub pretextul grijii. Povestea mea este despre durerea trădării, lupta pentru demnitate și redescoperirea propriei voci.
Sunt Maria, o bunică din București, prinsă între dorința de a-mi păstra locul în familie și presiunea copiilor mei de a mă muta într-un cămin de bătrâni. Lumea mea se clatină când realizez că nu mai sunt văzută ca un sprijin, ci ca o povară, iar lupta mea devine una pentru demnitate și dragoste. Povestea mea e despre frică, revoltă și speranța că vocea mea va fi auzită.
Sunt Viorel, un fost militar care a ajuns să doarmă pe băncile din Gara de Nord, refuzând adăpostul oferit de stat din cauza condițiilor inumane. Povestea mea este despre lupta cu traumele războiului, indiferența autorităților și disperarea de a găsi un loc unde să pot trăi cu demnitate. Între amintirile de pe front și realitatea crudă a străzii, încerc să nu-mi pierd speranța că voi fi văzut ca om, nu ca o povară.
Într-o dimineață ploioasă, am decis să mă răzbun pe vânzătoarea de la magazinul din colț, după ce m-a făcut de râs în fața tuturor. Planul meu, pornit dintr-o dorință de a-mi recăpăta demnitatea, a luat o întorsătură neașteptată și m-a pus față în față cu propriile mele slăbiciuni. Povestea mea vorbește despre orgoliu, singurătate și despre cum răzbunarea nu aduce niciodată liniștea pe care o căutăm.
Sunt prinsă între dorința de a-mi ajuta fiul și dezamăgirea față de alegerea lui în dragoste. Tensiunile cresc în familie când el îmi cere să fac curățenie în casa lor, oferindu-mi bani pentru asta. Încerc să găsesc echilibrul între a fi o mamă bună și a-mi păstra demnitatea.
